Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Isaiah 13

Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ. Ridicaţi un steag pe un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mîna, ca să vină la porţile asupritorilor! ,,Am dat poruncă sfintei Mele oştiri-zice Domnul-am chemat pe vitejii Mei la judecata mîniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.`` Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta. Ei vin dintr'o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul. Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! De aceea toate mînile slăbesc, şi orice inimă omenească se topeşte. Ei sînt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvîrcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sînt roşi ca focul. Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mînie şi urgie aprinsă, care va preface tot pămîntul în pustiu, şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina. Voi pedepsi-zice Domnul-lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mîndria celor trufaşi, şi voi doborî semeţia celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decît aurul curat, şi mai scumpi decît aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile, şi pămîntul se va zgudui din temelia lui, de mînia Domnului oştirilor, în ziua mîniei Lui aprinse. Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui. Toţi ceice vor fi prinşi, vor fi străpunşi, şi toţi cei ce vor fi apucaţi, vor cădea ucişi de sabie. Copiii lor vor fi zdrobiţi supt ochii lor, casele le vor fi jăfuite, şi nevestele lor vor fi necinstite. Iată, aţîţ împotriva lor pe Mezi, cari nu se uită la argint, şi nu poftesc aurul. Cu arcurile lor vor doborî pe tineri, şi vor fi fără milă pentru rodul pîntecelor: ochiul lor nu va cruţa pe copii. Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mîndrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe cari le -a nimicit Dumnezeu. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo, ci fiarele pustiei îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umplea casele, struţii vor locui acolo, şi stafiile se vor juca acolo. Şacalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii, şi cînii sălbatici în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, şi zilele nu i se vor lungi.``

Responsorial Psalm

Psalm 137

Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!`` - Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!`` Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă!

Second Reading

Revelation 16

Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: ,,Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pămînt cele şapte potire ale mîniei lui Dumnezeu!`` Cel dintîi s'a dus şi a vărsat potirul lui pe pămînt. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, cari aveau semnul fiarei şi cari se închinau icoanei ei. Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s'a făcut sînge, ca sîngele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare. Al treilea a vărsat potirul lui în rîuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s'au făcut sînge. Şi am auzit pe îngerul apelor zicînd: ,,Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfînt, pentrucă ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceştia au vărsat sîngele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sînge. Şi sînt vrednici.`` Şi am auzit altarul zicînd: ,,Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale!`` Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s'a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpînire peste aceste urgii, şi nu s'au pocăit ca să -I dea slavă. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s'au pocăit de faptele lor. Al şaselea a vărsat potirul lui peste rîul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, cari au să vină din Răsărit. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, cari semănau cu nişte broaşte. Acestea sînt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, şi cari se duc la împăraţii pămîntului întreg, ca să -i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. - ,,Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de celce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!`` - Duhurile cele rele i-au strîns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: ,,S'a isprăvit!`` Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s'a făcut un mare cutremur de pămînt, aşa de tare, cum, de cînd este omul pe pămînt, n'a fost un cutremur aşa de mare. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s'au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să -i dea potirul de vin al furiei mîniei Lui. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s'au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cîntăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentrucă această urgie era foarte mare.

Gospel

Matthew 27

Cînd s'a făcut ziuă, toţi preoţii cei mai de seamă şi bătrînii norodului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să -L omoare. După ce L-au legat, L-au dus şi L-au dat în mîna dregătorului Pilat din Pont. Atunci Iuda, vînzătorul, cînd a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s'a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i -a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrînilor, şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vîndut sînge nevinovat.`` ,,Ce ne pasă nouă?`` i-au răspuns ei. ,,Treaba ta.`` Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s'a dus de s'a spînzurat. Preoţii cei mai de seamă au strîns arginţii, şi au zis: ,,Nu este îngăduit să -i punem în vistieria Templului, fiindcă sînt preţ de sînge.`` Şi dupăce s'au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia ,,Ţarina olarului,`` ca loc pentru îngroparea străinilor. Iată de ce ţarina aceea a fost numită pînă în ziua de azi: ,,Ţarina sîngelui.`` Atunci s'a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice: ,,Au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit unii din fiii lui Israel; şi i-au dat pe Ţarina olarului, după cum îmi poruncise Domnul.`` Isus S'a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L -a întrebat: ,,Eşti Tu ,Împăratul Iudeilor?`` ,,Da``, i -a răspuns Isus, ,,sînt.`` Dar n'a răspuns nimic la învinuirile preoţilor celor mai de seamă şi bătrînilor. Atunci Pilat I -a zis: ,,N'auzi de cîte lucruri Te învinuiesc ei?`` Isus nu i -a răspuns la niciun cuvînt, aşa că se mira foarte mult dregătorul. La fiecare praznic al Paştelor, dregătorul avea obicei să sloboadă norodului un întemniţat, pe care -l voiau ei. Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba. Cînd erau adunaţi la un loc, Pilat le -a zis: ,,Pe care voiţi să vi -l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care se numeşte Hristos?`` Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mînile lui. Pe cînd sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să -i spună: ,,Să n'ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.`` Preoţii cei mai de seamă şi bătrînii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să -L omoare. Dregătorul a luat cuvîntul, şi le -a zis: ,,Pe care din amîndoi voiţi să vi -l slobozesc?`` ,,Pe Baraba``, au răspuns ei. Pilat le -a zis: ,,Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?`` ,,Să fie răstignit``, i-au răspuns cu toţii. Dregătorul a zis: ,,Dar ce rău a făcut?`` Ei au început să strige şi mai tare: ,,Să fie răstignit!`` Cînd a văzut Pilat că n'ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi -a spălat mînile înaintea norodului, şi a zis: ,,Eu sînt nevinovat de sîngele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!`` Şi tot norodul a răspuns: ,,Sîngele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.`` Atunci Pilat le -a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, dupăce a pus să -L bată cu nuiele, L -a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu, şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor. L-au desbrăcat de hainele Lui, şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus -o pe cap, şi I-au pus o trestie în mîna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El, şi ziceau: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!`` Şi scuipau asupra Lui, şi luau trestia şi -L băteau în cap. Dupăce şi-au bătut astfel joc de El, L-au desbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui, şi L-au dus să -L răstignească. Pe cînd ieşeau afară din cetate, au întîlnit pe un om din Cirene numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus. Cînd au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă: ,,Locul căpăţînii``, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, cînd l -a gustat, n'a vrut să bea. Dupăce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgînd la sorţi, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul care zice: ,,Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.`` Apoi au şezut jos, şi -L păzeau. Şi I-au scris deasupra capului vina: ,,Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor.`` Împreună cu El, au fost răstigniţi doi tîlhari: unul la dreapta şi celălalt la stînga Lui. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap, şi ziceau: ,,Tu, care strici Templul, şi -l zideşti la loc în trei zile, mîntuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!`` Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrînii, îşi băteau şi ei joc de El, şi ziceau: ,,Pe alţii i -a mîntuit iar pe Sine nu Se poate mîntui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El! S'a încrezut în Dumnezeu: să -l scape acum Dumnezeu, dacă -L iubeşte. Căci a zis: ,Eu sînt Fiul lui Dumnezeu!`` Tîlharii cari erau răstigniţi împreună cu El, îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură. Dela ceasul al şaselea pînă la ceasul al nouălea s'a făcut întunerec peste toată ţara. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: ,,Eli, Eli, Lama Sabactani?`` adică: ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M'ai părăsit?`` Unii din ceice stăteau acolo, cînd au auzit aceste vorbe, au zis: ,,Strigă pe Ilie!`` Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l -a umplut cu oţet, l -a pus într'o trestie, şi i -a dat să bea. Dar ceilalţi ziceau: ,,Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să -L mîntuiască.`` Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi -a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s'a rupt în două, de sus pînă jos, pămîntul s'a cutremurat, stîncile s'au despicat, mormintele s'au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor cari muriseră, au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea lui, au intrat în sfînta cetate, şi s'au arătat multora. Sutaşul, şi ceice păzeau pe Isus împreună cu el, cînd au văzut cutremurul de pămînt şi cele întîmplate, s'au înfricoşat foarte tare, şi au zis: ,,Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!`` Acolo erau şi multe femei, cari priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din Galilea, ca să -I slujească. Între ele era Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose, şi mama fiilor lui Zebedei. Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus. El s'a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i -l dea. Iosif a luat trupul, l -a înfăşurat într'o pînză curată de in, şi l -a pus într'un mormînt nou al lui însuş, pe care -l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormîntului, şi a plecat. Maria Magdalina şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în faţa mormîntului. A doua zi care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii, s'au dus împreună la Pilat, şi i-au zis: ,,Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe cînd era încă în viaţă, a zis: ,După trei zile voi învia.` Dă poruncă dar ca mormîntul să fie păzit bine pînă a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să -I fure trupul, şi să spună norodului: ,A înviat din morţi!` Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decît cea dintîi.`` Pilat le -a zis: ,,Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.`` Ei au plecat, şi au întărit mormîntul, pecetluind piatra şi punînd strajă.``

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.