Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Galatians 3:15-22
Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuş nimeni nu -l desfiinţează, nici nu -i mai adaugă ceva. Acum, făgăduinţele au fost făcute ,,lui Avraam şi seminţei lui``. Nu zice: ,,Şi seminţelor`` (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ,,Şi seminţei tale``, adică Hristos. Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l -a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani. Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr'o făgăduinţă a dat -o lui Avraam. Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină ,,Sămînţa``, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor. Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe cînd Dumnezeu, este unul singur. Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s'ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într'adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis totul supt păcat, pentruca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.
Responsorial Psalm
Psalm 74
(O cîntare a lui Asaf.) Pentruce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentruce Te mînii pe turma păşunii Tale? Adu-Ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai cîştigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminţie a moştenirii Tale! Adu-Ţi aminte de muntele Sionului, unde Îţi aveai locuinţa; îndreaptă-Ţi paşii spre aceste locuri pustiite fără curmare! Vrăjmaşul a pustiit totul în locaşul Tău cel sfînt. Protivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; şi-au pus semnele lor drept semne. Parcă erau nişte oameni, cari ridică toporul într'o pădure deasă: în curînd au sfărîmat toate podoabele săpate, cu lovituri de securi şi ciocane. Au pus foc sfîntului Tău locaş; au dărîmat şi au pîngărit locuinţa Numelui Tău. Ei ziceau în inima lor: ,,Să -i prăpădim pe toţi!`` Au ars toate locurile sfinte din ţară. Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este niciun prooroc, şi nu mai este nimeni printre noi, care să ştie pînă cînd... Pînă cînd, Dumnezeule, va batjocori asupritorul, şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău? Pentruce Îţi tragi înapoi mîna şi dreapta Ta? Scoate -o din sîn şi nimiceşte -i! Totuş, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări. Tu ai despărţit marea cu puterea Ta, ai sfărîmat capetele balaurilor din ape; ai zdrobit capul Leviatanului, l-ai dat să -l mănince fiarele din pustie. Ai făcut să ţîşnească izvoare în pîraie, ai uscat rîuri, cari nu seacă. A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele. Tu ai statornicit toate hotarele pămîntului, Tu ai rînduit vara şi iarna. Adu-Ţi aminte, Doamne, că vrăjmaşul Te batjocoreşte, şi un popor nechibzuit huleşte Numele Tău! Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale, şi nu uita pe vecie viaţa nenorociţilor Tăi! Ai în vedere legămîntul! Căci locurile dosnice din ţară sînt pline de bîrloage de tîlhari. Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău! Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina! Adu-Ţi aminte de ocările, pe cari Ţi le aruncă în fiecare zi cel fără minte! Nu uita strigătele protivnicilor Tăi, zarva care creşte necurmat a celor ce se ridică împotriva Ta!
Second Reading
2 Timothy 3:10-17
Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărîrea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele cari au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuş Domnul m'a izbăvit din toate. De altfel, toţi ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămîi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii dela cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Gospel
Matthew 18:10-14
Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri. Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut. Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită? Şi, dacă i se întîmplă s'o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră. Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.
Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
