Bosko

Lecturile zilei

Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.

Prima lectură

Efeseni 2:1-10

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne -a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne -a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sînteţi mîntuiţi). El ne -a înviat împreună, şi ne -a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Psalmul responsorial

Psalmii 87

(Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare.) Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi: Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decît toate locaşurile lui Iacov. Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine, cetate a lui Dumnezeu! - Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce Mă cunosc; iată, ţara Filistenilor, Tirul, cu Etiopia: ,,în Sion s'au născut.`` - Iar despre Sion este zis: ,,Toţi s'au născut în el,`` şi Cel Prea Înalt îl întăreşte. Domnul numără popoarele, scriindu-le: ,,Acolo s'au născut.`` - Şi cei ce cîntă şi ceice joacă strigă: ,,Toate izvoarele mele sînt în Tine.``

A doua lectură

Filimon 1:8-14

De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ţi poruncesc ce trebuie să faci, vreau mai de grabă să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa cum sînt, bătrînul Pavel; iar acum întemniţat pentru Hristos Isus. Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim, care altă dată ţi -a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie. Ţi -l trimet înapoi, pe el, inima mea. Aş fi dorit să -l ţin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cît sînt în lanţuri pentru Evanghelie. Dar n'am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentruca binele, pe care mi -l faci, să nu fie silit, ci de bună voie.

Evanghelia

Matei 21:23-27

Isus S'a dus în Templu; şi, pe cînd învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrînii norodului, şi I-au zis: ,,Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea, şi cine Ţi -a dat puterea aceasta?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer, sau dela oameni?`` Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: ,,Dacă vom răspunde: ,Din cer,` ne va spune: ,Atunci de ce nu l-aţi crezut?` Şi dacă vom răspunde: ,Dela oameni,` ne temem de norod, pentrucă toţi socotesc pe Ioan drept prooroc.`` Atunci au răspuns lui Isus: ,,Nu ştim!`` Şi El, la rîndul Lui, le -a zis: ,,Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.

Lecturile urmează lecționarul bizantin. Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)

Lecturile zilei, în fiecare dimineață

În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.