Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

2 Corinthians 1:8-14

În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne -a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. El ne -a izbăvit şi ne izbăveşte dintr'o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentruca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţămiri lui Dumnezeu pentru noi. Lauda noastră este mărturia, pe care ne -o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu. Nu vă scriem altceva decît ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi trag nădejde că pînă la sfîrşit veţi cunoaşte, cum aţi şi cunoscut în parte, că noi sîntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.

First Reading

Jeremiah 10

,,Ascultaţi Cuvîntul pe care vi -l vorbeşte Domnul, casa lui Israel! ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor, şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentrucă neamurile se tem de ele. Căci obiceiurile popoarelor sînt deşerte. Taie un lemn din pădure; mîna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sînt ca o sperietoare de păsări într'un ogor de castraveţi1 (Sau: ca un stîlp tras la strung), şi nu vorbesc; sînt duşi de alţii, pentrucă nu pot să meargă.`` ,,Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău, şi nu sînt în stare să facă niciun bine.`` ,,Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu, şi mare este Numele Tău prin puterea Ta. Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ţie se cuvine teama; căci între toţi înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, niciunul nu este ca Tine. Toţi laolaltă, sînt proşti şi fără minte, ştiinţa idolilor nu este decît deşertăciune, e lemn! Ei aduc din Tarsis foiţe de argint şi aur din Ufaz; meşterul şi mîna argintarului le pun în lucru; hainele acestor dumnezei sînt de materii văpsite în albastru şi în purpură, toate sînt lucrate de meşteri iscusiţi. - Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat vecinic. Pămîntul tremură de mînia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia lui.`` ,,Aşa să le vorbiţi: ,Dumnezeii, cari n'au făcut nici cerurile, nici pămîntul, vor pieri depe pămînt şi de supt ceruri. Dar El a făcut pămîntul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui. La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii dela marginile pămîntului, dă naştere fulgerelor şi ploii, şi scoate vîntul din cămările Lui. Atunci se arată omul cît este de prost cu ştiinţa lui, şi orice argintar rămîne de ruşine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sînt decît minciună, şi nu este nicio suflare în ei; sînt un lucru de nimic, o lucrare înşelătoare, şi vor pieri, cînd va veni pedeapsa. Dar Cel ce este partea lui Iacov, nu este ca ei; căci El a întocmit totul, şi Israel este seminţia moştenirii Lui: Domnul oştirilor este Numele Lui.`` ,,Ia din ţară legătura cu ce este al tău, tu, care eşti în strîmtorare!`` ,,Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, de data aceasta, voi arunca departe pe locuitorii ţării. Îi voi strînge de aproape, ca să simtă.`` - ,,Vai de mine! Sînt zdrobită! Mă doare rana!`` ,,Dar eu zic: ,O nenorocire a dat peste mine şi o voi suferi! Cortul îmi este dărîmat, toate funiile îmi sînt rupte, fiii mei m'au părăsit, nu mai sînt; n'am pe nimeni, care să-mi întindă cortul din nou, sau să-mi ridice pînzele! Păstorii s'au prostit, n'au căutat pe Domnul; pentru aceea n'au propăşit, şi li se risipesc toate turmele. Iată, se aude un vuiet! O mare zarvă vine de la miazănoapte să prefacă cetăţile lui Iuda într'un pustiu, într'o vizuină de şacali. - ,,Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, cînd umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă. Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură, şi nu în mînia Ta, ca să nu mă nimiceşti! Varsă-Ţi urgia peste neamurile cari nu Te cunosc, şi peste popoarele cari nu cheamă Numele Tău! Căci mănîncă pe Iacov, îl înghit, îl topesc, şi -i pustiesc locuinţa.``

First Reading

Jeremiah 18:1-12

Cuvîntul vorbit de Ieremia din partea Domnului şi care sună astfel: ,,Scoală-te şi pogoară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!`` Cînd m'am pogorît în casa olarului, iată că el lucra pe roată. Vasul pe care -l făcea n'a izbutit, -cum se întîmplă cu lutul în mîna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i -a plăcut lui să -l facă. Şi Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,,Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mîna olarului, aşa sînteţi voi în mîna Mea, casă a lui Israel! Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că -l voi smulge, că -l voi surpa, şi că -l voi nimici. dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce dela răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gînd să i -l fac. Tot aşa însă, deodată zic despre un neam, sau despre o împărăţie, că -l voi zidi sau că -l voi sădi. Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea, şi n'ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele, pe care aveam de gînd să i -l fac.`` ,,De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului, şi zi: ,Aşa vorbeşte Domnul: Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră, şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare dela calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!`` ,,Dar ei zic: ,Degeaba! Căci noi ne vom urma gîndurile noastre, şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!``

Morning Prayer — First Lesson

Jeremiah 5

,,Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul. Chiar cînd zic: ,Viu este Domnul!` ei jură strîmb.` ,,Doamne, nu văd ochii Tăi adevărul? Tu -i loveşti şi ei nu simt nimic; îi nimiceşti, şi nu vor să ia învăţătură; iau o înfăţişare mai tare de cît stînca, nu vor să se întoarcă la Tine.`` ,,Eu ziceam: ,Numai cei mici sînt aşa; ei lucrează fără minte, pentru că nu cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor! Mă voi duce deci la cei mari, şi le voi vorbi; căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!` ,Dar toţi au sfărîmat jugul, şi au rupt legăturile. De aceea îi omoară leul din pădure, şi -i nimiceşte lupul din pustie. Stă la pîndă pardosul înaintea cetăţilor lor: toţi cei ce vor ieşi din ele vor fi sfîşiaţi; căci fărădelegile lor sînt multe, abaterile lor s'au înmulţit!`` ,,Cum să te iert? -zice Domnul-Copiii tăi M'au părăsit, şi jură pe dumnezei cari n'au fiinţă. Şi după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie, şi aleargă cu grămada în casa curvei! Ca nişte cai bine hrăniţi, cari aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său.`` ,,Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?`` ,,Suiţi-vă pe zidurile ei şi dărîmaţi, dar nu nimiciţi de tot! Luaţi -i butucii aceştia, căci nu sînt ai Domnului! Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul.`` ,,Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: ,Nu este El! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia nici foametea. Proroocii sînt vînt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!`` ,,Deaceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: ,Pentrucă aţi zis lucrul acesta, iată, Cuvîntul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta lemne, ca să -i ardă focul acesta. Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel, -zice Domnul-un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n'o cunoşti, şi ale cărui vorbe nu le pricepi. Tolba lui cu săgeţi este ca un mormînt deschis; toţi sînt nişte viteji. El îţi va mînca secerişul şi pînea, îţi va mînca fiii şi fiicele, îţi va mînca oile şi boii, îţi va mînca via şi smochinul; şi îţi va trece prin sabie cetăţile întărite, în cari te încrezi. Dar, şi în zilele acelea, zice Domnul, -nu vă voi nimici de tot. Dacă veţi întreba atunci: ,Pentruce ne -a făcut toate acestea Domnul, Dumnezeul nostru?`` ,,Aşa le vei răspunde: ,După cum voi M'aţi părăsit şi aţi slujit unor dumnezei străini în ţara voastră, tot aşa, acum veţi sluji unor străini într'o ţară care nu este a voastră!`` ,,Spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, vestiţi -l în Iuda, şi ziceţi: ,Ascultaţi lucrul acesta, popor fără minte, şi fără inimă, care are ochi şi nu vede, urechi şi n'aude! ,Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?` Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar vecinic, pe care nu trebuie să -l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuş sînt neputincioase; urlă, dar nu -l trec. Poporul acesta însă are o inimă dîrză şi răzvrătită; se răscoală, şi pleacă, şi nu zic în inima lor: ,Să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, care dă ploaie la vreme, ploaie timpurie şi tîrzie, şi ne păstrează săptămînile hotărîte pentru seceriş. ,Din pricina nelegiuirilor voastre n'au loc aceste orînduiri, păcatele voastre vă lipsesc de aceste bunătăţi. Căci în poporul Meu sînt oameni răi; ei pîndesc ca păsărarul care întinde laţuri, întind curse, şi prind oameni. Cum se umple o colivie de păsări, aşa se umplu casele lor prin vicleşug; aşa ajung ei puternici şi bogaţi. Se îngraşă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi. ,,Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?`` ,,Grozave lucruri, urîcioase lucruri se fac în ţară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpînesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?

Epistle

Romans 8:12-17

Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n'aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!`` Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.

First Reading

Proverbs 19

Mai mult preţuieşte săracul, care umblă în neprihănirea lui, decît un bogat cu buze stricate şi nebun. - Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva, şi cine aleargă neghiobeşte înainte, o nimereşte rău. - Nebunia omului îi suceşte calea, şi apoi cîrteşte împotriva Domnului cu inima lui. - Bogăţia aduce un mare număr de prieteni, dar săracul este părăsit de prietenul lui. - Martorul mincinos nu rămîne nepedepsit, şi cel ce spune minciuni nu va scăpa. - Omul darnic are mulţi linguşitori, şi toţi sînt prieteni cu cel ce dă daruri. - Toţi fraţii săracului îl urăsc; cu cît mai mult se depărtează prietenii lui de el! El se îndreaptă spre ei cu vorbe rugătoare, dar ei se fac nevăzuţi. - Cine capătă înţelepciune, îşi iubeşte sufletul; cine păstrează priceperea, găseşte fericirea. - Martorul mincinos nu rămîne nepedepsit, şi celce spune minciuni va pieri, - Unui nebun nu -i şade bine să trăiască în desfătări, cu atît mai puţin unui rob să stăpînească peste voivozi. - Înţelepciunea face pe om răbdător, şi este o cinste pentru el să uite greşelile. - Mînia împăratului este ca răcnetul unui leu, şi bunăvoinţa lui este ca roua pe iarbă. - Un fiu nebun este o nenorocire pentru tatăl său, şi o nevastă gîlcevitoare este ca o straşină de pe care picură într'una. - Casa şi averea le moştenim dela părinţi, dar o nevastă pricepută este un dar dela Domnul. - Lenea te cufundă într'un somn adînc, şi sufletul molatic sufere de foame. - Cine păzeşte porunca, îşi păzeşte sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri. - Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea. - Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să -l omori. - Cel pe care -l apucă mînia trebuie să-şi ia pedeapsa; căci dacă -l scoţi din ea, va trebui să mai faci odată lucrul acesta. - Ascultă sfaturile, şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor! - Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărîrea Domnului, aceea se împlineşte. - Ceeace face farmecul unui om este bunătatea lui; şi mai mult preţuieşte un sărac decît nu mincinos. - Frica de Domnul duce la viaţă, şi celce o are, petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire. - Leneşul îşi vîră mîna în strachină, şi n'o duce înapoi la gură. - Loveşte pe batjocoritor, şi prostul se va face înţelept; mustră... pe omul priceput, şi va înţelege ştiinţa. - Cine jăfuieşte pe tatăl său şi izgoneşte pe mamă-sa, este un fiu care aduce ruşine şi ocară. - Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte. - Un martor stricat îşi bate joc de dreptate, şi gura celor răi înghite nelegiuirea. - Pedepsele sînt pregătite pentru batjocoritori, şi loviturile pentru spinările nebunilor.

Morning Prayer — Second Lesson

John 7

După aceea, Isus străbătea Galilea; nu voia să stea în Iudea, pentrucă Iudeii căutau să -L omoare. Şi praznicul Iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape. Fraţii Lui I-au zis: ,,Pleacă de aici, şi du-Te în Iudea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările, pe cari le faci. Nimeni nu face ceva în ascuns, cînd caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.`` Căci nici fraţii Lui nu credeau în El. Isus le -a zis: ,,Vremea Mea n'a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică. Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentrucă mărturisesc despre ea că lucrările ei sînt rele. Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s'a împlinit încă vremea.`` Dupăce le -a spus aceste lucruri, a rămas în Galilea. După ce s'au suit fraţii Lui la praznic, S'a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns. Iudeii Îl căutau în timpul praznicului, şi ziceau: ,,Unde este?`` Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: ,,Este un om bun.`` Alţii ziceau: ,,Nu, ci duce norodul în rătăcire.`` Totuş, de frica Iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe faţă. Pela jumătatea praznicului, Isus S'a suit la Templu. Şi învăţa norodul. Iudeii se mirau, şi ziceau: ,,Cum are omul acesta învăţătură, căci n'a învăţat niciodată?`` Isus le -a răspuns: ,,Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celuice M'a trimes pe Mine. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine. Cine vorbeşte dela sine, caută slava lui însuş; dar cine caută slava Celuice l -a trimes, acela este adevărat, şi în el nu este strîmbătate. Oare nu v'a dat Moise Legea? Totuş nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorîţi?`` Norodul I -a răspuns: ,,Ai drac. Cine caută să Te omoare?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,O lucrare am făcut, şi toţi vă miraţi de ea. Moise v'a dat porunca privitoare la tăierea împrejur-nu că ea vine dela Moise, ci dela patriarhi-şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului. Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mînie împotriva Mea, pentrucă am însănătoşat un om întreg în ziua Sabatului? Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.`` Nişte locuitori din Ierusalim ziceau: ,,Nu este El acela, pe care caută ei să -L omoare? Şi totuş, iată că vorbeşte pe faţă, şi ei nu -I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul? Dar noi ştim de unde este omul acesta; însă, cînd va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este.`` Şi Isus, pe cînd învăţa pe norod în Templu, striga: ,,Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sînt! Eu n'am venit dela Mine însumi, ci Cel ce M'a trimes, este adevărat, şi voi nu -L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc, căci vin dela El, şi El M'a trimes.`` Ei căutau deci să -L prindă; şi nimeni n'a pus mîna pe El, căci încă nu -I sosise ceasul. Mulţi din norod au crezut în El, şi ziceau: ,,Cînd va veni Hristosul, va face mai multe semne decît a făcut omul acesta?`` Fariseii au auzit pe norod spunînd în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au trimes nişte aprozi să -L prindă. Isus a zis: ,,Mai sînt cu voi puţină vreme, şi apoi Mă duc la Cel ce M'a trimes. Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.`` Iudeii au zis între ei: ,,Unde are de gînd să se ducă omul acesta, ca să nu -l putem găsi? Doar n'o avea de gînd să se ducă la cei împrăştiaţi printre Greci, şi să înveţe pe Greci? Ce însemnează cuvintele acestea, pe cari le -a spus: ,Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni?`` În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, şi a strigat: ,,Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura.`` Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să -L primească ceice vor crede în El. Căci Duhul Sfînt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. Unii din norod, cînd au auzit aceste cuvinte, ziceau: ,,Acesta este cu adevărat Proorocul.`` Alţii ziceau: ,,Acesta este Hristosul.`` Şi alţii ziceau: ,,Cum, din Galilea are să vină Hristosul? Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămînţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?`` S'a făcut deci desbinare în norod din pricina Lui. Unii din ei voiau să -L prindă; dar nimeni n'a pus mîna pe El. Aprozii s'au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la Farisei. Şi aceştia le-au zis: ,,De ce nu L-aţi adus?`` Aprozii au răspuns: ,,Niciodată n'a vorbit vreun om ca omul acesta.`` Fariseii le-au răspuns: ,,Doar n'aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire? A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din Farisei? Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!`` Nicodim, cel care venise la Isus noaptea, şi care era unul din ei, le -a zis: ,,Legea noastră osîndeşte ea pe un om înainte ca să -l asculte şi să ştie ce face?`` Drept răspuns, ei i-au zis: ,,Şi tu eşti din Galilea? Cercetează bine, şi vei vedea că din Galilea nu s'a ridicat niciun prooroc.`` (Şi s'a întors fiecare acasă.

Responsorial Psalm

Psalm 16

(O cîntare a lui David.) Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred. Eu zic Domnului: ,,Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!`` Sfinţii, cari sînt în ţară, oamenii evlavioşi, sînt toată plăcerea mea. Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n'aduc jertfele lor de sînge, şi nu pun numele lor pe buzele mele. Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu. O moştenire plăcută mi -a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi -a fost dată. Eu binecuvintez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci pînă şi noaptea îmi dă îndemnuri inima. Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: cînd este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte. Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sînt bucurii nespuse, şi desfătări vecinice în dreapta Ta.

Gospel

Luke 16:1-9

Isus a mai spus ucenicilor Săi: ,,Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pîrît la el că -i risipeşte averea. El l -a chemat, şi i -a zis: ,Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta, pentrucă nu mai poţi fi ispravnic.` Ispravnicul şi -a zis: ,Ce am să fac, dacă îmi ia stăpînul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi -e ruşine. Ştiu ce am să fac, pentruca, atunci cînd voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor.` A chemat pe fiecare din datornicii stăpînului său, şi a zis celui dintîi: ,Cît eşti dator stăpînului meu?` ,O sută de măsuri de untdelemn`, a răspuns el. Şi i -a zis: ,Ia-ţi zapisul, şi şezi degrabă de scrie cincizeci.` Apoi a zis altuia: ,Dar tu, cît eşti dator?` ,O sută de măsuri de grîu`, a răspuns el. Şi i -a zis: ,Ia-ţi zapisul, şi scrie optzeci.` Stăpînul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentrucă lucrase înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sînt mai înţelepţi decît fiii luminii. Şi Eu vă zic: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentruca atunci cînd veţi muri, să vă primească în corturile vecinice.

Responsorial Psalm

Psalm 40

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S'a plecat spre mine, mi -a ascultat strigătele. M'a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi -a pus picioarele pe stîncă, şi mi -a întărit paşii. Mi -a pus în gură o cîntare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s'au temut, şi s'au încrezut în Domnul. Ferice de omul, care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi! Doamne, Dumnezeule, multe sînt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trîmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc. Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mîncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: ,,Iată-mă că vin! -în sulul cărţii este scris despre mine- vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele. Vestesc îndurarea Ta, în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu ştii lucrul acesta, Doamne! Nu ţin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul tău şi mîntuirea Ta, şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare. Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi totdeauna. Căci rele fără număr mă împresoară, m'au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele; şi nu le mai pot suferi vederea. Sînt mai multe decît perii capului meu, şi mi se moaie inima. Izbăveşte-mă, Doamne! Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi, toţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească de ruşine ceice-mi doresc pierzarea! Să rămînă înlemniţi de ruşinea lor, cei ce-mi zic: ,,Ha! Ha!`` Să se bucure şi să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! Ceice iubesc mîntuirea Ta să zică fără încetare: ,,Mărit să fie Domnul!`` Eu sînt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gîndeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!

Responsorial Psalm

Psalm 50

(Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte, şi cheamă pămîntul, dela răsăritul soarelui pînă la asfinţitul lui. Din Sion, care este întruparea frumuseţei desăvîrşite, de acolo străluceşte Dumnezeu. Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus, şi spre pămînt, ca să judece pe poporul Său: ,,Strîngeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!`` - Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă. - Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tău. Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sînt necurmat înaintea Mea. Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale. Căci ale Mele sînt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munţi, şi tot ce se mişcă pe cîmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea. Oare mănînc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sîngele ţapilor? Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţămiri, şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt. Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! Dumnezeu zice însă celui rău: ,,Ce tot înşiri tu legile Mele, şi ai în gură legămîntul Meu, cînd tu urăşti mustrările, şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii. Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sînt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul supt ochi! Luaţi seama dar, voi cari uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfăşii, şi să nu fie nimeni să vă scape. Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mîntuirea lui Dumnezeu.

Responsorial Psalm

Psalm 49

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii: mici şi mari, bogaţi şi săraci! Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată. Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei. Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei? Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul. Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor. Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi. Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie. Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. - Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul. Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. - Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei; căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el. Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face, căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată. Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.

Evening Prayer — First Lesson

Jeremiah 6

,Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trîmbiţă la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci dela miază-noapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd. Pe frumoasa şi supţirica fiică a Sionului, o nimicesc! La ea vin păstorii cu turmele lor, îşi întind corturile în jurul ei, şi îşi pasc fiecare partea lui.` - ,Pregătiţi-vă s'o bateţi! Haidem! Să ne suim ziua nameaza mare!`... Vai de noi, căci ziua scade, şi umbrele de seară se lungesc.`` Haidem să ne suim noaptea! Şi să -i dărîmăm casele împărăteşti!`` - ,,Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Tăiaţi copaci, şi ridicaţi şanţuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită; căci în mijlocul ei este numai apăsare. Cum ţîşnesc apele dintr'o fîntînă, aşa ţîşneşte răutatea ei din ea; nu se aude în ea decît sîlnicie şi prăpăd; durerea şi rănile Îmi izbesc fără curmare privirile. Ia învăţătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă depărtez de tine, şi să fac din tine un pustiu, o ţară nelocuită!`` ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Vor culege rămăşiţele lui Israel cum se culeg ciorchinile rămase dintr'o vie. Puneţi din nou mîna pe ea, ca şi culegătorul pe mlădiţe.` - ,Cui să vorbesc, şi pe cine să iau martor ca să m'asculte?` Urechea lor este netăiată împrejur, şi nu sînt în stare să ia aminte. Iată, Cuvîntul Domnului este o ocară pentru ei, şi nu le place de el. Eu sînt aşa de plin de mînia Domnului, că n'o pot opri.`` -,,Toarnă -o peste copilul de pe uliţă, şi peste adunările tinerilor. Căci şi bărbatul şi nevasta vor fi prinşi, şi bătrînul şi cel încărcat de zile. Casele lor vor trece în stăpînirea altora, ogoarele şi nevestele lor deasemenea, cînd Îmi voi întinde mîna asupra locuitorilor ţării, zice Domnul.`` ,,Căci dela cel mai mic pînă la cel mai mare, toţi sînt lacomi de cîştig; dela prooroc pînă la preot, toţi înşală. Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: ,Pace! Pace!` Şi totuş nu este pace! Sînt daţi de ruşine, căci săvîrşesc urîciuni; şi totuş nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu ceice cad, vor fi răsturnaţi, cînd îi voi pedepsi, zice Domnul.`` Aşa vorbeşte Domnul: ,,Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi cari sînt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!`` Dar ei răspund: ,,Nu vrem să umblăm pe ele!`` ,,Am pus nişte străjeri peste voi: ,Fiţi cu luare aminte la sunetul trîmbiţei!`` Dar ei răspund: ,,Nu vrem să fim cu luare aminte!`` ,,Deaceea, ascultaţi, neamuri, şi luaţi seama la ce li se va întîmpla, adunare a poporelor! Ascultă şi tu, pămîntule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire, care va fi rodul gîndurilor lui; căci n'au luat aminte la Cuvintele Mele, şi au nesocotit Legea Mea. Ce nevoie am Eu de tămîia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr'o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, şi jertfele voastre nu-Mi sînt plăcute.`` Deaceea, aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată, voi pune înaintea poporului acestuia nişte pietre de poticnire, de cari se vor lovi împreună părinţi şi fii, vecini şi prieteni, şi vor pieri.`` ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată că vine un popor din ţara dela miază-noapte, un neam mare se ridică dela marginile pămîntului. Ei poartă arc şi suliţă; sînt cumpliţi şi fără milă; glasul lor urlă ca marea; sînt călări pe cai, şi gata de luptă ca un om pregătit de război, împotriva ta, fiică a Sionului!` La vuietul apropierii lor, mîinile ni se slăbesc, ne apucă groaza, ca durerea unei femei care naşte.`` ,,Nu ieşiţi în ogoare, şi nu mergeţi pe drumuri! Căci acolo este sabia vrăjmaşului, răspîndind spaima de jur împrejur! Fiica poporului meu, acopere-te cu un sac şi tăvăleşte-te în cenuşă, jăleşte-te ca după singurul tău fiu, varsă lacrămi, lacrămi amare! Căci pe neaşteptate vine pustiitorul peste noi.`` ,,Te pusesem de pază peste poporul Meu, ca o cetăţuie, ca să le cunoşti şi să le cercetezi calea. Toţi sînt nişte răzvrătiţi, nişte bîrfitori, aramă şi fer, toţi sînt nişte stricaţi. Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curăţesc, căci zgura nu se deslipeşte.`` ,,De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i -a lepădat.``

Second Reading

Hebrews 3

Deaceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, care a fost credincios Celuice L -a rînduit, cum şi Moise a fost ,,credincios în toată casa lui Dumnezeu.`` Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atît mai mare decît a lui Moise, cu cît celce a zidit o casă are mai multă cinste decît casa însăş. - Orice casă este zidită de cineva, dar Celce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. - Cît despre Moise, el a fost ,,credincios în toată casa lui Dumnezeu``, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, cari aveau să fie vestite mai tîrziu. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui sîntem noi, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. Deaceea, cum zice Duhul Sfînt: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M'au ispitit, şi M'au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M'am desgustat de neamul acesta, şi am zis: ,,Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N'au cunoscut căile Mele! Am jurat dar în mînia Mea că nu vor intra în odihna Mea!`` Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n'aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice: ,,Astăzi,`` pentruca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită dela început, cîtă vreme se zice: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.`` Cine au fost, în adevăr, ceice s'au răzvrătit dupăce auziseră? N'au fost oare toţi aceia, cari ieşiseră din Egipt prin Moise? Şi cine au fost aceia de cari S'a desgustat El patruzeci de ani? N'au fost oare ceice păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Şi cui S'a jurat El că n'au să intre în odihna Lui? Nu S'a jurat oare celorce nu ascultaseră? Vedem dar că n'au putut să intre din pricina necredinţei lor.

Second Reading

Ephesians 6

Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta`` -este cea dintîi poruncă însoţită de o făgăduinţă- ,,ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pămînt.`` Şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi -i, în mustrarea şi învăţătura Domnului. Robilor, ascultaţi de stăpînii voştri pămînteşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai cînd sînteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată dela Domnul, după binele pe care -l va fi făcut. Şi voi, stăpînilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii cari ştiţi că Stăpînul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului. Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămîneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, avînd mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mîntuirii şi sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca, oridecîteori îmi deschid gura, să mi se dea cuvînt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sînt; pentruca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. Acum, ca să ştiţi şi voi despre mine, Tihic, prea iubitul frate şi slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul. Vi l-am trimes înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră, şi să vă îmbărbăteze inimile. Pace fraţilor, şi dragoste împreună cu credinţa, din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos! Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie. Amin

Second Reading

Revelation 5:1-14

Apoi am văzut în mîna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: ,,Cine este vrednic să deschidă cartea şi să -i rupă peceţile?`` Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pămînt, nici supt pămînt, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plîns mult, pentrucă nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi unul din bătrîni mi -a zis: ,,Nu plînge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrîni, am văzut stînd în picioare un Miel. Părea jungheat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, cari sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în tot pămîntul. El a venit, şi a luat cartea din mîna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie. Cînd a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrîni s'au aruncat la pămînt înaintea Mielului, avînd fiecare cîte o alăută şi potire de aur, pline cu tămîie, cari sînt rugăciunile sfinţilor. Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau: ,,Vrednic eşti tu să iei cartea şi să -i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pămînt!`` M'am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrînilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: ,,Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!`` Şi pe toate făpturile, cari sînt în cer, pe pămînt, supt pămînt, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicînd: ,,A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpînirea în vecii vecilor!`` Şi cele patru făpturi vii ziceau: ,,Amin!`` Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni s'au aruncat la pămînt, şi s'au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!

Second Reading

1 Thessalonians 5:23-28

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Celce v'a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta. Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi. Spuneţi sănătate tuturor fraţilor cu o sărutare sfîntă. În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin

Gospel

Matthew 1

Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia; Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon. După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S'a născut Isus, care Se cheamă Hristos. Deci, dela Avraam pînă la David, sînt patrusprezece neamuri de toate; dela David pînă la strămutarea în Babilon sînt patrusprezece neamuri; şi dela strămutarea în Babilon pînă la Hristos, sînt patrusprezece neamuri. Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s'a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s'o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi -a pus de gînd s'o lase pe ascuns. Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s'a arătat în vis un înger al Domnului, şi i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s'a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt. Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.`` Toate aceste lucruri s'au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi -i vor pune numele Emanuil``, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi``. Cînd s'a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. Dar n'a cunoscut -o, pînă ce ea a născut un fiu. Şi el i -a pus numele Isus.

Evening Prayer — Second Lesson

1 Timothy 4

Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuş cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe cari Dumnezeu le -a făcut ca să fie luate cu mulţămiri de către ceice cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţămiri; pentrucă este sfinţit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat -o pînă acum. Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvînt adevărat şi cu totul vrednic de primit! Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentrucă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mîntuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi. Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Pînă voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi -a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrîni.). Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.

Gospel

John 8:12-30

Isus le -a vorbit din nou, şi a zis: ,,Eu sînt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.`` La auzul acestor vorbe, Fariseii I-au zis: ,,Tu mărturiseşti despre Tine însuţi: deci mărturia Ta nu este adevărată.`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuş mărturia Mea este adevărată; căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi nici de unde vin nici unde Mă duc. Voi judecaţi după înfăţişare; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentrucă nu sînt singur, ci Tatăl, care M'a trimes, este cu Mine. În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată: deci despre Mine însumi, mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M'a trimes.`` Ei I-au zis deci: ,,Unde este Tatăl Tău?`` Isus a răspuns: ,,Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M'aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.`` Isus a spus aceste cuvinte, pe cînd învăţa pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; şi nimeni n'a pus mîna pe el, pentrucă încă nu -I sosise ceasul. Isus le -a mai spus: ,,Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta, şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.`` Atunci Iudeii au zis: ,,Doar n'o avea de gînd să se omoare, de zice: ,Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni!`` ,,Voi sînteţi de jos``, le -a zis El; ,,Eu sînt de sus: voi sînteţi din lumea aceasta, Eu nu sînt din lumea aceasta. De aceea v'am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sînt, veţi muri în păcatele voastre.`` ,,Cine eşti Tu?`` I-au zis ei. Isus le -a răspuns: ,,Ceeace dela început vă spun că sînt.`` Am multe de zis despre voi şi de osîndit în voi; dar Celce M -a trimes, este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.`` Ei n'au înţeles că le vorbea despre Tatăl. Isus deci le -a zis: ,,Cînd veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sînt, şi că nu fac nimic dela Mine însumi, ci vorbesc după cum M'a învăţat Tatăl Meu. Cel ce M'a trimes, este cu Mine; Tatăl nu M'a lăsat singur, pentrucă totdeauna fac ce -I este plăcut.`` Pe cînd vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.

Gospel

Matthew 11:27-30

Toate lucrurile Mi-au fost date în mîni de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i -L descopere. Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.``

Gospel

Mark 6

Isus a plecat de acolo, şi S'a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El. Cînd a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, cînd Îl auzeau, se mirau şi ziceau: ,,De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I -a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mînile Lui? Nu este acesta tîmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sînt surorile Lui aici între noi?`` Şi găseau o pricină de poticnire în El. Dar Isus le -a zis: ,,Un prooroc nu este dispreţuit decît în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.`` N'a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi -a pus mînile peste cîţiva bolnavi, şi i -a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să -i trimeată doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate. Le -a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decît un toiag; să n'aibă nici pîne, nici traistă, nici bani de aramă la brîu; să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu două haine. Apoi le -a zis: ,,În orice casă veţi intra, să rămîneţi acolo pînă veţi pleca din locul acela. Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi, şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo, şi să scuturaţi îndată praful de supt picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pămîntul Sodomei şi Gomorei decît pentru cetatea aceea.`` Ucenicii au plecat, şi au propovăduit pocăinţa. Scoteau mulţi draci, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi, şi -i vindecau. Impăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: ,,Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el.`` Alţii ziceau: ,,Este Ilie.`` Iar alţii ziceau: ,,Este un prooroc ca unul din prooroci.`` Dar Irod, cînd a auzit lucrul acesta, zicea: ,,Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.`` Căci Irod însuş trimesese să prindă pe Ioan, şi -l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentrucă o luase de nevastă. Şi Ioan zicea lui Irod: ,,Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!`` Irodiada avea necaz pe Ioan, şi voia să -l omoare. Dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfînt; îl ocrotea, şi, cînd îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi -l asculta cu plăcere. Totuş a venit o zi cu bun prilej, cînd Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii. Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: ,,Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.`` Apoi a adăugat cu jurămînt: ,,Ori ce-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.`` Fata a ieşit afară, şi a zis mamei sale: ,,Ce să cer? Şi mamă-sa i -a răspuns: ,,Capul lui Ioan Botezătorul.`` Ea s'a grăbit să vină îndată la Împărat, şi i -a făcut următoarea cerere: ,,Vreau să-mi dai îndată, într'o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.`` Împăratul s'a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n'a vrut să zică nu. A trimes îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s'a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă, l -a adus pe o farfurie, l -a dat fetei, şi fata l -a dat mamei sale. Ucenicii lui Ioan, cînd au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul, şi l-au pus într'un mormînt. Apostolii s'au adunat la Isus, şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni. Isus le -a zis: ,,Veniţi singuri la o parte, într'un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.`` Căci erau mulţi cari veneau şi se duceau, şi ei n'aveau vreme nici să mănînce. Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într'un loc pustiu, la o parte. Oamenii i-au văzut plecînd, şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile, şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei. Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s'a făcut milă de ei, pentrucă erau ca nişte oi cari n'aveau păstor; şi a început să -i înveţe multe lucruri. Fiindcă ziua era pe sfîrşite, ucenicii s'au apropiat de El şi I-au zis: ,,Locul acesta este pustiu şi ziua este pe sfîrşite. Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele de primprejur, ca să-şi cumpere pîne, fiindcă n'au ce mînca.`` ,,Daţi-le voi să mănînce``, le -a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: ,,Oare să ne ducem să cumpărăm pîni de două sute de lei, şi să le dăm să mănînce?`` Şi El i -a întrebat: ,,Cîte pîni aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.`` S'au dus de au văzut cîte pîni au, şi au răspuns: ,,Cinci, şi doi peşti.`` Atunci le -a poruncit să -i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. Şi au şezut jos în cete de cîte o sută şi de cîte cincizeci. El a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti. Şi -a ridicat ochii spre cer, şi a rostit binecuvîntarea. Apoi a frînt pînile şi le -a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i -a împărţit la toţi. Au mîncat toţi şi s'au săturat; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămituri de pîne şi cu ce mai rămăsese din peşti. Cei ce mîncaseră pînile, erau cinci mii de bărbaţi. Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului. Dupăce Şi -a luat rămas bun dela norod, S'a dus în munte, ca să Se roage. Cînd s'a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vîslirea, căci vîntul le era împotrivă. Şi într'a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblînd pe mare, şi voia să treacă pe lîngă ei. Cînd L-au văzut ei umblînd pe mare, li s'a părut că este o nălucă, şi au ţipat; pentrucă toţi L-au văzut, şi s'au spăimîntat. Isus a vorbit îndată cu ei, şi le -a zis: ,,Îndrăzniţi, Eu sînt, nu vă temeţi!`` Apoi S'a suit la ei în corabie, şi a stat vîntul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi, căci nu înţeleseseră minunea cu pînile, fiindcă le era inima împietrită. După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului, şi au tras la mal. Cînd au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus, au alergat prin toate împrejurimile, şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El. Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe, şi -L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi cîţi se atingeau de El, erau tămăduiţi.

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.