Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Romans 12:1-8
Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită. Prin harul, care mi -a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit -o Dumnezeu fiecăruia. Căci, dupăcum într'un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n'au toate aceeaş slujbă, tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne -a fost dat: cine are darul proorociei, să -l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s'o facă cu bucurie.
Responsorial Psalm
Psalm 44
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare.) Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările, pe cari le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară. Cu mîna Ta, ai izgonit neamuri, ca să -i sădeşti pe ei, ai lovit popoare, ca să -i întinzi pe ei. Căci nu prin sabia lor au pus mîna pe ţară, nu braţul lor i -a mîntuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentrucă îi iubeai. Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov! Cu Tine doborîm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe protivnicii noştri. Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa; ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri, şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc. Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu, şi pururea slăvim Numele Tău. -(Oprire). Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre; ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmaşului, şi ceice ne urăsc, ridică prăzi luate dela noi. Ne dai ca pe nişte oi de mîncat, şi ne risipeşti printre neamuri. Vinzi pe poporul Tău pe nimic, şi nu -l socoteşti de mare preţ. Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rîsul celor ce ne înconjoară. Ne faci de pomină printre neamuri, şi pricină de clătinare din cap printre popoare. Ocara mea este totdeauna înaintea mea, şi ruşinea îmi acopere faţa, la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului. Toate acestea ni se întîmplă, fără ca noi să Te fi uitat, fără să fi călcat legămîntul Tău: da, inima nu ni s'a abătut, paşii nu ni s'au depărtat de pe cărarea Ta, ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor, şi să ne acoperi cu umbra morţii. Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru, şi ne-am fi întins mînile spre un dumnezeu străin, n'ar şti Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaşte tainele inimii? Dar din pricina Ta sîntem junghiaţi în toate zilele, sîntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie. Trezeşte-Te! Pentruce dormi, Doamne? Trezeşte-Te! Nu ne lepăda pe vecie! Pentruce Îţi ascunzi Faţa? Pentruce uiţi de nenorocirea şi apăsarea noastră? Căci sufletul ne este doborît în ţărînă de mîhnire, trupul nostru este lipit de pămînt. Scoală-Te, ca să ne ajuţi! Izbăveşte-ne, pentru bunătatea Ta!
Second Reading
Ephesians 1:1-10
Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii cari sînt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos. Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne -a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne -a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui, ne -a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l -a dat în Prea Iubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe care l -a răspîndit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care -l alcătuise în Sine însuş, ca să -l aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăş într'unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pămînt.
Gospel
Luke 6:31-36
Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce -i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora dela cari nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi. Fiţi dar milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv.
Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
