Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Prima lectură

Galateni 2:1-10

După patrusprezece ani, m'am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit. M'am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, în deosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zădar. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era Grec, n'a fost silit să se taie împrejur, din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pîndească slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus, cu gînd să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentruca adevărul Evangheliei să rămînă cu voi. Cei ce sînt socotiţi ca fiind ceva-orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor-aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adaus nimic. Ba dimpotrivă, cînd au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, - căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor- şi cînd au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, cari sînt priviţi ca stîlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mîna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur. Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.

Psalmul responsorial

Psalmii 70

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. Ca aducere aminte.) Grăbeşte, Dumnezeule, de mă izbăveşte! Grăbeşte de-mi ajută, Doamne! Să rămînă de ruşine şi înfruntaţi, cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească, cei ce-mi doresc pieirea! Să se întoarcă înapoi de ruşine, cei ce zic: ,,Aha, Aha!`` Toţi cei ce Te caută, să se veselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mîntuirea Ta, să zică neîncetat: ,,Prea mărit să fie Dumnezeu!`` Eu sînt sărac şi lipsit: grăbeşte să-mi ajuţi, Dumnezeule. Tu eşti ajutorul şi Izbăvitorul meu: Doamne, nu zăbovi!

A doua lectură

2 Timotei 2:8-13

Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămînţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr pînă acolo că sînt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvîntul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentruca şi ei să capete mîntuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava vecinică. Adevărat este cuvîntul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă sîntem necredincioşi, totuş El rămîne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.

Evanghelia

Matei 17:10-13

Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: ,,Oare de ce zic cărturarii că întîi trebuie să vină Ilie?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Este adevărat că trebuie să vină întîi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.`` Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.

Lecturile urmează lecționarul bizantin. Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.