Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
1 Thessalonians 4:13-18
Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n'au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua -o înaintea celor adormiţi. Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.
Responsorial Psalm
Psalm 138
(Un psalm al lui David.) Te laud din toată inima, cînt laudele Tale înaintea dumnezeilor. Mă închin în Templul Tău cel sfînt, şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s'a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale. În ziua cînd Te-am chemat, m'ai ascultat, m'ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. Toţi împăraţii pămîntului Te vor lăuda, Doamne, cînd vor auzi cuvintele gurii Tale; ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului! Domnul este înălţat: totuş vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngîmfaţi. Cînd umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mîna spre mînia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mîntuieşte. Domnul va sfîrşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mînilor Tale.
Second Reading
Romans 2:1-11
Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.
Gospel
Luke 13:18-22
El a mai zis: ,,Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu, şi cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l -a luat un om, şi l -a aruncat în grădina sa; el a crescut, s'a făcut copac mare, şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.`` El a zis iarăş: ,,Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu? Se aseamănă cu aluatul, pe care l -a luat o femeie şi l -a pus în trei măsuri de făină, pînă s'a dospit toată.`` Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţînd pe norod, şi călătorind spre Ierusalim.
Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
