Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Prima lectură

1 Tesaloniceni 5:23-28

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Celce v'a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta. Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi. Spuneţi sănătate tuturor fraţilor cu o sărutare sfîntă. În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin

Psalmul responsorial

Psalmii 141

(Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, cînd Te chem! Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mînilor mele! Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele! Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii cari fac răul, şi să nu mănînc din ospeţele lor! Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul dela ea: dar rugăciunea mea se va înalţa într'una împotriva răutăţii lor. Cînd li se vor prăvăli judecătorii dealungul stîncilor, atunci vor asculta cuvintele mele, şi vor vedea că sînt plăcute. Cum se brăzdează şi se spintecă pămîntul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormîntului. De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul! Păzeşte-mă de cursa pe care mi -o întind ei, şi de piedicile celor ce fac răul! Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!

A doua lectură

Romani 3:1-8

Care este deci întîietatea Iudeului, sau care este folosul tăierii împrejur? Oricum, sînt mari. Şi mai întîi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. Şi ce are a face dacă unii n'au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: ,,Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor cînd vei fi judecat.`` Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept cînd Îşi deslănţuieşte mînia? (Vorbescîn felul oamenilor.) Nicidecum! Pentrucă, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, dece mai sînt eu însumi judecat ca păcătos? Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, cari ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osînda acestor oameni este dreaptă.

Evanghelia

Luca 14:1-6

Într'o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii Fariseilor, ca să prînzească. Fariseii Îl pîndeau de aproape. Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică. Isus a luat cuvîntul, şi a zis învăţătorilor Legii şi Fariseilor: ,,Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?`` Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mînă pe omul acela, l -a vindecat, şi i -a dat drumul. Pe urmă, le -a zis: ,,Cine dintre voi, dacă -i cade copilul sau boul în fîntînă, nu -l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?`` Şi n'au putut să -I răspundă nimic la aceste vorbe.

Lecturile urmează lecționarul bizantin. Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.