Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

2 Corinthians 4:7-15

Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentruca această putere nemai pomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi. Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trîntiţi jos, dar nu omorîţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorîrea Domnului Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna sîntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. Însă fiindcă avem acelaş duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: ,,Am crezut, de aceea am vorbit!`` şi noi credem, şi de aceea vorbim. Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus, şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentruca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţămirile spre slava lui Dumnezeu.

Responsorial Psalm

Psalm 47

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm făcut de fiii lui Core.) Bateţi din palme, toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie! Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pămîntul. El ne supune popoarele, El pune neamurile supt picioarele noastre. El ne alege moştenirea, slava lui Iacov, pe care -l iubeşte. - Dumnezeu Se suie în mijlocul strigătelor de biruinţă, Domnul înaintează în sunetul trîmbiţei. Cîntaţi lui Dumnezeu, cîntaţi! Cîntaţi Împăratul nostru, cîntaţi! Căci Dumnezeu este împărat peste tot pămîntul: cîntaţi o cîntare înţeleaptă! Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel sfînt. Domnitorii popoarelor se adună împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam; căci ale lui Dumnezeu sînt scuturile pămîntului: El este mai înalt şi mai pe sus de orice.

Second Reading

2 Thessalonians 3:14-18

Şi dacă n'ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi -l, şi să n'aveţi nici un fel de legături cu el, ca să -i fie ruşine. Să nu -l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să -l mustraţi ca pe un frate. Însuş Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi! Urarea de sănătate este scrisă cu mîna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin

Gospel

Matthew 12:46-50

Pe cînd vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I -a zis: ,,Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi caută să vorbească cu Tine.`` Dar Isus a răspuns celui ce -I adusese ştirea aceasta: ,,Cine este mama Mea, şi cari sînt fraţii Mei?`` Apoi Şi -a întins mîna spre ucenicii Săi şi a zis: ,,Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.``

Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.