Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Isaiah 23:1-13
Proorocie împotriva Tirului. ,,Bociţi-vă, corăbii din Tarsis! Căci Tirul a fost nimicit: nu mai are nici case, nici intrare! Din ţara Chitim le -a venit vestea aceasta.`` ,,Amuţiţi de groază, locuitori ai ţărmului, pe care o umpleau odată negustorii din Sidon, cari străbăteau marea! Veniturile lui erau grîul Nilului şi secerişul rîului, aduse pe ape mari, aşa că el era tîrgul neamurilor.`` ,,Ruşinează-te Sidoane! căci aşa vorbeşte marea, cetăţuia mării: ,Eu n'am avut durerile facerii, nici n'am născut, n'am hrănit tineri, nici n'am crescut fete.`` Cînd vor afla Egiptenii vestea aceasta, vor tremura auzind de căderea Tirului, şi vor zice: ,,Treceţi la Tarsis, bociţi-vă, locuitori ai ţărmului! Aceasta este cetatea voastră cea veselă, care avea o obîrşie veche, şi ale cărei picioare o duceau să locuiască departe. Cine a luat această hotărîre împotriva Tirului, împărţitorul cununilor, el, ai cărui negustori erau nişte voivozi, şi ai cărui tîrgoveţi erau cei mai bogaţi de pe pămînt? Domnul oştirilor a luat această hotărîre, ca să ruşineze mîndria a tot ce străluceşte, şi să smerească pe toţi cei mari ai pămîntului: ,Străbate-ţi ţara, ca Nilul, niciun brîu nu te mai strînge, fiica Tarsisului! Nu mai este niciun jug! Domnul Şi -a întins mîna asupra mării; a făcut să tremure împărăţii; a poruncit nimicirea cetăţuilor Canaanului, şi a zis: ,De acum nu te vei mai bucura, fecioară necinstită, fiica Sidonului! Scoală-te şi treci în ţara Chitim; dar nici acolo nu vei avea odihnă. Iacă pe Haldei, cari nu erau un popor, locuitorii aceştia ai pustiei, cărora Asirianul le -a întemeiat o ţară; ei înalţă turnuri, surpă casele împărăteşti ale Tirului, le prefac în dărîmături.``
Responsorial Psalm
Psalm 31
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de ruşine niciodată. Izbăveşte-mă, în dreptatea Ta! Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stîncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea! Căci Tu eşti Stînca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Scoate-mă din laţul, pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti Ocrotitorul meu! În mînile Tale îmi încredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate! Eu urăsc pe ceice se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul. Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu, şi nu mă vei da în mînile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg. Ai milă de mine, Doamne, căci sînt în strîmtorare: faţa, sufletul, şi trupul mi s'au topit de întristare; mi se sfîrşeşte viaţa în durere, şi anii în suspinuri. Mi s'au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, şi-mi putrezesc oasele! Din pricina protivnicilor mei, am ajuns de ocară, de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei; ceice mă văd pe uliţă, fug de mine. Sînt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărîmat. Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, cînd se sfătuiesc ei împreună împotriva mea, şi uneltesc să-mi ia viaţa. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: ,,Tu eşti Dumnezeul meu!`` Soarta mea este în mîna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei! Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta! Doamne, să nu rămîn de ruşine cînd Te chem. Ci să rămînă de ruşine cei răi, şi ei să se pogoare muţi în locuinţa morţilor! Să amuţească buzele mincinoase, cari vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit! O, cît de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce -i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile-cari -i clevetesc. Binecuvîntat să fie Domnul, căci Şi -a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc'aş fi fost într'o cetate întărită. În pornirea mea nechibzuită, ziceam: ,,Sînt izgonit dinaintea Ta!`` Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, cînd am strigat spre Tine. Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mîndri. Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!
Second Reading
Romans 9:30-33
Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n'a ajuns la Legea aceasta. Pentruce? Pentru că Israel n'a căutat -o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s'au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: ,,Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.``
Gospel
Luke 22:24-30
Între apostoli s'a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare? Isus le -a zis: ,,Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celorce le stăpînesc, li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi celce cîrmuieşte, ca celce slujeşte. Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuş, sînt în mijlocul vostru ca celce slujeşte la masă. Voi sînteţi aceia, cari aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi -a pregătit -o Mie, ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.``
Readings follow the Byzantine lectionary. Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
