Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Genesis 18

Domnul i S'a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei. Avraam a ridicat ochii, şi s'a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lîngă el. Cînd i -a văzut, a alergat înaintea lor, dela uşa cortului, şi s'a plecat pînă la pămînt. Apoi a zis: ,,Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lîngă robul Tău. Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă subt copacul acesta. Am să mă duc să iau o bucată de pîne, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lîngă robul vostru.`` ,,Fă cum ai zis``, i-au răspuns ei. Avraam s'a dus repede în cort la Sara, şi a zis: ,,Ia repede, trei măsuri de făină albă, frămîntă, şi fă turte.`` Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tînăr şi bun, şi l -a dat unei slugi să -l gătească în grabă. Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care -l gătise, şi l -a pus înaintea lor. El însuş a stătut lîngă ei, sub copac, şi le -a slujit pănă ce au mîncat. Atunci ei i-au zis: ,,Unde este nevastă-ta Sara?`` ,,Uite -o în cort,`` a răspuns el. Unul dintre ei a zis: ,,La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.`` Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui. Avraam şi Sara erau bătrîni, înaintaţi în vîrstă; şi Sarei nu -i mai venea rînduiala femeilor. Sara a rîs în sine, zicînd: ,,Acum, cînd am îmbătrînit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrîn.`` Domnul a zis lui Avraam: ,,Pentru ce a rîs Sara, zicînd: ,Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sînt bătrînă?` Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.`` Sara a tăgăduit, şi a zis: ,,N'am rîs.`` Căci i -a fost frică. Dar El a zis: ,,Ba da, ai rîs.`` Bărbaţii aceia s'au sculat să plece, şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să -i petreacă. Atunci Domnul a zis: ,,Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?... Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvîntate toate neamurile pămîntului. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcînd ce este drept şi bine, pentruca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i -a făgăduit``... Şi Domnul a zis: ,,Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s'a mărit, şi păcatul lor într'adevăr este nespus de greu. Deaceea Mă voi pogorî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit pînă la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.`` Bărbaţii aceia s'au depărtat, şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului. Avraam s'a apropiat, şi a zis: ,,Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?`` Poate că în mijlocul cetăţii sînt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, cari sînt în mijlocul ei? Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?`` Şi Domnul a zis: ,,Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.`` Avraam a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului, eu care nu sînt decît praf şi cenuşă. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.`` Avraam I -a vorbit mai departe, şi a zis: ,,Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici pentru cei patruzeci.`` Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.`` Avraam a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, pentru cei douăzeci.`` Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.`` După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s'a întors la locuinţa lui. Cei doi îngeri la Sodoma.

Responsorial Psalm

Psalm 129

(O cîntare a treptelor.) Destul m'au asuprit din tinereţă-s'o spună Israel! - destul m'au asuprit din tinereţă, dar nu m'au biruit. plugarii au arat pe spinarea mea, au tras brazde lungi pe ea. Domnul este drept: El a tăiat funiile celor răi. Să se umple de ruşine şi să dea înapoi, toţi ceice urăsc Sionul! Să fie ca iarba de pe acoperişuri, care se usucă înainte de a fi smulsă! Secerătorul nu-şi umple mîna cu ea, cel ce leagă snopii nu-şi încarcă braţul cu ea, şi trecătorii nu zic: ,,Binecuvîntarea Domnului să fie peste voi!`` ,,Vă binecuvîntăm în Numele Domnului!``

Second Reading

Hebrews 7

În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, -care a întîmpinat pe Avraam cînd acesta se întorcea dela măcelul împăraţilor, care l -a binecuvîntat, care a primit dela Avraam zeciuială din tot, -care, după însemnarea numelui său, este întîi, ,,Împărat al neprihănirii``, apoi şi ,,Împărat al Salemului``, adică ,,Împărat al păcii``; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavînd nici început al zilelor, nici sfîrşit al vieţii, -dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, -rămîne preot în veac. Vedeţi bine dar cît de mare a fost el, dacă pînă şi patriarhul Avraam i -a dat zeciuială din prada de război! Aceia dintre fiii lui Levi, cari îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială dela norod, adică dela fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială dela Avraam, şi a binecuvîntat pe cel ce avea făgăduinţele. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvîntat de cel mai mare. Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sînt nişte oameni muritori; pe cînd acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu. Mai mult, însuş Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; căci era încă în coapsele strămoşului său, cînd a întîmpinat Melhisedec pe Avraam. Dacă, dar, desăvîrşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, -căci supt preoţia aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot ,,după rînduiala lui Melhisedec``, şi nu după rînduiala lui Aaron? Pentrucă, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecît să aibă loc şi o schimbare a Legii. În adevăr, Acela despre care sînt zise aceste lucruri, face parte dintr'o altă seminţie, din care nimeni n'a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n'a zis nimic cu privire la preoţie. Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: ,,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec``. Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei- căci Legea n'a făcut nimic desăvîrşit-şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Şi fiindcă lucrul acesta nu s'a făcut fără jurămînt, - căci, pe cînd Leviţii se făceau preoţi fără jurămînt, Isus S'a făcut preot prin jurămîntul Celui ce I -a zis: ,,Domnul a jurat, şi nu Se va căi: ,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec`, - prin chiar faptul acesta, El s'a făcut chezăşul unui legămînt mai bun. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentrucă moartea îi împiedica să rămînă pururea. Dar El, fiindcă rămîne ,,în veac``, are o preoţie, care nu poate trece dela unul la altul. De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri, care n'are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întîi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l -a făcut odată pentru totdeauna, cînd S'a adus jertfă pe Sine însuş. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru vecinicie.

Gospel

Luke 7

Dupăce a sfîrşit de rostit toate aceste cuvîntări înaintea norodului, care -L asculta, Isus a intrat în Capernaum. Un sutaş avea un rob la care ţinea foarte mult, şi care era bolnav pe moarte. Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutaşul a trimes la El pe nişte bătrîni ai Iudeilor, ca să -L roage să vină să vindece pe robul lui. Aceştia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul, şi au zis: ,,Face să -i faci acest bine; căci iubeşte neamul nostru, şi el ne -a zidit sinagoga.`` Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, cînd sutaşul a trimes la El pe nişte prieteni să -I spună: ,,Doamne, nu Te mai osteni atîta, pentrucă nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu. De aceea nici nu m'am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu, care sînt supt stăpînirea altuia, am supt mine ostaşi. Şi zic unuia: ,Du-te!` şi se duce; altuia: ,Vino!` şi vine; şi robului meu: ,Fă cutare lucru!` şi -l face.`` Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S'a minunat de sutaş, S'a întors spre norodul, care mergea după El, şi a zis: ,,Vă spun că nici chiar în Israel n'am găsit o credinţă atît de mare.`` Cînd s'au întors acasă, trimeşii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav. În ziua următoare, Isus Se ducea într'o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult. Cînd S'a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnul, cînd a văzut -o, I s'a făcut milă de ea, şi i -a zis: ,,Nu plînge!`` Apoi S'a apropiat, şi S'a atins de raclă. Ceice o duceau, s'au oprit. El a zis: ,,Tinerelule, scoală-te, îţi spun!`` Mortul a şezut în capul oaselor, şi a început să vorbească. Isus l -a dat înapoi maicii lui. Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: ,,Un mare prooroc s'a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.`` Vestea aceasta despre Isus s'a răspîndit în toată Iudea şi prin toate împrejurimile. Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri. Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi, şi i -a trimes la Isus să -L întrebe: ,,Tu eşti Acela care are să vină, sau să aşteptăm pe altul?`` Aceştia, cînd s'au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: ,,Ioan Botezătorul ne -a trimes la Tine să Te întrebăm: ,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?`` Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boale, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le -a dăruit vederea. Şi, drept răspuns, le -a zis: ,,Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sînt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.`` Dupăce au plecat trimeşii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: ,,Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vînt? Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că ceice poartă haine moi şi ceice trăiesc în desfătări, sînt în casele împăraţilor. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decît un prooroc. El este acela despre care este scris: ,Iată, trimet pe solul Meu înaintea Feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.` Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decît Ioan Botezătorul. Totuş, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decît el. Şi tot norodul care l -a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui. Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei? Seamănă cu nişte copii, cari stau în piaţa, şi strigă unii către alţii: ,V'am cîntat din fluier, şi n'aţi jucat; v'am cîntat de jale, şi n'aţi plîns.` În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mîncînd pîne, nici bînd vin, şi ziceţi: ,Are drac.` A venit Fiul omului, mîncînd şi bînd, şi ziceţi: ,Iată un om mîncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.` Totuş Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei.`` Un Fariseu a rugat pe Isus să mănînce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lîngă picioarele lui Isus şi plîngea. Apoi a început să -I stropească picioarele cu lacrămile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Cînd a văzut lucrul acesta, Fariseul, care -L poftise, şi -a zis: ,,Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.`` Isus a luat cuvîntul, şi i -a zis: ,,Simone, am să-ţi spun ceva.`` -,,Spune, Învăţătorule``, I -a răspuns el. - ,,Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n'aveau cu ce plăti, i -a iertat pe amîndoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?`` Simon I -a răspuns: ,,Socotesc că acela căruia i -a iertat mai mult.`` Isus i -a zis: ,,Drept ai judecat.`` Apoi S'a întors spre femeie, şi a zis lui Simon: ,,Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi -a stropit picioarele cu lacrămile ei, şi Mi le -a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de cînd am intrat, n'a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi -a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, cari sînt multe, sînt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.`` Apoi a zis femeii: ,,Iertate îţi sînt păcatele!`` Ceice şedeau cu El la masă, au început să zică între ei: ,,Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?`` Dar Isus a zis femeii: ,,Credinţa ta te -a mîntuit; du-te în pace.``

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.