Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Isaiah 27

În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare, Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur), şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lîngă mare (Egiptul). În ziua aceea, cîntaţi o cîntare asupra viei celei mai alese: ,,Eu, Domnul, sînt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n'o vatăme nimeni. N'am nici o mînie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi -i voi arde pe toţi, afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.`` În vremile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umplea lumea cu roadele lui. L -a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce -l loveau? L -a ucis El cum a ucis pe cei ce -l ucideau? Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luîndu -l cu suflarea năpraznică a vîntului de răsărit. Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită, şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărînă; idolii Astartei şi stîlpii soarelui nu se vor mai ridica. Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuinţă lăsată şi părăsită ca pustia. În ea paşte viţelul, în ea se culcă şi -i mănîncă ramurile. Cînd i se usucă ramurile, sînt rupte; vin femeile, să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere; de aceea Cel ce l -a făcut n'a avut milă de el, şi Cel ce l -a întocmit nu l -a iertat. În vremea aceea, Domnul va scutura roade dela cursul Rîulul pînă la pîrîul Egiptului; iar voi veţi fi strînşi unul cîte unul, copii ai lui Israel! În ziua aceea, se va suna cu trîmbiţa cea mare şi atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei şi fugarii din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului, pe muntele cel sfînt, Ierusalim.

Responsorial Psalm

Psalm 1

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lîngă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfîrşit. Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sînt ca pleava, pe care o spulberă vîntul. Deaceea cei rău nu pot ţinea capul sus în judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi. Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.

Second Reading

Romans 8

Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m'a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e ,,firea pămîntească``.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într'o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n'are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n'aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!`` Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus -o-cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mîntuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentrucă ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe cînd, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare. Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat; şi pe aceia pe cari i -a chemat, i -a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i -a socotit neprihăniţi, i -a şi proslăvit. Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n'a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi! Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: ,,Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.`` Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne -a iubit. Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Gospel

Mark 13

Cînd a ieşit Isus din Templu, unul din ucenicii Lui i -a zis: ,,Învăţătorule, uită-Te ce pietre şi ce zidiri!`` Isus i -a răspuns: ,,Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.`` Apoi a şezut pe muntele Măslinilor în faţa Templului. Şi Petru, Iacov, Ioan şi Andrei, L-au întrebat deoparte: ,,Spune-ne cînd se vor întîmpla aceste lucruri, şi care va fi semnul cînd se vor împlini toate aceste lucruri?`` Isus a început atunci să le spună: ,,Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,Eu sînt Hristosul!` Şi vor înşela pe mulţi. Cînd veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă spăimîntaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întîmple. Dar încă nu va fi sfîrşitul. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pămînt, foamete şi turburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor. Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mîna soboarelor judecătoreşti, şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentruca să le slujiţi de mărturie. Mai întîi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. Cînd vă vor duce să vă dea în mînile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la celece veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfînt. Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi -i vor omorî. Veţi fi urîţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. Cînd veţi vedea ,urîciunea pustiirii` stînd acolo unde nu se cade să fie, -cine citeşte să înţeleagă-atunci cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi. Cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare, şi să nu intre în casă, ca să-şi ia ceva din ea. Şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina. Vai de femeile cari vor fi însărcinate, şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întîmple iarna. Pentrucă în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n'a fost de la începutul lumii, pe care a făcut -o Dumnezeu, pînă azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată. Şi dacă n'ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n'ar scăpa; dar le -a scurtat din pricina celor aleşi. Dacă vă va zice cineva atunci: ,Iată, Hristosul este aici` sau: ,Iată -L, acolo`, să nu -l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Păziţi-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte. Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cari sînt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă. Atunci va trimete pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vînturi, dela marginea pămîntului pînă la marginea cerului. Luaţi învăţătură dela smochin prin pilda lui. Cînd mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, cînd veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun, că nu va trece neamul acesta pînă nu se vor împlini toate aceste lucruri. Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi cînd va veni vremea aceea. Se va întîmpla ca şi cu un om plecat într'altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi dar, pentrucă nu ştiţi cînd va veni stăpînul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cîntarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!``

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.