Lecturile zilei
Lecturile biblice rânduite pentru ziua respectivă, cu textul integral în limba ta. Urmărește în fiecare dimineață lecturile zilnice ale tradiției tale, în aplicația Bosko.
Prima lectură
Am ajuns nebun: voi m'aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sînt nimic, totuş cu nimic n'am fost mai pe jos de aceşti apostoli aşa de minunaţi. Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni cari au fost făcute între voi. În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai pe jos decît celelalte Biserici, afară doar că numai eu singur nu v'am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!... Iată că sînt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce -i drept, nu copiii sînt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor. Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sînt iubit cu atît mai puţin? Fie şi-aşa! Nu v'am fost sarcină de loc. ,,Dar``, zic ei, ,,ca un om isteţ ce sînt, v'am prins prin şiretlic.`` - Dar, am tras eu oare vreun folos dela voi prin vreunul din aceia, pe cari i-am trimes la voi? Am rugat pe Tit să vină să vă vadă; şi împreună cu el am trimes şi pe fratele: a cerut Tit ceva dela voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaş Duh, şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme? De multă vreme voi vă închipuiţi că, vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; şi toate aceste lucruri, le spunem, prea iubiţilor, pentru zidirea voastră. Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n'aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n'aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gîlceavă, pizmă, mînii, desbinări, vorbiri de rău, bîrfeli, îngîmfări, tulburări. Mă tem ca, la venirea mea la voi, să mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, şi să trebuiască să plîng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte, şi nu s'au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile, pe cari le-au făcut.
Psalmul responsorial
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. O cîntare.) Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion, şi împlinite vor fi juruinţele cari Ţi-au fost făcute. Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine. Mă copleşesc nelegiuirile: dar Tu vei ierta fărădelegile noastre. Ferice de cel pe care -l alegi Tu, şi pe care -l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de binecuvîntarea Casei Tale, de sfinţenia Templului Tău. În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mîntuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pămîntului şi mării! El întăreşte munţii prin tăria Lui, şi este încins cu putere. El potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor, şi zarva popoarelor. Ceice locuiesc la marginile lumii se înspăimîntă de minunile Tale: Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat. Tu cercetezi pămîntul şi -i dai belşug, îl umpli de bogăţii, şi de rîuri dumnezeieşti, pline cu apa. Tu le dai grîu, pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărîmi bulgării, îl moi cu ploaia, şi -i binecuvintezi răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul. Cîmpiile pustiei sînt adăpate, şi dealurile sînt încinse cu veselie. Păşunile se acopăr de oi, şi văile se îmbracă cu grîu: toate strigă de bucurie şi cîntă.
A doua lectură
Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngîmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă -i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strîngă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă. Timotee, păzeşte ce ţi s'a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit -o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin
Evanghelia
Isus le -a zis: ,,Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor.`` Ucenicii se gîndeau în ei, şi ziceau: ,,Ne zice aşa pentrucă n'am luat pîni!`` Isus, care cunoştea lucrul acesta, le -a zis: ,,Puţin credincioşilor, pentruce vă gîndiţi că n'aţi luat pîni? Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pîni pentru cei cinci mii de oameni, şi cîte coşuri aţi ridicat? Nici de cele şapte pîni pentru cei patru mii de oameni, şi cîte coşniţe aţi ridicat? Cum nu înţelegeţi că nu v'am spus de pîni? Ci v'am spus să vă păziţi de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor?`` Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pînii, ci de învăţătura Fariseilor şi a Saducheilor.
Lecturile urmează lecționarul bizantin. Textul Scripturii este în domeniul public. (Cornilescu 1924)
Lecturile zilei, în fiecare dimineață
În Bosko, lecturile zilei te așteaptă în fiecare dimineață — marchează fiecare ca citită ca să nu pierzi niciodată locul, citește-le în oricare dintre cele 30 de traduceri și zăbovește asupra unei scurte meditații. Lecturile zilnice ale tradiției tale, urmărite și mereu la îndemână.

