Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Ezekiel 19
,,Tu însă, fă o plîngere asupra domnului lui Israel, şi zi: ,,Ce era mamă-ta? O leoaică. Stătea culcată cu leii, şi îşi creştea puii în mijlocul puilor de lei. A crescut pe unul din puii ei, care s'a făcut un leuţ, învăţat să sfîşie prada; şi a mîncat oameni. Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui, şi a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări şi l-au dus în ţara Egiptului. Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aştepta, şi că s'a înşelat în nădejdea ei, a luat un alt pui, şi l -a făcut leuţ. El a umblat cu leii, s'a făcut leuţ, a învăţat să sfîşie prada, şi a mîncat oameni. A năvălit în palatele lor, şi le -a nimicit cetăţile; aşa că ţara, cu tot ce se află în ea, s'a îngrozit de mugetul răcnetelor lui. Dar împotriva lui s'au înşiruit neamurile din toate ţinuturile de prin prejur. I-au întins laţuri, şi a fost prins în groapa lor. I-au pus un belciug în nări, l-au pus într'o cuşcă, şi l-au dus la împăratul Babilonului, apoi l-au dus într'o cetăţuie, ca să nu i se mai audă glasul pe munţii lui Israel.`` ,,Mamă-ta, ca şi tine, era ca o vie sădită lîngă ape. Era roditoare şi încărcată de mlădiţe, din pricina belşugului apelor. Ramurile ei erau aşa de tari că se puteau face toiege de cîrmuitori din ele; prin înălţimea ei întrecea ramurile stufoase, şi atrăgea privirile cu înălţimea ei, şi prin mulţimea mlădiţelor ei. Dar a fost smulsă cu mînie şi aruncată la pămînt; vîntul de răsărit i -a uscat roada; mlădiţele ei cele puternice au fost rupte, s'au uscat, şi le -a mîncat focul. Şi acum este sădită în pustie, într'un pămînt uscat şi fără apă. Din mlădiţele ei a ieşit foc, şi i -a mîncat roada; aşa că nu mai are ramuri tari, bune pentru un toiag de cîrmuitor. Aceasta -i o cîntare de jale şi va sluji drept cîntare de jale.``
Responsorial Psalm
Psalm 111
Lăudaţi pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, în tovărăşia oamenilor fără prihană şi în adunare. Mari sînt lucrările Domnului, cercetate de toţi ceice le iubesc. Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui, şi dreptatea Lui ţine în veci. El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui, Domnul este îndurător şi milostiv. El a dat hrană celor ce se tem de El; El Îşi aduce pururea aminte de legămîntul Lui. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui, căci le -a dat moştenirea neamurilor. Lucrările mînilor Lui sînt credincioşie şi dreptate; toate poruncile Lui sînt adevărate, întărite pentru vecinicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire. A trimes poporului Său izbăvirea, a aşezat legămîntul Său în veci; Numele Lui este sfînt şi înfricoşat. Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci.
Second Reading
I John 5
Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Celce L -a născut, iubeşte şi pe cel născut din El. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sînt grele; pentrucă oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceeace cîştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră. Cine este celce a biruit lumea, dacă nu celce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? El, Isus Hristos, este Celce a venit cu apă şi cu sînge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sînge; şi Duhul este Celce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. (Căci trei sînt cari mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt, şi aceşti trei una sînt.) Şi trei sînt cari mărturisesc (pe pămînt): Duhul, apa şi sîngele, şi aceşti trei sînt una în mărturisirea lor. Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea, pe care a făcut -o El despre Fiul Său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu, Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea, pe care a făcut -o Dumnezeu despre Fiul Său. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne -a dat viaţa vecinică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n'are pe Fiul lui Dumnezeu, n'are viaţa. V'am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, cari credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa vecinică. Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că sîntem stăpîni pe lucrurile pe cari I le-am cerut. Dacă vede cineva pe fratele său săvîrşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru ceice n'au săvîrşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu -i zic să se roage pentru păcatul acela. Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat, care nu duce la moarte. Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. Ştim că sîntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău. Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne -a dat pricepere să cunoaştem pe Celce este adevărat. Şi noi sîntem în Celce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa vecinică. Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin
Gospel
Luke 18
Isus le -a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase. El le -a zis: ,,Într'o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi -i zicea: ,Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.` Multă vreme n'a voit să -i facă dreptate. Dar în urmă, şi -a zis: ,Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuş, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.` Domnul a adăogat: ,Auziţi ce zice judecătrul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, cari strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curînd. Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt?`` A mai spus şi pilda aceasta pentru unii cari se încredeau în ei înşişi că sînt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi. ,,Doi oameni s'au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: ,Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu sînt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.` Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi -i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: ,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!` Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s'a pogorît acasă socotit neprihănit decît celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.`` I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, cînd au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia cari -i aduceau. Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.`` Un fruntaş a întrebat pe Isus: ,,Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?`` ,,Pentruce Mă numeşti bun?`` i -a răspuns Isus. ,,Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu. Ştii poruncile: ,Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.`` ,,Toate aceste lucruri,`` I -a zis el, ,,le-am păzit din tinereţea mea.`` Cînd a auzit Isus aceste vorbe, i -a zis: ,,Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.`` Cînd a auzit el aceste cuvinte, s'a întristat de tot; căci era foarte bogat. Isus a văzut că s'a întristat de tot, şi a zis: ,,Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.`` Cei ce -L ascultau, au zis: ,,Atunci cine poate fi mîntuit?`` Isus a răspuns: ,,Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu.`` Atunci Petru a zis: ,,Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.`` Şi Isus le -a zis: ,,Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa vecinică.`` Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece, şi le -a zis: ,,Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului, se va împlini. Căci va fi dat în mîna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa; şi, după ce -L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.`` Ei n'au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi nu pricepeau ce le spunea Isus. Pe cînd Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lîngă drum şi cerşea. Cînd a auzit norodul trecînd, a întrebat ce este. I-au spus: ,,Trece Isus din Nazaret.`` Şi el a strigat: ,,Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!`` Ceice mergeau înainte, îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: ,,Fiul lui David, ai milă de mine!`` Isus S'a oprit, şi a poruncit să -l aducă la El; şi, după ce s'a apropiat, l -a întrebat: ,,Ce vrei să-ţi fac?`` ,,Doamne,`` a răspuns el, ,,să-mi capăt vederea.`` Şi Isus i -a zis: ,,Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te -a mîntuit.`` Numaidecît, orbul şi -a căpătat vederea, şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, cînd a văzut cele întîmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
