Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Genesis 49
Iacov a chemat pe fiii săi, şi a zis: ,,Strîngeţi-vă, şi vă voi vesti ce vi se va întîmpla în vremile cari vor veni. ,,Strîngeţi-vă, şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru Israel! Ruben, tu, întîiul meu născut, Puterea mea şi pîrga tăriei mele, Întîiul în vrednicie, şi întîiul în putere, Năvalnic ca apele, -tu nu vei mai avea întîietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el. Simeon şi Levi sînt fraţi; Săbiile lor sînt nişte unelte de sîlnicie. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mînia lor, au ucis oameni, Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. Blestemată să fie mînia lor, pentrucă a fost prea turbată, Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov, Şi -i voi risipi în Israel. Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; Mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors dela măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine -l va scula? Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, Pînă va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele. El îşi leagă măgarul de viţă, Şi de cel mai bun butuc de viţă mînzul măgăriţei lui; Îşi spală haina în vin, Şi mantaua în sîngele strugurilor. Are ochii roşi de vin, Şi dinţii albi de lapte. Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, Lîngă limanul corăbiilor, Şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon. Isahar este un măgar osos, Care se culcă în grajduri. Vede că locul unde se odihneşte este plăcut, Şi că ţinutul lui este măreţ; Îşi pleacă umărul subt povară, Şi se supune birului. Dan va judeca pe poporul său, Ca una din seminţiile lui Israel. Dan va fi un şarpe pe drum, O năpîrcă pe cărare, Muşcînd călcîiele calului, Făcînd să cadă călăreţul pe spate. În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne! Peste Gad vor da iuruş cete înarmate, Dar şi el va da iuruş peste ele şi le va urmări. Aşer dă o hrană minunată; El va da bucate alese împăraţilor. Neftali este o cerboaică slobodă: Rosteşte cuvinte frumoase. Iosif este vlăstarul unui pom roditor, Vlăstarul unui pom roditor sădit lîngă un izvor; Ramurile lui se înalţă deasupra zidului. Arcaşii l-au aţîţat, au aruncat săgeţi, Şi l-au urmărit cu ura lor. Dar arcul lui a rămas tare, Şi mînile lui au fost întărite De mînile Puternicului lui Iacov: Şi a ajuns astfel păstorul, stînca lui Israel. Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvînta Cu binecuvîntările cerurilor de sus, Cu binecuvîntările apelor de jos, Cu binecuvîntările ţîţelor şi ale pîntecelui mamei. Binecuvîntările tatălui tău Întrec binecuvîntările părinţilor mei, şi se înalţă Pînă în creştetul dealurilor vecinice: Ele să vină peste capul lui Iosif, Peste creştetul capului domnului fraţilor săi! Beniamin este un lup care sfăşie; Dimineaţa, mănîncă prada, Iar seara, împarte prada răpită.`` Aceştia sînt toţi ceice alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sînt lucrurile, pe cari li le -a spus tatăl lor, cînd i -a binecuvîntat. I -a binecuvîntat, pe fiecare cu o binecuvîntare deosebită. Apoi le -a dat porunca următoare: ,,Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul, pe care l -a cumpărat Avraam de la Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare. Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea. Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate dela fiii lui Het.`` Cînd a insprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi -a tras picioarele în pat, şi -a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său.
Responsorial Psalm
Psalm 49
(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii: mici şi mari, bogaţi şi săraci! Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată. Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei. Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei? Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul. Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor. Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi. Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie. Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. - Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul. Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. - Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei; căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el. Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face, căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată. Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.
Second Reading
Galatians 4
Dar cîtă vreme moştenitorul este nevrîstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpîn pe tot. Ci este supt epitropi şi îngrijitori, pînă la vremea rînduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, cînd eram nevrîstnici, eram supt robia învăţăturilor începătoare ale lumii. Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Şi pentru că sînteţi fii, Dumnezeu ne -a trimes în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ,,Ava``, adică: ,,Tată!`` Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu. Odinioară, cînd nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor, nu sînt dumnezei. Dar acum, dupăce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, dupăce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăş la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sînt ca voi. Nu mi-aţi făcut nicio nedreptate. Dimpotrivă, ştiţi că, în neputinţa trupului v'am propovăduit Evanghelia pentru întîia dată. Şi, n'aţi arătat nici dispreţ, nici desgust faţă de ceeace era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m'aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuş Hristos Isus. Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v'aţi fi scos pînă şi ochii şi mi i-aţi fi dat. M'am făcut oare vrăjmaşul vostru, pentrucă v'am spus adevărul? Nu cu gînd bun sînt plini de rîvnă ei pentru voi, ci vor să vă deslipească de noi, ca să fiţi plini de rîvnă faţă de ei. Este bine să fii plin de rîvnă totdeauna pentru bine, nu numai cînd sînt de faţă la voi. Copilaşii mei, pentru cari iarăş simt durerile naşterii, pînăce va lua Hristos chip în voi! O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi, şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred! Spuneţi-mi voi, cari voiţi să fiţi supt Lege, n'ascultaţi voi Legea? Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s'anăscut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s'a născut prin făgăduinţă. Lucrurile acestea trebuiesc luate într'alt înţeles: acestea sînt două legăminte: unul depe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar, - căci Agar este muntele Sinai din Arabia; -şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. Fiindcă este scris: ,,Bucură-te, stearpo, care nu naşti de loc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decît copiii celei cu bărbat.`` Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sînteţi copii ai făgăduinţei. Şi cum s'a întîmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot aşa se întîmplă şi acum. Dar ce zice Scriptura? ,,Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.`` De aceea, fraţilor, noi nu sîntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne -a izbăvit ca să fim slobozi.
Gospel
Matthew 28
La sfîrşitul zilei Sabatului, cînd începea să se lumineze în spre ziua dintîi a săptămînii, Maria Magdalina şi cealaltă Marie au venit să vadă mormîntul. Şi iatăcă s'a făcut un mare cutremur de pămînt; căci un înger al Domnului s'a pogorît din cer, a venit şi a prăvălit piatra dela uşa mormîntului, şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi. Dar îngerul a luat cuvîntul, şi a zis femeilor: ,,Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v'am spus lucrul acesta.`` Ele au plecat repede de la mormînt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le -a întîmpinat Isus, şi le -a zis: ,,Bucuraţi-vă!`` Ele s'au apropiat să -I cuprindă picioarele, şi I s'au închinat. Atunci Isus le -a zis: ,,Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galilea: acolo Mă vor vedea.`` Pe cînd se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri, şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întîmplate. Aceştia s'au adunat împreună cu bătrînii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani, şi le-au zis: ,,Spuneţi aşa: ,Ucenicii Lui au venit noaptea, pe cînd dormeam noi, şi L-au furat.` Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi, şi vă vom scăpa de grijă.`` Ostaşii au luat banii, şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s'a răspîndit zvonul acesta printre Iudei pînă în ziua de astăzi. Cei unsprezece ucenici s'au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă. Cînd L-au văzut ei, I s'au închinat, dar unii s'au îndoit. Isus S'a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le -a zis: ,,Toată puterea Mi -a fost dată în cer şi pe pămînt. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v'am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
