Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Ephesians 1:1-10
Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii cari sînt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos. Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne -a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne -a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui, ne -a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l -a dat în Prea Iubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe care l -a răspîndit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care -l alcătuise în Sine însuş, ca să -l aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăş într'unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pămînt.
Responsorial Psalm
Psalm 84
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe Ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.) Cît de plăcute sînt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tînjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Pînă şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rîndunica un cuib unde îşi pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu! Ferice de ceice locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. - Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Cînd străbat aceştia Valea Plîngerii, o prefac într'un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvîntări. Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion. Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! -(Oprire). Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău! Căci mai mult face o zi în curţile Tale de cît o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decît să locuiesc în corturile răutăţii! Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!
Second Reading
Titus 3:1-7
Adu-le aminte să fie supuşi stăpînirilor şi dregătorilor, să -i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blîndeţă faţă de toţi oamenii. Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urîţi şi urîndu-ne unii pe alţii. Dar, cînd s'a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne -a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt, pe care L -a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru; pentruca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii vecinice.
Gospel
Matthew 21:1-11
Cînd s'au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, în spre muntele Măslinilor, Isus a trimes doi ucenici, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; deslegaţi -i şi aduceţi -i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimete.`` Dar toate aceste lucruri s'au întîmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ,,Spuneţi fiicei Sionului: ,Iată, Împăratul tău vine la tine, blînd şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mînzul unei măgăriţe.`` Ucenicii s'au dus, şi au făcut cum le poruncise Isus. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci, şi le presărau pe drum. Noroadele cari mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: ,,Osana Fiul lui David! Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!`` Cînd a intrat în Ierusalim, toată cetatea s'a pus în mişcare, şi fiecare zicea: ,,Cine este acesta?`` ,,Este Isus, Proorocul, din Nazaretul Galileii``, răspundeau noroadele.
Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
