Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Proverbs 31
Cuvintele împăratului Lemuel. Învăţătura pe care i -o dădea mamă-sa. Ce să-ţi spun, fiule? Ce să-ţi spun fiul trupului meu? Ce să-ţi spun, fiule, rodul juruinţelor mele? Nu-ţi da femeilor vlaga, şi desmierdările tale celor ce pierd pe împăraţi. Nu se cade împăraţilor, Lemuele, nu se cade împăraţilor să bea vin, nici voivozilor să umble după băuturi tari; ca nu cumva, bînd, să uite legea, şi să calce drepturile tuturor celor nenorociţi. Daţi băuturi tari celui ce piere, şi vin, celui cu sufletul amărît; ca să bea să-şi uite sărăcia, şi să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui. - Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit. Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decît mărgăritarele. Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale. Ea face rost de lînă şi de in, şi lucrează cu mîni harnice. Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pînea. Ea se scoală cînd este încă noapte, şi dă hrană casei sale, şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale. Se gîndeşte la un ogor, şi -l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie. - Ea îşi încinge mijlocul cu putere, şi îşi oţeleşte braţele. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea. Ea pune mîna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul. Ea îşi întinde mîna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit. Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărmiziu. Ea îşi face învelitori, are haine de in supţire şi purpură. Bărbatul ei este bine văzut la porţi, cînd şade cu bătrînii ţării. Ea face cămăşi, şi le vinde, şi dă cingători negustorului. Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă, şi rîde de ziua de mîne. Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sînt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănîncă pînea lenevirii. Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi -i aduce laude zicînd: ,,Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.`` Desmerdările sînt înşelătoare, şi frumuseţa este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Răsplătiţi -o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s'o laude la porţile cetăţii
Responsorial Psalm
Psalm 61
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. Un psalm al lui David.) Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea! Dela capătul pămîntului strig către Tine cu inima mîhnită, şi zic: ,,Du-mă pe stînca pe care n'o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine! Căci Tu eşti un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmaşului. Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale. - Căci Tu, Dumnezeule, îmi asculţi juruinţele, Tu îmi dai moştenirea celorce se tem de Numele Tău. Tu adaugi zile la zilele împăratului: lungească -i-se anii pe vecie! În veci să rămînă el pe scaunul de domnie, înaintea lui Dumnezeu! Fă ca bunătatea şi credincioşia Ta să vegheze asupra lui! Atunci voi cînta neîncetat Numele Tău, şi zi de zi îmi voi împlini juruinţele.
Second Reading
James 2
Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutînd la faţa omului. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe celce poartă haina strălucitoare, şi -i ziceţi: ,,Tu şezi în locul acesta bun!`` Şi apoi ziceţi săracului: ,,Tu stai colo în picioare!`` Sau: ,,Şezi jos la picioarele mele!`` Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gînduri rele? Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n'a ales Dumnezeu pe cei ce sînt săraci în ochii lumii acesteia, ca să -i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit -o celor ce -L iubesc? Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă tîrăsc înaintea judecătoriilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care -l purtaţi? Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi``, bine faceţi. Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi sînteţi osîndiţi de Lege ca nişte călcători de lege. Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într'o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: ,,Să nu preacurveşti``, a zis şi: ,,Să nu ucizi``. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni cari au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei: căci judecata este fără milă pentru celce n'a avut milă; dar mila biruieşte judecata. Fraţii mei, ce -i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n'are fapte? Poate oare credinţa aceasta să -l mîntuiască? Dacă un frate sau o soră sînt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: ,,Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!`` fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n'are fapte, este moartă în ea însaş. Dar va zice cineva: ,,Tu ai credinţa, şi eu am faptele.`` ,,Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.`` Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred... şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică? Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită. Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s'a socotit ca neprihănire``; şi el a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu.`` Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. Tot aşa, curva Rahav: n'a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, cînd a găzduit pe soli şi i -a scos afară pe altă cale? După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.
Gospel
Matthew 7
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău``, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într'al tău?... Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său o pîne, să -i dea o piatră? Sau, dacă -i cere un peşte, să -i dea un şarpe? Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer! Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află. Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu orişicine-Mi zice: ,,Doamne, Doamne!`` va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N'am proorocit noi în Numele Tău? N'am scos noi draci în Numele Tău? Şi n'am făcut noi multe minuni în Numele Tău?`` Atunci le voi spune curat: ,,Niciodată nu v'am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.`` De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi -a zidit casa pe stîncă. A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s'a prăbuşit, pentrucă avea temelia zidită pe stîncă. Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi -a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile, şi au izbit în casa aceea: ea s'a prăbuşit, şi prăbuşirea i -a fost mare.`` După ce a sfîrşit Isus cuvîntările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
