Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Prima lectură
În această privinţă vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, cari, de acum un an, cei dintîi aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi. Isprăviţi dar acum de făcut; pentruca, după graba voinţei să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre. Pentrucă, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avîndu-se în vedere ce are cineva, nu ce n'are. Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strîmtoraţi; ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentruca şi prisosul lor să acopere, la rîndul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire; după cum este scris: ,,Cel ce strînsese mult, n'avea nimic de prisos, şi cel ce strînsese puţin, nu ducea lipsă.`` Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeaş rîvnă pentru voi. Căci el a primit îndemnul nostru; ba încă, stăpînit de o rîvnă arzătoare, a pornit de bună voie spre voi. Am trimes cu el şi pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspîndită prin toate Bisericile. Mai mult, el a fost ales de Biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere, pe care o săvîrşim spre slava Domnului şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră. În chipul acesta, vrem ca nimeni să nu ne defaime cu privire la acest belşug de ajutoare, de care îngrijim. Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. Am trimes cu ei pe fratele nostru, a cărui rîvnă am încercat -o de atîtea ori în multe împrejurări, şi care, de data aceasta, arată mult mai multă rîvnă, din pricina marei lui încrederi în voi. Astfel, fie avînd în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru; fie avînd în vedere pe fraţii noştri, cari sînt trimeşii Bisericilor şi fala lui Hristos: daţi-le înaintea Bisericilor dovadă de dragostea voastră, şi arătaţi-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi.
Psalmul responsorial
(Către mai marele cîntăreţilor. Se cîntă ca ,,Porumbel din stejari depărtaţi``. O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd l-au prins Filistenii la Gat.) Ai milă de mine, Dumnezeule! Căci nişte oameni mă hărţuiesc. Toată ziua îmi fac război şi mă chinuiesc. Toată ziua mă hărţuiesc protivnicii mei; sînt mulţi, şi se războiesc cu mine ca nişte trufaşi. Oridecîteori mă tem, eu mă încred în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvîntul Lui. Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? Într'una ei îmi ating drepturile, şi n'au decît gînduri rele faţă de mine. Uneltesc, pîndesc şi îmi urmăresc paşii, pentru că vor să-mi ia viaţa. Ei trag nădejde să scape prin nelegiuirea lor: doboară popoarele, Dumnezeule, în mînia Ta! Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrămile în burduful Tău: nu sînt ele scrise în cartea Ta? Vrăjmaşii mei dau înapoi, în ziua cînd Te strig: ştiu că Dumnezeu este de partea mea. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvîntul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu Cuvîntul Lui. Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă nişte oameni? Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruinţele pe cari Ţi le-am făcut; Îţi voi aduce jertfe de mulţămire. Căci mi-ai izbăvit sufletul dela moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.
A doua lectură
Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuş cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe cari Dumnezeu le -a făcut ca să fie luate cu mulţămiri de către ceice cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţămiri; pentrucă este sfinţit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
Evanghelia
În vremea aceea, cîrmuitorul Irod, a auzit vorbindu-se despre Isus; şi a zis slujitorilor săi: ,,Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi deaceea se fac minuni prin el.`` Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi -l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; pentrucă Ioan îi zicea: ,,Nu-ţi este îngăduit s'o ai de nevastă.`` Irod ar fi vrut să -l omoare, dar se temea de norod, pentrucă norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc. Dar, cînd se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor, şi a plăcut lui Irod. Deaceea i -a făgăduit cu jurămînt că îi va da orice va cere. Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: ,,Dă-mi aici, într -o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!`` Împăratul s'a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i -l dea. Şi a trimes să taie capul lui Ioan în temniţă. Capul a fost adus într'o farfurie, şi dat fetei, care l -a dus la mamă-sa. Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat, şi s'au dus de au dat de ştire lui Isus. Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într'o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într'un loc pustiu. Noroadele, cînd au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s'au luat după El pe jos.
Lecturile urmează lecționarul bizantin. Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

