Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
2 Peter 1:10-19
De aceea, fraţilor, căutaţi cu atît mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia vecinică a Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos. De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi, şi sînteţi tari în adevărul pe care -l aveţi. Dar socotesc că este drept, cît voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducîndu-vă aminte; căci ştiu că desbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi -a arătat Domnul nostru Isus Hristos. Îmi voi da osteneala dar, ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. În adevăr, v'am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii cari am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. Căci El a primit dela Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci cînd, din slava minunată, s'a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.`` Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, cînd eram cu El pe muntele cel sfînt. Şi avem cuvîntul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într'un loc întunecos, pînă se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.
Responsorial Psalm
Psalm 89
(O cîntare a lui Etan, Ezrahitul.) Voi cînta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta. Căci zic: ,,Îndurarea are temelii vecinice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!`` - ,,Am făcut legămînt cu alesul Meu`` -zice Domnul-,,iată ce am jurat robului Meu David: ,,Îţi voi întări sămînţa pe vecie, şi' -n veci îţi voi aşeza scaunul de domnie.`` Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, şi credincioşia Ta în adunarea sfinţilor! Căci, în cer, cine se poate asemăna cu Domnul? Cine este ca Tine între fiii lui Dumnezeu? Dumnezeu este înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor, şi de temut pentru toţi ceice stau în jurul Lui. Doamne, Dumnezeul oştirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne! Şi credincioşia Ta Te înconjoară. Tu îmblînzeşti mîndria mării; cînd se ridică valurile ei, Tu le potoleşti. Tu ai zdrobit Egiptul ca pe un hoit, ai risipit pe vrăjmaşii Tăi prin puterea braţului Tău. Ale Tale sînt cerurile şi pămîntul, Tu ai întemeiat lumea şi tot ce cuprinde ea. Tu ai făcut miazănoaptea şi miazăziua; Taborul şi Hermonul se bucură de Numele Tău. Braţul tău este puternic, mîna Ta este tare, dreapta Ta este înălţată. Dreptatea şi judecata sînt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea şi credincioşia sînt înaintea Feţei Tale. Ferice de poporul, care cunoaşte sunetul trîmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne! El se bucură neîncetat de Numele Tău, şi se făleşte cu dreptatea Ta. Căci Tu eşti fala puterii lui; şi, în bunăvoinţa Ta, ne ridici puterea noastră. Căci Domnul este scutul nostru, Sfîntul lui Israel este împăratul nostru. Atunci ai vorbit într'o vedenie prea iubitului Tău, şi ai zis: ,,Am dat ajutorul Meu unui viteaz, am ridicat din mijlocul poporului un tînăr; am găsit pe robul Meu David, şi l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfînt. Mîna Mea îl va sprijini, şi braţul Meu îl va întări. Vrăjmaşul nu -l va prinde, şi cel rău nu -l va apăsa; ci voi zdrobi dinaintea lui pe protivnicii lui, şi voi lovi pe cei ce -l urăsc. Credincioşia şi bunătatea Mea vor fi cu el, şi tăria lui se va înălţa prin Numele Meu. Voi da în mîna lui marea, şi în dreapta lui rîurile. El Îmi va zice: ,,Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stînca mîntuirii mele!`` Iar Eu îl voi face întîiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pămîntului. Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea, şi legămîntul Meu îi va fi neclintit. Îi voi face vecinică sămînţa, şi scaunul lui de domnie ca zilele cerurilor. Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea, şi nu vor umbla după poruncile Mele, dacă vor călca orînduirile Mele, şi nu vor păzi poruncile Mele, atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua, şi nelegiuirile cu lovituri; dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea dela ei, şi nu-Mi voi face credincioşia de minciună; nu-Mi voi călca legămîntul, şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele mele. Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare lui David? Sămînţa lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele; ca luna, va dăinui pe vecie, şi ca martorul credincios din cer. -(Oprire). Şi totuş, Tu l-ai îndepărtat, şi Te-ai mîniat pe unsul Tău; ai nesocotit legămîntul făcut cu robul Tău; i-ai doborît şi i-ai pîngărit cununa. I-ai prăbuşit toate zidurile, şi i-ai dărîmat toate cetăţuile. Toţi trecătorii îl jăfuiesc, şi a ajuns de batjocura vecinilor lui. Ai înălţat dreapta protivnicilor lui, ai înveselit pe toţi vrăjmaşii lui, ai făcut ca ascuţişul săbiei lui să dea înapoi, şi nu l-ai sprijinit în luptă. Ai pus capăt strălucirii lui, şi i-ai trîntit la pămînt scaunul de domnie; i-ai scurtat zilele tinereţii, şi l-ai acoperit de ruşine. -(Oprire) Pînă cînd, Doamne, Te vei ascunde fără încetare, şi-Ţi va arde mînia ca focul? Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa mea, şi pentruce nimic ai făcut pe toţi fiii omului. Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din locuinţa morţilor? - Unde sînt, Doamne, îndurările Tale dintîi, pe cari le-ai jurat lui David, în credincioşia Ta? Adu-ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, adu-ţi aminte că port în sîn ocara multor popoare; adu-Ţi aminte de ocările vrăjmaşilor Tăi, Doamne; de ocările lor împotriva paşilor unsului Tău! Binecuvîntat să fie Domnul în veci! Amin! Amin!
Second Reading
1 Timothy 4:11-16
Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Pînă voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi -a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrîni.). Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
Gospel
Matthew 17:1-9
După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i -a dus la o parte pe un munte înalt. El S'a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s'au făcut albe ca lumina. Şi iatăcă li s'a arătat Moise şi Ilie, stînd de vorbă cu El. Petru a luat cuvîntul, şi a zis lui Isus: ,,Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.`` Pe cînd vorbea el încă, iată că i -a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s'a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!`` Cînd au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pămînt, şi s'au înspăimîntat foarte tare. Dar Isus S'a apropiat, S'a atins de ei, şi le -a zis: ,,Sculaţi-vă, nu vă temeţi!`` Ei au ridicat ochii, şi n'au văzut pe nimeni, decît pe Isus singur. Pe cînd se coborau din munte, Isus le -a dat porunca următoare: ,,Să nu spuneţi nimărui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului din morţi.``
Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
