Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

Morning Prayer — First Lesson

1 Chronicles 21

Satana s'a sculat împotriva lui Israel, şi a aţîţat pe David să facă numărătoarea lui Israel. Şi David a zis lui Ioab şi căpeteniilor poporului: ,,Duceţi-vă, de faceţi numărătoarea lui Israel, dela Beer-Şeba, pînă la Dan, şi spuneţi-mi ca să ştiu la cît se ridică numărul poporului.`` Ioab a răspuns: ,,Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atîta! Împărate, domnul meu, nu sînt ei toţi slujitori ai domnului meu? Dar pentruce cere domnul meu lucrul acesta? Pentruce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?`` Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Şi Ioab a plecat, şi a străbătut tot Israelul; apoi s'a întors la Ierusalim. Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii şi o sută de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patrusute şaptezeci de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia. Între ei n'a numărat şi pe Levi şi Beniamin, căci porunca împăratului i se părea o urîciune. Porunca aceasta n'a plăcut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel. Şi David a zis lui Dumnezeu: ,,Am săvîrşit un mare păcat făcînd lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!`` Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David: ,,Du-te şi spune lui David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Îţi pun înainte trei urgii; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.`` Gad s'a dus la David, şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Primeşte: sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de protivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimete.`` David a răspuns lui Gad: ,,Sînt într'o mare strîmtorare! Să cad în mînile Domnului, căci îndurările Lui sînt nemărginite; dar să nu cad în mînile oamenilor!`` Domnul a trimes ciuma în Israel, şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel. Dumnezeu a trimes un înger la Ierusalim, ca să -l nimicească; şi, pe cînd îl nimicea, Domnul S'a uitat, şi I -a părut rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: ,,Destul! Acum, trage-ţi mîna înapoi!`` Îngerul Domnului stătea lîngă aria lui Ornan, Iebusitul. David a ridicat ochii, şi a văzut pe îngerul Domnului stînd între pămînt şi cer, şi ţinînd în mînă sabia scoasă şi întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci David şi bătrînii, înveliţi cu saci, au căzut cu faţa la pămînt. Şi David a zis lui Dumnezeu: ,,Oare n'am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit şi am făcut răul acesta; dar oile acestea, ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mîna Ta să fie dar peste mine şi peste casa tatălui meu şi să nu peardă pe poporul Tău!`` Îngerul Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David, să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul. David s'a suit, după cuvîntul pe care -l spusese Gad în Numele Domnului. Ornan s'a întors şi a văzut îngerul, şi cei patru fii ai lui s'au ascuns împreună cu el: treiera grîul atunci. Cînd a ajuns David la Ornan, Ornan s'a uitat, şi a zărit pe David; apoi a ieşit din arie, şi s'a închinat înaintea lui David, cu faţa la pămînt. David a zis lui Ornan: ,,Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi -l pe preţul lui în argint, ca să se depărteze urgia deasupra poporului.`` Ornan a răspuns lui David: ,,Ia -l, şi să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea de tot, carăle în loc de lemne, şi grîul pentru darul de mîncare, toate le dau.`` Dar împăratul David a zis lui Ornan: ,,Nu! Vreau să -l cumpăr pe preţul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău, şi nu voi aduce o ardere de tot care să nu mă coste nimic.`` Şi David a dat lui Ornan şase sute de sicli de aur pentru locul ariei. David a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. A chemat pe Domnul, şi Domnul i -a răspuns prin foc, care s'a pogorît din cer pe altarul arderii de tot. Atunci Domnul a vorbit îngerului, care şi -a vîrît iarăş sabia în teacă. Pe vremea aceasta, David, văzînd că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, Iebusitul, aducea jertfe acolo. Dar locaşul Domnului, făcut de Moise în pustie, şi altarul arderilor de tot, erau atunci pe înălţimea Gabaonului. David nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimîntase sabia îngerului Domnului.

Morning Prayer — Second Lesson

John 7

După aceea, Isus străbătea Galilea; nu voia să stea în Iudea, pentrucă Iudeii căutau să -L omoare. Şi praznicul Iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape. Fraţii Lui I-au zis: ,,Pleacă de aici, şi du-Te în Iudea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările, pe cari le faci. Nimeni nu face ceva în ascuns, cînd caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.`` Căci nici fraţii Lui nu credeau în El. Isus le -a zis: ,,Vremea Mea n'a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică. Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentrucă mărturisesc despre ea că lucrările ei sînt rele. Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s'a împlinit încă vremea.`` Dupăce le -a spus aceste lucruri, a rămas în Galilea. După ce s'au suit fraţii Lui la praznic, S'a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns. Iudeii Îl căutau în timpul praznicului, şi ziceau: ,,Unde este?`` Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: ,,Este un om bun.`` Alţii ziceau: ,,Nu, ci duce norodul în rătăcire.`` Totuş, de frica Iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe faţă. Pela jumătatea praznicului, Isus S'a suit la Templu. Şi învăţa norodul. Iudeii se mirau, şi ziceau: ,,Cum are omul acesta învăţătură, căci n'a învăţat niciodată?`` Isus le -a răspuns: ,,Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celuice M'a trimes pe Mine. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine. Cine vorbeşte dela sine, caută slava lui însuş; dar cine caută slava Celuice l -a trimes, acela este adevărat, şi în el nu este strîmbătate. Oare nu v'a dat Moise Legea? Totuş nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorîţi?`` Norodul I -a răspuns: ,,Ai drac. Cine caută să Te omoare?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,O lucrare am făcut, şi toţi vă miraţi de ea. Moise v'a dat porunca privitoare la tăierea împrejur-nu că ea vine dela Moise, ci dela patriarhi-şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului. Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mînie împotriva Mea, pentrucă am însănătoşat un om întreg în ziua Sabatului? Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.`` Nişte locuitori din Ierusalim ziceau: ,,Nu este El acela, pe care caută ei să -L omoare? Şi totuş, iată că vorbeşte pe faţă, şi ei nu -I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul? Dar noi ştim de unde este omul acesta; însă, cînd va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este.`` Şi Isus, pe cînd învăţa pe norod în Templu, striga: ,,Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sînt! Eu n'am venit dela Mine însumi, ci Cel ce M'a trimes, este adevărat, şi voi nu -L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc, căci vin dela El, şi El M'a trimes.`` Ei căutau deci să -L prindă; şi nimeni n'a pus mîna pe El, căci încă nu -I sosise ceasul. Mulţi din norod au crezut în El, şi ziceau: ,,Cînd va veni Hristosul, va face mai multe semne decît a făcut omul acesta?`` Fariseii au auzit pe norod spunînd în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au trimes nişte aprozi să -L prindă. Isus a zis: ,,Mai sînt cu voi puţină vreme, şi apoi Mă duc la Cel ce M'a trimes. Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.`` Iudeii au zis între ei: ,,Unde are de gînd să se ducă omul acesta, ca să nu -l putem găsi? Doar n'o avea de gînd să se ducă la cei împrăştiaţi printre Greci, şi să înveţe pe Greci? Ce însemnează cuvintele acestea, pe cari le -a spus: ,Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni?`` În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, şi a strigat: ,,Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura.`` Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să -L primească ceice vor crede în El. Căci Duhul Sfînt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. Unii din norod, cînd au auzit aceste cuvinte, ziceau: ,,Acesta este cu adevărat Proorocul.`` Alţii ziceau: ,,Acesta este Hristosul.`` Şi alţii ziceau: ,,Cum, din Galilea are să vină Hristosul? Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămînţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?`` S'a făcut deci desbinare în norod din pricina Lui. Unii din ei voiau să -L prindă; dar nimeni n'a pus mîna pe El. Aprozii s'au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la Farisei. Şi aceştia le-au zis: ,,De ce nu L-aţi adus?`` Aprozii au răspuns: ,,Niciodată n'a vorbit vreun om ca omul acesta.`` Fariseii le-au răspuns: ,,Doar n'aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire? A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din Farisei? Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!`` Nicodim, cel care venise la Isus noaptea, şi care era unul din ei, le -a zis: ,,Legea noastră osîndeşte ea pe un om înainte ca să -l asculte şi să ştie ce face?`` Drept răspuns, ei i-au zis: ,,Şi tu eşti din Galilea? Cercetează bine, şi vei vedea că din Galilea nu s'a ridicat niciun prooroc.`` (Şi s'a întors fiecare acasă.

Evening Prayer — First Lesson

1 Chronicles 22

Şi David a zis: ,,Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu, şi aici să fie altarul arderilor de tot pentru Israel.`` David a strîns pe străinii din ţara lui Israel, şi a însărcinat pe cioplitorii de piatră să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu. A pregătit şi fer din belşug pentru cuiele dela aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atît de multă încît nu puteau s'o numere, şi lemne de cedru fără număr, căci Sidonienii şi Tirienii aduseseră lui David lemne de cedru din belşug. David zicea: ,,Fiul meu Solomon este tînăr şi plăpînd, şi casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie de mare faimă şi slavă în toate ţările; de aceea vreau să -i pregătesc cele de trebuinţă pentru zidirea ei.`` Şi David a făcut mari pregătiri înainte de moarte. David a chemat pe fiul său Solomon, şi i -a poruncit să zidească o casă Domnului, Dumnezeul lui Israel. David a zis lui Solomon: ,,Fiul meu, aveam de gînd să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu. Dar cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,Tu ai vărsat mult sînge, şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sînge pe pămînt. Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu -l din mîna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace), şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui. El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.` Acum, fiule, Domnul să fie cu tine, ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului, Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine! Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere, şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea legii Domnului, Dumnezeului tău! Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe cari le -a dat lui Moise Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te spăimînta. Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint, şi o mulţime de aramă şi de fer, care nu se poate cîntări, căci este foarte mult; am pregătit deasemenea lemne şi pietre, şi vei mai adăuga şi tu. Tu ai la tine un mare număr de lucrători, cioplitori de piatră, şi tîmplari, şi oameni îndemînatici în tot felul de lucrări. Aurul, argintul, arama şi ferul sînt fără număr. Scoală-te dar şi lucrează, şi Domnul să fie cu tine.`` David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să vină în ajutor fiului său Solomon, zicînd: ,,Domnul, Dumnezeul vostru, nu este oare cu voi, şi nu v'a dat El odihnă de toate părţile? Căci a dat în mînile mele pe locuitorii ţării, şi ţara este supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului Său. Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul, Dumnezeul vostru; sculaţi-vă, şi zidiţi sfîntul locaş al Domnului Dumnezeu, ca să aduceţi chivotul legămîntului Domnului şi uneltele închinate lui Dumnezeu în casa care va fi zidită Numelui Domnului.``

Evening Prayer — Second Lesson

1 Timothy 4

Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuş cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe cari Dumnezeu le -a făcut ca să fie luate cu mulţămiri de către ceice cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţămiri; pentrucă este sfinţit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat -o pînă acum. Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvînt adevărat şi cu totul vrednic de primit! Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentrucă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mîntuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi. Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Pînă voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi -a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrîni.). Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.

Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.