Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Hosea 9

Nu te bucura Israele, nu te veseli, ca popoarele, pentrucă ai curvit, părăsind pe Domnul, pentru că ai iubit o plată necurată în toate ariile cu grîu! Aria şi teascul nu -i vor hrăni, şi mustul le va lipsi. Nu vor rămînea în ţara Domnului; ci Efraim se va întoarce în Egipt, şi vor mînca în Asiria mîncări necurate. Nu vor aduce Domnului vin ca jertfă de băutură: căci nu -I vor fi plăcute. Pînea lor le va fi ca o pîne de jale; toţi ceice vor mînca din ea, se vor face necuraţi; căci pînea lor va fi numai pentru ei, nu va intra în Casa Domnului! Ce veţi face în zilele de praznic, la sărbătorilor Domnului? Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor, şi vor creşte spinii în corturile lor. Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă proorocul este nebun, sau dacă omul însuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiurilor şi răzvrătirilor tale. Efraim stă la pîndă împotriva Dumnezeului meu, proorocului i se întind laţuri de păsări pe toate căile lui, îl vrăjmăşesc în Casa Dumnezeului său. S'au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Îşi va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele. Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustie, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintîi roade ale unui smochin, în primăvară; dar ei s'au dus la Baal-Peor, s'au pus în slujba idolului scîrbos, şi au ajuns urîcioşi ca şi acela pe care îl iubeau. Slava lui Efraim va sbura ca o pasăre: nu mai este nicio naştere, nicio însărcinare, şi nicio zămislire! Chiar dacă îşi vor creşte copiii, îi voi lipsi de ei înainte ca să ajungă oameni mari; şi vai de ei, cînd Îmi voi întoarce privirile dela ei! Efraim, după cum văd, îşi dă copiii la pradă; şi Efraim îşi va duce singur copiii la celce -i va ucide! - Dă-le, Doamne!... Ce să le dai?... Dă-le un pîntece, care să nască înainte de vreme şi ţîţe seci!... Toată răutatea lor este la Ghilgal; acolo M'am scîrbit de ei. Din pricina răutăţii faptelor lor, îi voi izgoni din Casa Mea. Nu -i mai pot iubi, toate căpeteniile lor sînt nişte îndărătnici. Efraim este lovit, rădăcina i s'a uscat; nu mai dau rod; şi chiar dacă au copii, le voi omorî rodul iubit de ei. - Dumnezeul meu îi va lepăda, pentru că nu L-au ascultat: de aceea vor rătăci printre neamuri. -

Responsorial Psalm

Psalm 11

La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: ,,Fugi în munţii voştri, ca o pasăre?`` Căci iată că cei răi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns celor cu inima curată. Şi cînd se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? Domnul este în Templul Lui cel sfînt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi ploapele Lui cercetează pe fiii oamenilor. Domnul cearcă pe cel neprihănit, dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia. Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vînt dogoritor, iată paharul de care au ei parte. Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc Faţa Lui.

Second Reading

I Corinthians 9

Nu sînt eu slobod? Nu sînt eu apostol? N'am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sînteţi voi lucrul meu în Domnul? Dacă nu sînt apostol pentru alţii, sînt măcar pentru voi; căci voi sînteţi pecetea apostoliei mele în Domnul. Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează. N'avem dreptul să mîncăm şi să bem? N'avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa? Ori numai eu şi Barnaba n'avem dreptul să nu lucrăm? Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănîncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănîncă din laptele turmei? Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea? În adevăr, în Legea lui Moise este scris: ,,Să nu legi gura boului care treieră grîul!`` Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grîul, trebuie să -l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. Dacă am sămănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos. Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sînt hrăniţi din lucrurile dela Templu, şi că cei ce slujesc altarului, au parte dela altar? Tot aşa, Domnul a rînduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie. Dar eu nu m'am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă aşa cu mine; căci aş vrea mai bine să mor decît să-mi ia cineva pricina mea de laudă. Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s'o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată. Chiar dacă -l fac de silă, este o isprăvnicie care mi -a fost încredinţată. Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia, pe care o vestesc, şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie. Căci, măcar că sînt slobod faţă de toţi, m'am făcut robul tuturor, ca să cîştig pe cei mai mulţi. Cu Iudeii, m'am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu ceice sînt supt Lege, m'am făcut ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe ceice sînt supt Lege; cu ceice sînt fără Lege, m'am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M'am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea. Nu ştiţi că ceice aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n'aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi -l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

Gospel

Matthew 23

Atunci Isus, pe cînd cuvînta gloatelor şi ucenicilor Săi, a zis: ,,Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile, pe cari vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veştmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintîi la ospeţe, şi după scaunele dintîi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: ,Rabi! Rabi!` Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sînteţi fraţi. Şi ,Tată` să nu numiţi pe nimeni pe pămînt; pentrucă Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi ,Dascăli`; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu -i lăsaţi să intre. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi mîncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osîndă. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi înconjuraţi marea şi pămîntul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decît sînteţi voi înşivă. Vai de voi, povăţuitori orbi, cari ziceţi: ,Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurămîntul lui.` Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? ,Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic`, ,dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurămîntul lui.` Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul, sau altarul, care sfinţeşte darul? Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; cine jură pe Templu, jură pe el şi pe Celce locuieşte în el; şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Celce şade pe el.` Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, cari strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila! Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru sînt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întîi partea din lăuntru a paharului şi a blidului, pentruca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi sînteţi ca mormintele văruite, cari, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sînt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinlăuntru sînteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi, şi ziceţi: Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sîngelui proorocilor. Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sînteţi fiii celor ce au omorît pe prooroci. Voi dar umpleţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de năpîrci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei? De aceea, iată, vă trimet prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre, şi -i veţi prigoni din cetate în cetate; ca să vină asupra voastră tot sîngele nevinovat, care a fost vărsat pe pămînt, dela sîngele neprihănitului Abel pînă la sîngele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorît între Templu şi altar. Adevărat vă spun, că toate acestea vor veni peste neamul acesta. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine! De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum îşi strînge găina puii supt aripi, şi n'aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că deacum încolo nu Mă veţi mai vedea pînă cînd veţi zice: ,Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului!``

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.