Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Genesis 6:1-22

Cînd au început oamenii să se înmulţească pe faţa pămîntului, şi li s'au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe cari şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: ,,Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decît carne păcătoasă: totuş zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.`` Uriaşii erau pe pămînt în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s'au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii cari au fost în vechime, oameni cu nume. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I -a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pămînt, şi S'a mîhnit în inima Lui. Şi Domnul a zis: ,,Am să şterg de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut, dela om pînă la vite, pînă la tîrîtoare, şi pînă la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.`` Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Iată cari sînt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. Pămîntul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pămîntul era plin de silnicie. Dumnezeu S'a uitat spre pămînt, şi iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pămînt. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: ,,Sfîrşitul oricărei făpturi este hotărît înaintea Mea, fiindcă au umplut pămîntul de silnicie; iată, am să -i nimicesc împreună cu pămîntul. Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s'o împarţi în cămăruţe, şi s'o tencuieşti cu smoală pe dinlăuntru şi pe dinafară. Iată cum s'o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime. Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s'o pui în laturea corăbiei; şi să faci un rînd de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus. Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pămînt, ca să nimicească orice făptură de supt cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pămînt va pieri. Dar cu tine fac un legămînt; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie cîte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, şi din toate tîrîtoarele de pe pămînt după soiul lor, să vină la tine înlăuntru cîte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă. Şi tu, ia-ţi din toate bucatele cari se mănîncă, şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.`` Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce -i poruncise Dumnezeu.

Responsorial Psalm

Psalm 64

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Ascultă-mi glasul, Dumnezeule, cînd gem! Ocroteşte-mi viaţa împotriva vrajmaşului de care mă tem! Păzeşte-mă de uneltirile celor răi, de ceata gălăgioasă a oamenilor nelegiuiţi! Ei îşi ascut limba ca o sabie, îşi aruncă vorbele lor amare, ca nişte săgeţi, ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat: trag asupra lui pe neaşteptate, fără nici o frică. Ei se îmbărbătează în răutatea lor: se sfătuiesc împreună ca să întindă curse, şi zic: ,,Cine ne va vedea? Pun la cale nelegiuiri, şi zic: ,,Iată-ne gata, planul este făcut!`` O prăpastie este lăuntrul şi inima fiecăruia! Dar Dumnezeu aruncă săgeţi împotriva lor: deodată iată -i loviţi. Limba lor le -a pricinuit căderea; şi toţi cei ce -i văd, clatină din cap. Toţi oamenii sînt cuprinşi de frică, şi mărturisesc: ,,Iată ce a făcut Dumnezeu,`` şi recunosc că aceasta este lucrarea Lui! Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sînt fericiţi.

Second Reading

Jonah 1:1-16

Cuvîntul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel: ,,Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s'a suit pînă la Mine!`` Şi Iona s'a sculat să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S'a pogorît la Iafo, şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei, şi s'a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe... de Faţa Domnului. Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vînt năpraznic, şi a stîrnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărîme. Corăbierii s'au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui, şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s'o facă mai uşoară. Iona s'a pogorît în fundul corăbiei, s'a culcat şi a adormit dus. Cîrmaciul s'a apropiat de el, şi i -a zis: ,,Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gîndeasc la noi, şi nu vom pieri!`` Şi au zis unul către altul: ,,Veniţi să tragem la sorţ, ca să ştim pricina din cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!`` Au tras la sorţ, şi sorţul a căzut pe Iona. Atunci ei i-au zis: ,,Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai, şi de unde vii? Care îţi este ţara, şi din ce popor eşti?`` El le -a răspuns: ,,Sînt Evreu, şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!`` Oamenii aceia au avut o mare teamă, şi i-au zis: ,,Pentruce ai făcut lucrul acesta?`` Căci oamenii aceia ştiau că fugea de Faţa Domnului, pentrucă le spusese el. Ei i-au zis: ,,Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi?`` Căci marea era din ce în ce mai înfuriată. El le -a răspuns: ,,Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!`` Oamenii aceştia vîsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentrucă marea se întărîta tot mai mult împotriva lor. Atunci au strigat către Domnul, şi au zis: ,,Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia, şi nu ne împovăra cu sînge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei! Apoi au luat pe Iona, şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s'a potolit. Pe oamenii aceia i -a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe.

Gospel

Mark 3:1-5

Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mîna uscată. Ei pîndeau pe Isus să vadă dacă -l va vindeca în ziua Sabatului, ca să -L poată învinui. Şi Isus a zis omului, care avea mîna uscată: ,,Scoală-te, şi stai la mijloc!`` Apoi le -a zis: ,,Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s'o pierzi?`` Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-Şi privirile cu mînie peste ei, şi mîhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: ,,Întinde-ţi mîna!`` El a întins -o, şi mîna i s'a făcut sănătoasă.

Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.