Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Prima lectură

Filipeni 2:5-11

Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce. Deaceea şi Dumnezeu L -a înălţat nespus de mult, şi I -a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Psalmul responsorial

Psalmii 132

(O cîntare a treptelor.) Doamne, adu-Ţi aminte de David, şi de toate necazurile lui! Adu-Ţi aminte cum a jurat el Domnului, şi a făcut următoarea juruinţă Puternicului lui Iacov: ,,Nu voi intra în cortul în care locuiesc, nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc, nu voi da domn ochilor mei, nici aţipire pleoapelor mele, pînă nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuinţă pentru Puternicul lui Iacov.`` - Iată, am auzit vorbindu-se despre el la Efrata, l-am găsit în ogorul Iaar... ,,Haidem la locuinţa Lui, să ne închinăm înaintea aşternutului picioarelor Lui!... Scoală-Te, Doamne, vino la locul tău de odihnă, Tu şi Chivotul măreţiei Tale! Preoţii Tăi să se îmbrace în neprihănire, şi credincioşii Tăi să scoată strigăte de bucurie! Pentru robul Tău David, nu lepăda pe unsul Tău!`` - Domnul a jurat lui David adevărul, şi nu Se va întoarce dela ce a jurat: ,,Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău. Dacă fiii tăi vor păzi legămîntul Meu, şi învăţăturile Mele, pe cari li le voi da, vor şedea şi fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.`` - Da, Domnul a ales Sionul, l -a dorit ca locuinţă a Lui, şi a zis: ,,Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit. Îi voi binecuvînta din belşug hrana, voi sătura cu pîne pe săracii lui. Voi îmbrăca în mîntuire pe preoţii lui, şi credincioşii lui vor scoate strigăte de bucurie. Acolo voi înălţa puterea lui David, voi pregăti o candelă unsului Meu, voi îmbrăca cu ruşine pe vrăjmaşii lui, şi peste el va străluci cununa lui.``

A doua lectură

1 Timotei 6:6-10

Negreşit, evlavia însoţită de mulţămire este un mare cîştig. Căci noi n'am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, cari cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credinţă, şi s'au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

Evanghelia

Luca 10:38-42

Pe cînd era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într'un sat. Şi o femeie, numită Marta, L -a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s'a aşezat jos la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El, şi I -a zis: ,,Doamne, nu-Ţi pasă că soru-mea m'a lăsat să slujesc singură? Zi -i dar să-mi ajute.`` Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămînţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi -a ales partea cea bună, care nu i se va lua.``

Lecturile urmează lecționarul bizantin. Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.