Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Isaiah 4
Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat, şi vor zice: ,,Vom mînca pînea noastră înşine, şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele, şi ia ocara de peste noi!`` În vremea aceea odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţă pentru cei mîntuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi ,,sfînt``, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim. Dupăce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului, şi va curăţi Ierusalimul de vinovăţia de sînge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii, Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua, şi un foc de flacări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei, şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.
Responsorial Psalm
Psalm 128
(O cîntare a treptelor.) Ferice de oricine se teme de Domnul, şi umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mînilor tale, eşti fericit, şi-ţi merge bine. Nevastă-ta este ca o viţă roditoare înlăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale. Aşa este binecuvîntat omul care se teme de Domnul. Să te binecuvînteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale, şi să vezi pe copiii copiilor tăi! Pacea să fie peste Israel!
Second Reading
Revelation 7
După aceea am văzut patru îngeri, cari stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pămîntului. Ei ţineau cele patru vînturi ale pămîntului, ca să nu sufle vînt pe pămînt, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pămîntul şi marea, zicînd: ,,Nu vătămaţi pămîntul, nici marea, nici copacii, pînă nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!`` Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel. Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii; din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii; din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii; din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii, au fost pecetluiţi. După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s'o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mîni; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Mîntuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!`` Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrînilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s'au aruncat cu feţele la pămînt în faţa scaunului de domnie, şi s'au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: ,,Amin.`` ,,A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţămirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.`` Şi unul din bătrîni a luat cuvîntul, şi mi -a zis: ,,Aceştia, cari sînt îmbrăcaţi în haine albe, cine sînt oare? Şi de unde au venit?`` ,,Doamne``, i-am răspuns eu, ,,Tu ştii``. Şi el mi -a zis: ,,Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sîngele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi -I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu -i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.``
Gospel
Matthew 18
În clipa aceea, ucenicii s'au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: ,,Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?`` Isus a chemat la El un copilaş, l -a pus în mijlocul lor, şi le -a zis: ,,Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Deaceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, cari cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adîncul mării. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decît să ai două mîni sau două picioare, şi să fii aruncat în focul vecinic. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decît să ai amîndoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei. Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri. Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut. Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită? Şi, dacă i se întîmplă s'o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră. Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră -l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune -l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş. Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer. Vă mai spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor.`` Atunci Petru s'a apropiat de El, şi I -a zis: ,,Doamne de cîte ori să iert pe fratele Meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la şapte ori?`` Isus i -a zis: ,,Eu nu-ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte şapte. Deaceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n'avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să -l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. Robul s'a aruncat la pămînt, i s'a închinat, şi a zis: ,Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.` Stăpînul robului aceluia, făcîndu -i-se milă de el, i -a dat drumul, şi i -a iertat datoria. Robul acela, cînd a ieşit afară, a întîlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care -i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, şi -l strîngea de gît, zicînd: ,Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.` Tovarăşul lui s'a aruncat la pămînt, îl ruga, şi zicea: ,Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti.` Dar el n'a vrut, ci s'a dus şi l -a aruncat în temniţă, pînă va plăti datoria. Cînd au văzut tovarăşii lui cele întîmplate, s'au întristat foarte mult, şi s'au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute. Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, şi i -a zis: ,Rob vicelan! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m'ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?` Şi stăpînul s'a mîniat şi l -a dat pe mîna chinuitorilor, pînă va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.``
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
