Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Zechariah 13

În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat şi necurăţie. În ziua aceea-zice Domnul oştirilor-voi stîrpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de ei; voi scoate de asemenea din ţară pe proorocii mincinoşi şi duhul necurat. Şi dacă va mai prooroci cineva, atunci, tatăl său şi mama sa, înşişi părinţii lui, îi vor zice: ...Tu nu vei trăi, căci ai spus minciuni în Numele Domnului...; şi tatăl său şi mama sa, cei cari l-au născut, îl vor străpunge, cînd va prooroci. În ziua aceea, proorocii se vor ruşina fiecare de vedeniile lor, cînd vor prooroci, şi nu se vor mai îmbrăca într'o manta de păr ca să mintă pe oameni. Ci fiecare din ei va zice: ...Eu nu sînt prooroc, ci sînt plugar, căci am fost cumpărat din tinereţa mea!... Şi dacă -l va întreba cineva: ...De unde vin aceste răni pe cari le ai la mîni?... el va răspunde: ...În casa celor ce mă iubeau le-am primit.... ...Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu, şi asupra omului care îmi este tovarăş! zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! Şi Îmi voi întoarce mîna spre cei mici. În toată ţara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămînea. Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc, şi o voi curăţi cum se curăţeşte argintul, o voi lămuri cum se lămureşte aurul. Ei vor chema Numele Meu, şi îi voi asculta; Eu voi zice: ...Acesta este poporul Meu!... Şi ei vor zice: ...Domnul este Dumnzeul meu!...

Responsorial Psalm

Psalm 64

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Ascultă-mi glasul, Dumnezeule, cînd gem! Ocroteşte-mi viaţa împotriva vrajmaşului de care mă tem! Păzeşte-mă de uneltirile celor răi, de ceata gălăgioasă a oamenilor nelegiuiţi! Ei îşi ascut limba ca o sabie, îşi aruncă vorbele lor amare, ca nişte săgeţi, ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat: trag asupra lui pe neaşteptate, fără nici o frică. Ei se îmbărbătează în răutatea lor: se sfătuiesc împreună ca să întindă curse, şi zic: ,,Cine ne va vedea? Pun la cale nelegiuiri, şi zic: ,,Iată-ne gata, planul este făcut!`` O prăpastie este lăuntrul şi inima fiecăruia! Dar Dumnezeu aruncă săgeţi împotriva lor: deodată iată -i loviţi. Limba lor le -a pricinuit căderea; şi toţi cei ce -i văd, clatină din cap. Toţi oamenii sînt cuprinşi de frică, şi mărturisesc: ,,Iată ce a făcut Dumnezeu,`` şi recunosc că aceasta este lucrarea Lui! Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sînt fericiţi.

Second Reading

I Timothy 5

Nu mustra cu asprime pe un bătrîn, ci sfătuieşte -l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte -i ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrîne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia. Cinsteşte pe văduvele cari sînt cu adevărat văduve. Dacă o văduvă are copii sau nepoţi dela copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi întîi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi -a pus nădejdea în Dumnezeu, şi stăruieşte, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni. Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă. Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s'a lepădat de credinţă, şi este mai rău decît un necredincios. O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n'aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decît un singur bărbat; să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună. Dar pe văduvele tinere să nu le primeşti: pentrucă atunci cînd le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou, şi se fac vinovate de faptul că îşi calcă credinţa dintîi. Totodată, se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă; şi nu numai că sînt leneşe, dar sînt şi limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie vorbit. Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea protivnicului niciun prilej de ocară, căci unele s'au şi întors să urmeze pe Satana. Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve. Presbiterii (Sau: bătrîni.) cari cîrmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales ceice se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: ,,Să nu legi gura boului cînd treieră bucate``; şi: ,,Vrednic este lucrătorul de plata lui.`` Împotriva unui presbiter (Sau: bătrîni.) să nu primeşti învinuire de cît din gura a doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc, mustră -i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gînd mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire. Să nu-ţi pui mînile peste nimeni cu grabă: şi să nu te faci părtaş păcatelor altora: pe tine însuţi păzeşte-te curat. Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri. Păcatele unor oameni sînt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. Tot aşa şi faptele bune sînt cunoscute: şi cele ce nu sînt cunoscute, nu pot să rămînă ascunse.

Gospel

John 8

Isus S'a dus la muntele Măslinilor. Dar disdedimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos, şi -i învăţa. Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus -o în mijlocul norodului, şi au zis lui Isus: ,,Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar cînd săvîrşea preacurvia. Moise, în Lege, ne -a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?`` Spuneau lucrul acesta ca să -L ispitească şi să -L poată învinui. Dar Isus S'a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pămînt. Fiindcă ei nu încetau să -L întrebe, El S'a ridicat în sus, şi le -a zis: ,,Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.`` Apoi S'a plecat iarăş, şi scria cu degetul pe pămînt. Cînd au auzit ei cuvintele acestea, s'au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul cîte unul, începînd dela cei mai bătrîni, pînă la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. Atunci S'a ridicat în sus; şi, cînd n'a mai văzut pe nimeni decît pe femeie, Isus i -a zis: ,,Femeie, unde sînt pîrîşii tăi? Nimeni nu te -a osîndit?`` ,,Nimeni, Doamne``, I -a răspuns ea. Şi Isus i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.``) Isus le -a vorbit din nou, şi a zis: ,,Eu sînt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.`` La auzul acestor vorbe, Fariseii I-au zis: ,,Tu mărturiseşti despre Tine însuţi: deci mărturia Ta nu este adevărată.`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuş mărturia Mea este adevărată; căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi nici de unde vin nici unde Mă duc. Voi judecaţi după înfăţişare; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentrucă nu sînt singur, ci Tatăl, care M'a trimes, este cu Mine. În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată: deci despre Mine însumi, mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M'a trimes.`` Ei I-au zis deci: ,,Unde este Tatăl Tău?`` Isus a răspuns: ,,Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M'aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.`` Isus a spus aceste cuvinte, pe cînd învăţa pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; şi nimeni n'a pus mîna pe el, pentrucă încă nu -I sosise ceasul. Isus le -a mai spus: ,,Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta, şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.`` Atunci Iudeii au zis: ,,Doar n'o avea de gînd să se omoare, de zice: ,Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni!`` ,,Voi sînteţi de jos``, le -a zis El; ,,Eu sînt de sus: voi sînteţi din lumea aceasta, Eu nu sînt din lumea aceasta. De aceea v'am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sînt, veţi muri în păcatele voastre.`` ,,Cine eşti Tu?`` I-au zis ei. Isus le -a răspuns: ,,Ceeace dela început vă spun că sînt.`` Am multe de zis despre voi şi de osîndit în voi; dar Celce M -a trimes, este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.`` Ei n'au înţeles că le vorbea despre Tatăl. Isus deci le -a zis: ,,Cînd veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sînt, şi că nu fac nimic dela Mine însumi, ci vorbesc după cum M'a învăţat Tatăl Meu. Cel ce M'a trimes, este cu Mine; Tatăl nu M'a lăsat singur, pentrucă totdeauna fac ce -I este plăcut.`` Pe cînd vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El. Şi a zis Iudeilor, cari crezuseră în El: ,,Dacă rămîneţi în cuvîntul Meu, sînteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.`` Ei I-au răspuns: ,,Noi sîntem sămînţa lui Avraam, şi n'am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: ,Veţi fi slobozi!`` ,,Adevărat, adevărat, vă spun``, le -a răspuns Isus, ,,că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului. Şi robul nu rămîne pururea în casă; fiul însă rămîne pururea. Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. Ştiu că sînteţi sămînţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorîţi, pentrucă nu pătrunde în voi cuvîntul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit dela tatăl vostru.`` ,,Tatăl nostru``, I-au răspuns ei, ,,este Avraam``. Isus le -a zis: ,,Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorîţi, pe Mine, un om, care v'am spus adevărul, pe care l-am auzit dela Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n'a făcut. Voi faceţi faptele tatălui vostru.`` Ei I-au zis: ,,Noi nu sîntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.`` Isus le -a zis: ,,Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M'aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin dela Dumnezeu: n'am venit dela Mine însumi, ci El M'a trimes. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvîntul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El dela început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentrucă în el nu este adevăr. Oridecîteori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Iar pe Mine, pentrucă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n'ascultaţi, pentrucă nu sînteţi din Dumnezeu.`` Iudeii I-au răspuns: ,,Nu zicem noi bine că eşti Samaritean, şi că ai drac?`` ,,N'am drac`` le -a răspuns Isus; ,,ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi. Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă. Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzeşte cineva cuvîntul Meu, în veac nu va vedea moartea.`` ,,Acum``, I-au zis Iudeii, ,,vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, şi tu zici: ,Dacă păzeşte cineva cuvîntul Meu, în veac nu va gusta moartea.` Doar n'ai fi Tu mai mare decît părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decît proorocii, cari de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că eşti?`` Isus a răspuns: ,,Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; şi totuş nu -L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu -L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc Cuvîntul Lui. Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut -o şi s'a bucurat.`` ,,N'ai nici cincizeci ce ani``, I-au zis Iudeii, ,,şi ai văzut pe Avraam!`` Isus le -a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sînt Eu.`` La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S'a ascuns, şi a ieşit din Templu, trecînd prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu.

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.