Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Galatians 4:1-7

Dar cîtă vreme moştenitorul este nevrîstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpîn pe tot. Ci este supt epitropi şi îngrijitori, pînă la vremea rînduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, cînd eram nevrîstnici, eram supt robia învăţăturilor începătoare ale lumii. Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Şi pentru că sînteţi fii, Dumnezeu ne -a trimes în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ,,Ava``, adică: ,,Tată!`` Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.

Responsorial Psalm

Psalm 76

(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu instrumente cu coarde. Un psalm al lui Asaf. O cîntare.) Dumnezeu este cunoscut în Iuda, mare este Numele Lui în Israel. Cortul Lui este în Salem, şi locuinţa Lui în Sion; acolo a sfărîmat El săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război. - Tu eşti mai măreţ, mai puternic decît munţii răpitorilor. Despoiaţi au fost vitejii aceia plini de inimă, au adormit somnul de apoi; n'au putut să se apere, toţi acei oameni viteji. La mustrarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, au adormit şi călăreţi şi cai. Cît de înfricoşat eşti Tu! Cine poate să-Ţi stea împotrivă, cînd Îţi izbucneşte mînia? Ai rostit hotărîrea dela înalţimea cerurilor; pămîntul s'a îngrozit şi a tăcut, cînd S'a ridicat Dumnezeu să facă dreptate, şi să scape pe toţi nenorociţii de pe pămînt. - Omul Te laudă chiar şi în mînia lui, cînd Te îmbraci cu toată urgia Ta. Faceţi juruinţe Domnului, Dumnezeului vostru, şi împliniţi-le! Toţi ceice -L înconjoară, să aducă daruri Dumnezeului celui înfricoşat. El frînge mîndria domnitorilor, El este înfricoşat pentru împăraţii pămîntului.

Second Reading

2 Timothy 4:6-8

Căci eu sînt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi -o va da, în ,,ziua aceea``, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

Gospel

Matthew 18:21-35

Atunci Petru s'a apropiat de El, şi I -a zis: ,,Doamne de cîte ori să iert pe fratele Meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la şapte ori?`` Isus i -a zis: ,,Eu nu-ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte şapte. Deaceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n'avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să -l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. Robul s'a aruncat la pămînt, i s'a închinat, şi a zis: ,Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.` Stăpînul robului aceluia, făcîndu -i-se milă de el, i -a dat drumul, şi i -a iertat datoria. Robul acela, cînd a ieşit afară, a întîlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care -i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, şi -l strîngea de gît, zicînd: ,Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.` Tovarăşul lui s'a aruncat la pămînt, îl ruga, şi zicea: ,Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti.` Dar el n'a vrut, ci s'a dus şi l -a aruncat în temniţă, pînă va plăti datoria. Cînd au văzut tovarăşii lui cele întîmplate, s'au întristat foarte mult, şi s'au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute. Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, şi i -a zis: ,Rob vicelan! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m'ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?` Şi stăpînul s'a mîniat şi l -a dat pe mîna chinuitorilor, pînă va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.``

Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.