Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

1 Thessalonians 4:1-8

Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta. Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v'am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpînească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, cari nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentrucă Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v'am spus şi v'am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne -a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v'a dat şi Duhul Său cel sfînt.

Responsorial Psalm

Psalm 136

Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe cel ce a întins pămîntul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! Soarele, ca să stăpînească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui! Luna şi stelele, ca să stăpînească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a lovit pe Egipteni în întîii lor născuţi, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Cu mînă tare şi cu braţ întins, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a tăiat în două marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui! Care a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi a aruncat pe Faraon şi oştirea lui în marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a călăuzit pe poporul Său în pustie, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a lovit împăraţi mari, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a ucis împăraţi puternici, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Sihon, împăratul Amoriţilor, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi pe Og, împăratul Basanului, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi le -a dat ţara de moştenire, căci în veac ţine îndurarea Lui! De moştenire robului Său Israel, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce Şi -a adus aminte de noi, cînd eram smeriţi, căci în veac ţine îndurarea Lui! Şi ne -a izbăvit de asupritorii noştri, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui! Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Second Reading

Romans 1:18-25

Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le -a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s'au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s'a întunecat. S'au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într'o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i -a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s'au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.

Gospel

Luke 13:1-9

În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. ,,Credeţi voi``, le -a răspuns Isus, ,,că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam, şi i -a omorît, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.`` El a spus şi pilda aceasta: ,,Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n'a găsit. Atunci a zis vierului: ,Iată că sînt trei ani, decînd vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie -l. La ce să mai cuprindă şi pămîntul degeaba?` ,Doamne`, i -a răspuns vierul, ,mai lasă -l şi anul acesta; am să -l sap de jur împrejur, şi am să -i pun gunoi la rădăcină. Poate că deacum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.``

Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.