Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Galatians 1:11-17
Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrşie omenească; pentrucă, n'am primit -o, nici n'am învăţat -o dela vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor de cît mulţi din neamul meu, de o vîrstă cu mine. Eram însufleţit de o rîvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. Dar cînd Dumnezeu-care m'a pus deoparte din pîntecele maicii mele, şi m'a chemat prin harul Său, -a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să -L vestesc între Neamuri, îndată, n'am întrebat pe niciun om, nici nu m'am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m'am dus în Arabia. Apoi m'am întors din nou la Damasc.
Responsorial Psalm
Psalm 68
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. O cîntare.) Dumnezeu Se scoală, vrăjmaşii Lui se risipesc, şi protivnicii Lui fug dinaintea Feţei Lui. Cum se risipeşte fumul, aşa -i risipeşti Tu; cum se topeşte ceara la foc, aşa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu. Dar cei neprihăniţi se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu, şi nu mai pot de veselie. Cîntaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin cîmpii. Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui! El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfînt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi -i face fericiţi; numai cei răsvrătiţi locuiesc în locuri uscate. Dumnezeule, cînd ai ieşit Tu în fruntea poporului, şi cînd mergeai în pustie, - s'a cutremurat pămîntul, s'au topit cerurile, dinaintea lui Dumnezeu, s'a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, şi ai întărit moştenirea Ta, sleită de puteri. Poporul tău şi -a aşezat locuinţa în ţara, pe care, prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătisei pentru cei nenorociţi. Un cuvînt spune Domnul, şi femeile aducătoare de veşti bune sînt o mare oştire: - împăraţii oştirilor fug, fug, şi cea care rămîne acasă, împarte prada. Pe cînd voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sînt acoperite de argint, şi penele lui sînt de un galben auriu. - Cînd a împrăştiat Cel Autoputernic pe împăraţi în ţară, parcă ningea în Ţalmon. Munţii lui Dumnezeu, munţii Basanului, munţi cu multe piscuri, munţii Basanului, pentruce, munţi cu multe piscuri, purtaţi pismă pe muntele pe care l -a ales Dumnezeu ca locaş împărătesc? Cu toate acestea Domnul va locui în el în veci. Carăle Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii; Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în locaşul Său cel sfînt. Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lîngă Domnul Dumnezeu. Binecuvîntat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mîntuirea noastră. -(Oprire). Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor, şi Domnul, Dumnezeu, ne poate scăpa de moarte. Da, Dumnezeu va zdrobi capul vrăjmaşilor Lui, creştetul capului celor ce trăiesc în păcat. Domnul zice: îi voi aduce înapoi din Basan, îi voi aduce înapoi din fundul mării, ca să-ţi cufunzi piciorul în sînge, şi limba cînilor tăi să-şi capete partea din vrăjmaşii tăi. Ei văd intrarea Ta, Dumnezeule, intrarea Dumnezeului meu, Împăratului meu, în locaşul cel sfînt. În frunte merg cîntăreţii, apoi ceice cîntă din instrumente, în mijlocul fetelor cari sună din timpane. Binecuvîntaţi pe Dumnezeu în adunări, binecuvîntaţi pe Domnul, ceice vă scoborîţi din Israel! Iată tînărul Beniamin, care stăpîneşte peste ei, căpeteniile lui Iuda şi ceata lor, căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali. Dumnezeul tău te -a făcut puternic. Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău. Împăraţii Îţi vor aduce daruri la Ierusalim. Înspăimîntă fiara din trestii, ceata taurilor, cu viţeii popoarelor; calcă în picioare pe ceice îşi pun plăcerea în argint! Risipeşte popoarele cărora le place să se bată! Cei mari vin din Egipt: Etiopia aleargă cu mînile întinse spre Dumnezeu. Cîntaţi lui Dumnezeu, împărăţiile pămîntului, şi lăudaţi pe Domnul! -(Oprire). Cîntaţi Celui ce călăreşte pe cerurile cerurilor vecinice! Iată că se aude glasul Lui, glasul Lui cel puternic! Daţi slavă lui Dumnezeu, a cărui măreţie este peste Israel, şi a cărui putere este în ceruri. Ce înfricoşat eşti, Dumnezeule, din locaşul Tău cel sfînt! Dumnezeul lui Israel dă poporului Său tărie şi mare putere. Binecuvîntat să fie Dumnezeu!
Second Reading
2 Timothy 1:15-18
Ştii că cei ce sînt în Asia toţi m'au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen. Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m'a mîngîiat, şi nu i -a fost ruşine de lanţul meu. Nu numai atît, dar, cînd a fost în Roma, m'a căutat cu multă grijă şi m'a găsit. Dea Domnul să capete îndurare dela Domnul ,,în ziua aceea``. Tu ştii foarte bine cît ajutor mi -a dat el în Efes.
Gospel
Matthew 16:24-28
Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentrucă oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va cîştiga. Şi ce ar folosi unui om să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea pînă nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.``
Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
