Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Philippians 1:22-30
Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sînt strîns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămîn în trup. Şi sînt încredinţat şi ştiu că voi rămînea şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre; pentruca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos. Numai, purtaţi-vă într'un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentruca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămînea departe de voi, să aud despre voi că rămîneţi tari în acelaş duh, şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, fără să vă lăsaţi înspăimîntaţi de protivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de perzare, şi de mîntuirea voastră, şi aceasta dela Dumnezeu. Căci cu privire la Hristos, vouă vi s'a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaş luptă, pe care aţi văzut -o la mine, şi pe care auziţi că o duc şi acum.
First Reading
Ezekiel 24
În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,,Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim. Spune o pildă acestei case de îndărătnici, şi zi-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pune, pune cazanul, şi toarnă apă în el! Pune bucăţi de carne în el, toate bucăţile cele bune, coapsa şi spata, şi umple -l cu cele mai bune oase. Alege ce e mai bun din turmă, şi pune lemnele grămadă supt cazan; fă -l să fiarbă în clocot mare, şi să fiarbă şi oasele din el``. De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vai de cetatea cea setoasă de sînge, cazanul cel plin de rugină, şi de pe care nu se ia rugina! Scoateţi bucăţile din el unele după altele, fără să trageţi la sorţi. Căci sîngele pe care l -a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L -a pus pe stînca goală, nu l -a vărsat pe pămînt, ca să -l acopere apoi cu ţărînă. Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sîngele pe stînca goală, pentruca să nu fie acoperit. De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vai de cetatea cea setoasă de sînge! Vreau să fac un rug mare! Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele. Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se înferbînte arama, să i se topească murdăria din lăuntru, şi să i se şteargă rugina. Trudă de geaba! Căci rugina de care este plin nu se deslipeşte de el; rugina nu se va lua de pe el de cît prin foc, şi tu doreşti iarăş nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentrucă am vrut să te curăţ şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţită de spurcăciunea ta pînă Îmi voi potoli mînia asupra ta. Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întîmpla, şi Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta şi după faptele tale, zice Domnul, Dumnezeu.`` Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,,Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr'o lovitură ce ţi -e mai scump în ochi. Dar să nu te jăleşti, nici să nu plîngi, şi să nu-ţi curgă lacrămile pentru ea. Suspină în tăcere, dar nu plînge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba, şi nu mînca pînea de jale!`` Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi -a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise. Poporul mi -a zis: ,,Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceeace faci?`` Eu le-am răspuns: ,,Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel: ,,Spune casei lui Israel: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi pîngări Locaşul Meu cel sfînt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi; şi fiii voştri şi fiicele voastre, pe cari i-aţi lăsat după voi, vor cădea ucişi de sabie. Şi atunci veţi face cum am făcut şi eu. Nu vă veţi acoperi barba şi nu veţi mînca pînea de jale, veţi sta cu turbane pe cap şi cu încălţămintea în picioare, nu vă veţi jăli şi nici nu veţi plînge; ci veţi tînji pentru nelegiuirile voastre, şi vă veţi văita între voi. Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi cînd se vor întîmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeu. Tu, însă, fiul omului, în ziua cînd le voi răpi ceeace face tăria lor, bucuria şi fala lor, ce le este scump ochilor şi lucrul iubit de ei, pe fiii şi fiicele lor, în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale. În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi, şi nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei, şi vor şti că Eu sînt Domnul.``
First Reading
Job 42:1-17
Iov a răspuns Domnului, şi a zis: ,,Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gîndurilor Tale``. - ,,Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?`` -,,Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, cari sînt mai pe sus de mine şi pe cari nu le pricep.`` - ,,Ascultă-Mă, şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.`` - ,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te -a văzut. De aceea mi -e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi cenuşă.`` Dupăce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: ,,Mînia Mea S'a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentrucă n'aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov. Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov, şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n'aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.`` Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama s'au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov. Domnul a adus pe Iov iarăş în starea lui dela început, dupăce s'a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i -a dat înapoi îndoit decît tot ce avusese. Fraţii, surorile, şi vechii prieteni ai lui Iov au venit toţi să -l vadă, şi au mîncat cu el în casă. L-au plîns şi l-au mîngîiat pentru toate nenorocirile, pe cari le trimesese Domnul peste el, şi fiecare i -a dat un chesita şi un inel de aur. În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit dela Domnul mai multe binecuvîntări decît primise în cei dintîi. A avut patrusprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de părechi de boi, şi o mie de măgăriţe. A avut şapte fii şi trei fete; celei dintîi i -a pus numele Iemima, celei de a doua Cheţia, şi celei de a treia Cheren-Hapuc. În toată ţara nu erau femei aşa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le -a dat o parte de moştenire printre fraţii lor. Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani, şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi pînă la al patrulea neam. Şi Iov a murit bătrîn şi sătul de zile
Morning Prayer — First Lesson
Zechariah 10
Cereţi dela Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerile, şi vă trimete o ploaie îmbelşugată, pentru toată verdeaţa de pe cîmp. Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii proorocesc minciuni, visurile mint şi mîngîie cu deşertăciuni. Deaceea, ei rătăcesc ca o turmă, sînt nenorociţi, pentrucă n'au păstor. Mînia Mea s'a aprins împotriva păstorilor, şi voi pedepsi pe ţapi. Căci Domnul oştirilor Îşi cercetează turma, casa lui Iuda, şi o va face ca pe calul Său de slavă în luptă. Din el va ieşi Piatra din capul unghiului, din el va ieşi ţăruşul, din el va ieşi arcul de război; din el vor ieşi toate căpeteniile laolaltă. Ei vor fi ca nişte viteji cari calcă în picioare noroiul de pe uliţe; în luptă, se vor lupta, pentrucă Domnul va fi cu ei; iar călăreţii vor fi acoperiţi de ruşine. Voi întări casa lui Iuda, şi voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, şi vor fi ca şi cînd niciodată nu i-aş fi lepădat; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor, şi -i voi asculta. Efraim va fi ca un viteaz; inima lor se va bucura ca de vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta şi se vor veseli, inima lor se va bucura în Domnul. Le voi fluiera şi -i voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor înmulţi cum se înmulţeau odinioară. Îi voi risipi printre popoare, şi îşi vor aduce aminte de Mine în ţări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor, şi se vor întoarce. Îi voi aduce înapoi din ţara Egiptului, şi -i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în ţara Galaadului şi în Liban, şi nu le va ajunge locul. Israel va trece prin strîmtorile mării, va lovi valurile mării şi toate adîncimile rîului Nil se vor usca; mîndria Asiriei va fi frîntă, şi toiagul de cîrmuire al Egiptului va pieri. Îi voi întări în Domnul, şi vor umbla în Numele Lui, zice Domnul!
Epistle
Nehemiah 8:1-10
Cînd a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s'a strîns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel. Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s'o înţeleagă. Era întîia zi a lunii a şaptea. Ezra a citit în carte de dimineaţă pînă la amează, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s'o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la cetirea cărţii Legii. Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lîngă el, la dreapta, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stînga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam. Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus de cît tot poporul. Şi cînd a deschis -o, tot poporul s'a sculat. Ezra a binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicînd mînile: ,,Amin! Amin!`` Şi s'au plecat şi s'au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pămînt. Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia, şi Leviţii, lămureau poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui. Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu, şi -i arătau înţelesul, ca să -i facă să înţeleagă ce citiseră. Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, şi Leviţii cari învăţau pe popor, au zis întregului popor: ,,Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plîngeţi!`` Căci tot poporul plîngea cînd a auzit cuvintele Legii. Ei le-au zis: ,,Duceţi-vă de mîncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci, şi trimeteţi cîte o parte şi celor ce n'au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mîhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.``
First Reading
Genesis 23
Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sînt anii vieţii Sarei. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jălească pe Sara şi s'o plîngă. Avraam s'a sculat apoi dinaintea moartei sale, şi a vorbit astfel fiilor lui Het: ,,Eu sînt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s'o ridic dinaintea mea.`` Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam: ,,Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormîntul lui.`` Avraam s'a sculat şi s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het. Şi le -a vorbit astfel: ,,Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s'o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă, şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, să-mi dea peştera Macpela, care -i a lui, şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi -o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.`` Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, Hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii: ,,Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.`` Avraam s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea norodului ţării. Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: ,,Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte -l dela mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.`` Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam: ,,Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pămînt de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi dar moarta!`` Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cîntărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, cari mergeau la orice negustor. Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el, şi toţi copacii cari se aflau în ogor şi în toate hotarele lui dejur împrejur, au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevastă-sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan. Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormîntare, de către fiii lui Het.
Morning Prayer — Second Lesson
Matthew 24
La ieşirea din Templu, pe cînd mergea Isus, ucenicii Lui s'au apropiat de El ca să -I arate clădirile Templului. Dar Isus le -a zis: ,,Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.`` El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: ,,Spune-ne, cînd se vor întîmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfîrşitului veacului acestuia?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,Eu sînt Hristosul!` Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimîntaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul. De aceea, cînd veţi vedea ,urîciunea pustiirii`, despre care a vorbit proorocul Daniel, ,aşezată în locul sfînt` -cine citeşte să înţeleagă! - atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, cari vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într'o zi de Sabat. Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n'a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n'ar fi fost scurtate, nimeni n'ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci dacă vă va spune cineva: ,Iată, Hristosul este aici, sau acolo`, să nu -l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v'am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: ,Iată -L în pustie`, să nu vă duceţi acolo! ,Iată -L în odăiţe ascunse`, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul dela răsărit şi se vede pînă la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stîrvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz, ,soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.` Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pămîntului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimete pe îngerii Săi cu trîmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, dela o margine a cerurilor pînă la cealaltă. Dela smochin învăţaţi pilda lui: Cînd îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţia, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, cînd veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta pînă se vor întîmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s'a întîmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întîmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, cînd mîncau şi beau, se însurau şi se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie, şi n'au ştiut nimic, pînă cînd a venit potopul şi i -a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. Atunci, din doi bărbaţi cari vor fi la cîmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei cari vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n'ar lăsa să -i spargă casa. Deaceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiţi. Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l -a pus stăpînul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărîtă? Ferice de robul acela, pe care stăpînul său, la venirea lui, îl va găsi făcînd aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ,Stăpînul meu zăboveşte să vină!` Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănînce şi să bea cu beţivii, stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu -l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.
Responsorial Psalm
Psalm 122
(O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) Mă bucur cînd mi se zice; ,,Haidem la Casa Domnului!`` Picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime! Ierusalime, tu eşti zidit ca o cetate făcută dintr'o bucată! Acolo se suie seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude Numele Domnului. Căci acolo sînt scaunele de domnie pentru judecată, scaunele de domnie ale casei lui David. Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă. Pacea să fie între zidurile tale, şi liniştea în casele tale domneşti! Din pricina fraţilor şi prietenilor mei, doresc pacea în sînul tău. Din pricina Casei Domnului, Dumnezeului nostru. fac urări pentru fericirea ta.
Gospel
Mark 9:16-28
El i -a întrebat: ,,Despre ce vă întrebaţi cu ei?`` Şi un om din norod I -a răspuns: ,,Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpînit de un duh mut. Oriunde îl apucă, îl trînteşte la pămînt. Copilul face spumă la gură, scrîşneşte din dinţi, şi rămîne ţapăn. M'am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, şi n'au putut.`` ,,O neam necredincios!`` le -a zis Isus. ,,Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi -l la Mine.`` L-au adus la El. Şi, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l -a scuturat cu putere; copilul a căzut la pămînt, şi se svîrcolea făcînd spumă la gură. Isus a întrebat pe tatăl lui: ,,Cîtă vreme este de cînd îi vine aşa?`` ,,Din copilărie``, a răspuns el. ,,Şi de multe ori duhul l -a aruncat cînd în foc, cînd în apă, ca să -l omoare. Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.`` Isus a răspuns: ,,Tu zici: ,Dacă poţi!`... Toate lucrurile sînt cu putinţă celui ce crede!`` Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrămi: ,,Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!`` Cînd a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat, şi i -a zis: ,,Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta, şi să nu mai intri în el.`` Şi duhul a ieşit, ţipînd şi scuturîndu -l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: ,,A murit!`` Dar Isus l -a apucat de mînă, şi l -a ridicat. Şi el s'a sculat în picioare. Cînd a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: ,,Noi de ce n'am putut să scoatem duhul acesta?``
Responsorial Psalm
Psalm 106
Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci! Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui? Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme! Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine, şi dă -i ajutorul Tău, ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău, şi să mă laud cu moştenirea Ta! Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvîrşit nelegiuirea, am făcut rău. Părinţii noştri în Egipt n'au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la marea Roşie. Dar El i -a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea. A mustrat marea Roşie, şi ea s'a uscat; şi i -a trecut prin adîncuri ca printr'un pustiu. I -a scăpat din mîna celui ce -i ura, şi i -a izbăvit din mîna vrăjmaşului. Apele au acoperit pe protivnicii lor. N'a rămas unul măcar din ei. Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cîntat laudele Lui. Dar au uitat curînd lucrările Lui, şi n'au aşteptat împlinirea planurilor Lui. Ci i -a apucat pofta în pustie, şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le -a dat ce cereau; dar a trimes o molimă printre ei. În tabără au fost geloşi pe Moise, şi pe Aaron, sfîntul Domnului. Atunci s'a deschis pămîntul, şi a înghiţit pe Datan, şi s'a închis deasupra cetei lui Abiram. Focul le -a aprins ceata, şi flacăra a mistuit pe cei răi. Au făcut un viţel în Horeb. S'au închinat înaintea unui chip turnat, şi au schimbat Slava lor, pe chipul unui bou, care mănîncă iarbă. Au uitat pe Dumnezeu, Mîntuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt, minuni în ţara lui Ham, semne minunate la marea Roşie. Şi El a vorbit să -i nimicească: dar Moise, alesul său, a stătut la mijloc înaintea Lui, ca să -L abată dela mînia Lui şi să -L oprească să -i nimicească. Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n'au crezut în Cuvîntul Domnului, ci au cîrtit în corturile lor, şi n'au ascultat de glasul Lui. Atunci El a ridicat mîna şi a jurat că -i va face să cadă în pustie, că le va doborî sămînţa printre neamuri, şi -i va împrăştia în mijlocul ţărilor. Ei s'au alipit de Baal-Peor, şi au mîncat vite jertfite morţilor. Au mîniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei. Dar Fineas s'a sculat şi a făcut judecată, şi astfel urgia s'a oprit. Lucrul acesta i -a fost socotit ca o stare de neprihănire, din neam în neam, pe vecie. Ei au mîniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor. Căci s'au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele. Ei n'au nimicit popoarele, pe cari le poruncise Domnul să le nimicească. Ci s-au amestecat cu neamurile, şi au învăţat faptele lor, au slujit idolilor lor, cari au fost o cursă pentru ei. Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli, au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor şi fiicelor lor, pe cari i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri. S'au spurcat prin faptele lor, au desfrînat prin faptele lor. Atunci Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului Său, şi a urît moştenirea Lui. I -a dat în mînile neamurilor, cei ce îi urau au stăpînit peste ei, vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi supt puterea lor. El de mai multe ori i -a izbăvit, dar ei s'au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor. Dar El le -a văzut strîmtorarea, cînd le -a auzit strigătele. Şi -a adus aminte de legămîntul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare: a stîrnit pentru ei mila tuturor celor ce i ţineau prinşi de război. Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi strînge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfînt, şi să ne fălim cu lauda Ta! Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecincie în vecinicie! Şi tot poporul să zică: ,,Amin! Lăudaţi pe Domnul!``
Responsorial Psalm
Psalm 116
Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. Da, El Şi -a plecat urechea spre mine, de aceea -L voi chema toată viaţa mea. Mă înfăşuraseră legăturile morţii, şi m'apucaseră sudorile mormîntului; eram pradă necazului şi durerii. Dar am chemat Numele Domnului, şi am zis: ,,Doamne, mîntuieşte-mi sufletul.`` Domnul este milostiv şi drept, şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare. Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m'a mîntuit. Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi -a făcut bine. Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul dela moarte, ochii din lacrămi, şi picioarele de cădere. Voi umbla înaintea Domnului, pe pămîntul celor vii. Aveam dreptate cînd ziceam: ,,Sînt foarte nenorocit!`` În neliniştea mea, ziceam: ,,Orice om este înşelător.`` Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine? Voi înălţa paharul izbăvirilor, şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului, în faţa întregului Său popor. Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El. Ascultă-mă, Doamne, căci sînt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile. Îţi voi aduce o jertfă de mulţămire, şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor, în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudaţi pe Domnul!
Responsorial Psalm
Psalm 115
Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta! Pentruce că zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. Idolii lor sînt argint şi aur, făcuţi de mîni omeneşti. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n'aud, au nas, dar nu miroase, au mîni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gîtlejul lor. Ca ei sînt cei ce -i fac; toţi cei ce se încred în ei. Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvînta, va binecuvînta casa lui Israel, va binecuvînta casa lui Aaron, va binecuvînta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari. Domnul să vă înmulţească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri! Fiţi binecuvîntaţi de Domnul, care a făcut cerurile şi pămîntul! Cerurile sînt ale Domnului, dar pămîntul l -a dat fiilor oamenilor. Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii, ci noi, noi vom binecuvînta pe Domnul, deacum şi pînă în veac. Lăudaţi pe Domnul!
Evening Prayer — First Lesson
Zechariah 11
Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănînce focul cedrii! Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sînt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos! Păstorii scot strigăte de jale, pentrucă li s'a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desişul Iordanului este nimicit. Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul meu: ,,Paşte oile de tăiat! Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: ...Binecuvîntat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc!... Şi păstorii lor nu le cruţă. Căci nu mai am milă de locuitorii ţării, -zice Domnul: ...Ci iată, dau pe oameni, pe unii în mînile altora şi în mînile împăratului lor; ei vor pustii ţara, şi n'o vor izbăvi din mînile lor. Atunci M'am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit ...Îndurare,... iar pe celalt l-am numit ...Legămînt.... Şi am păscut oile. Am nimicit cu desăvîrşire pe cei trei păstori într'o lună: sufletul Meu nu -i mai răbda, şi se scîrbise şi sufletul lor de Mine. Şi am zis: ...Nu vă mai pot paşte! Cea care are să moară, să moară, cea care are să piară să piară, şi cele ce mai rămîn, să se mănînce unele pe altele!... Mi-am luat toiagul ...Îndurare,... şi l-am rupt, ca să rup legămîntul Meu, pe care -l încheiasem cu toate popoarele. Şi cînd s'a rupt în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi, cari au luat seama la Mine, au cunoscut astfel că acesta era Cuvîntul Domnului. Eu le-am zis: ...Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi -o daţi!... Şi Mi-au cîntărit, ca plată, trei zeci de arginţi. Dar Domnul Mi -a zis: ...Aruncă olarului preţul acesta scump, cu care M'au preţuit!... Şi am luat cei trei zeci de arginţi, şi i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar. Apoi Mi-am rupt la doilea toiag ...Legămînt,... ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel. Domnul mi -a zis: ...Ia şi uneltele unui păstor nebun! Căci iată că voi ridica în ţară un păstor, căruia nu -i va păsa de oile cari pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mînca din carnea celor mai grase, şi nu le va mai lăsa decît copitele! Vai de păstorul de nimic, care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot, şi să i se stingă ochiul drept!
Second Reading
Ephesians 1
Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii cari sînt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos. Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne -a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne -a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui, ne -a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l -a dat în Prea Iubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe care l -a răspîndit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care -l alcătuise în Sine însuş, ca să -l aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăş într'unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pămînt. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rînduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, cari mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Şi voi, după ce aţi auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfînt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cîştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. De aceea şi eu, de cînd am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţămiri pentru voi, cînd vă pomenesc în rugăciunile mele. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat -o în Hristos, prin faptul că L -a înviat din morţi, şi L -a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I -a pus totul supt picioare, şi L -a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.
Second Reading
Revelation 2
Îngerului Bisericii din Efes scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mîna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: ,,Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintîi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintîi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe cari şi Eu le urăsc. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celui ce va birui, îi voi da să mănînce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.`` Îngerului Bisericii din Smirna scrie -i: ,,Iată ce zice Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat: ,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sînt Iudei şi nu sînt, ci sînt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.`` Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.`` Îngerului Bisericii din Pergam scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: ,,Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni cari ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănînce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie. Tot aşa, şi tu ai cîţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc. Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curînd, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.`` Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celuice va birui, îi voi da să mănînce din mana ascunsă, şi -i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu -l ştie nimeni decît acela care -l primeşte.`` Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie -i: ,,Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sînt ca arama aprinsă: ,,Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale depe urmă, că sînt mai multe decît cele dintîi. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! Iată că am s -o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimet un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că ,,Eu sînt Cel ce cercetez rărunchii şi inima``: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui. Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, cari nu aveţi învăţătura aceasta, şi n'aţi cunoscut ,,adîncimile Satanei``, cum le numesc ei, vă zic: ,,Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, pînă voi veni! Celui ce va birui şi celui ce va păzi pînă la sfîrşit lucrările Mele, îi voi da stăpînire peste Neamuri. Le va cîrmui cu un toiag de fer, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere dela Tatăl Meu. Şi -i voi da luceafărul de dimineaţă.`` Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
Second Reading
Romans 12:1-2
Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.
Second Reading
Hebrews 7:11-17
Dacă, dar, desăvîrşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, -căci supt preoţia aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot ,,după rînduiala lui Melhisedec``, şi nu după rînduiala lui Aaron? Pentrucă, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecît să aibă loc şi o schimbare a Legii. În adevăr, Acela despre care sînt zise aceste lucruri, face parte dintr'o altă seminţie, din care nimeni n'a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n'a zis nimic cu privire la preoţie. Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: ,,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec``.
Gospel
Luke 23
S'au sculat toţi, şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat. Şi au început să -L pîrască, şi să zică: ,,Pe omul acesta l-am găsit aţîţînd neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, şi zicînd că el este Hristosul, Împăratul.`` Pilat L -a întrebat: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?`` ,,Da``, i -a răspuns Isus, ,,sînt.`` Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: ,,Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.`` Dar ei stăruiau şi mai mult, şi ziceau: ,,Întărîtă norodul, şi învaţă pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, pînă aici.`` Cînd a auzit Pilat de Galilea, a întrebat dacă omul acesta este Galilean. Şi cînd a aflat că este de supt stăpînirea lui Irod, L -a trimes la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea. Irod, cînd a văzut pe Isus, s'a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să -L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să -L vadă făcînd vreo minune. I -a pus multe întrebări; dar Isus nu i -a răspuns nimic. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii stăteau acolo, şi -L pîrau cu înferbîntare. Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, dupăce şi -a bătut joc de El, şi L -a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L -a trimes înapoi la Pilat. În ziua aceea, Irod şi Pilat s'au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte. Pilat a strîns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod, şi le -a zis: ,,Mi-aţi adus înainte pe omul acesta ca pe unul care aţîţă norodul la răscoală. Şi iată că, dupăce l-am cercetat cu deamăruntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de cari -l pîrîţi. Nici Irod nu i -a găsit nici o vină, căci ni l -a trimes înapoi; şi iată că omul acesta n'a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi pune să -l bată, îi voi da drumul.`` La fiecare praznic al Paştelor, Pilat trebuia să le slobozească un întemniţat. Ei au strigat cu toţii într'un glas: ,,La moarte cu omul acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!`` Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală, care avusese loc în cetate, şi pentru un omor. Pilat le -a vorbit din nou, cu gînd să dea drumul lui Isus. Dar ei au strigat: ,,Răstigneşte -L, răstigneşte -L!`` Pilat le -a zis pentru a treia oară: ,,Dar ce rău a făcut? Eu n'am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, dupăce voi pune să -L bată, Îi voi da drumul.`` Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit. Pilat a hotărît să li se împlinească cererea. Le -a slobozit pe celce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, şi pe care -l cereau ei; iar pe Isus L -a dat în mînile lor, ca să-şi facă voia cu El. Pe cînd Îl duceau să -L răstignească, au pus mîna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea dela cîmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s'o ducă după Isus. În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei, cari se boceau, îşi băteau pieptul, şi se tînguiau după El. Isus S'a întors spre ele, şi a zis: ,,Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plîngeţi pe Mine; ci plîngeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Căci iată vor veni zile, cînd se va zice: ,Ferice de cele sterpe, ferice de pîntecele cari n'au născut, şi de ţîţele cari n'au alăptat!` Atunci vor începe să zică munţilor: ,Cădeţi peste noi!` Şi dealurilor: ,Acoperiţi-ne!` Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?`` Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele, cari trebuiau omorîţi împreună cu Isus. Cînd au ajuns la locul, numit ,,Căpăţîna``, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stînga. Isus zicea: ,,Tată, iartă -i, căci nu ştiu ce fac!`` Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgînd la sorţi. Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus, şi ziceau: ,,Pe alţii i -a mîntuit; să Se mîntuiască pe Sine însuş, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.`` Ostaşii de asemenea îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet, şi -I ziceau: ,,Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mîntuieşte-Te pe Tine însuţi!`` Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreeşti: ,,Acesta este Împăratul Iudeilor.`` Unul din tîlharii răstigniţi Îl batjocorea, şi zicea: ,,Nu eşti Tu Hristosul? Mîntuieşte-Te pe Tine însuţi, şi mîntuieşte-ne şi pe noi!`` Dar celalt l -a înfruntat, şi i -a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti supt aceeaş osîndă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n'a făcut nici un rău.`` Şi a zis lui Isus: ,,Doamne, adu-Ţi aminte de mine, cînd vei veni în Împărăţia Ta!`` Isus a răspuns: ,,Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.`` Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s'a făcut întunerec peste toată ţara, pînă la ceasul al nouălea. Soarele s'a întunecat, şi perdeaua dinlăuntrul Templului s'a rupt prin mijloc. Isus a strigat cu glas tare: ,,Tată, în mînile Tale Îmi încredinţez duhul!`` Şi cînd a zis aceste vorbe Şi -a dat duhul. Sutaşul, cînd a văzut ce se întîmplase, a slăvit pe Dumnezeu, şi a zis: ,,Cu adevărat, omul acesta era neprihănit!`` Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, cînd a văzut cele întîmplate, s'a întors, bătîndu-se în piept. Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile, cari -L însoţiseră din Galilea, stăteau departe, şi se uitau la cele ce se petreceau. Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Omul acesta s'a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. L -a dat jos de pe cruce, L -a înfăşurat într'o pînză de in, şi L -a pus într'un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului. Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s'au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s'au odihnit, după Lege.
Evening Prayer — Second Lesson
1 Corinthians 8
În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngîmfă pe cînd dragostea zideşte. Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n'a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. Deci, cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decît un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi ,,dumnezei``, fie în cer, fie pe pămînt (cum şi sînt în adevăr mulţi ,,dumnezei`` şi mulţi ,,domni``), totuş pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile şi prin El şi noi. Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obicinuiţi pînă acum cu idolul, mănîncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat. Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu cîştigăm nimic dacă mîncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mîncăm. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într'un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu -l va împinge pe el să mănînce din lucrurile jertfite idolilor? Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor, şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos. De aceea, dacă o mîncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mînca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.
Gospel
Matthew 28:16-20
Cei unsprezece ucenici s'au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă. Cînd L-au văzut ei, I s'au închinat, dar unii s'au îndoit. Isus S'a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le -a zis: ,,Toată puterea Mi -a fost dată în cer şi pe pămînt. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v'am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin
Gospel
Luke 9:7-11
Cîrmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvîrşite de Isus, şi sta în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi; alţii ziceau că s'a arătat Ilie; şi alţii ziceau că a înviat vreun prooroc din cei din vechime. Dar Irod zicea: ,,Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri?`` Şi căuta să -L vadă. Apostolii, cînd s'au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i -a luat cu Sine, şi S'a dus la o parte, lîngă o cetate, numită Betsaida. Noroadele au priceput lucrul acesta, şi au mers după El. Isus le -a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu, şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.
Gospel
Matthew 2
După ce S'a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curînd născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.`` Cînd a auzit împăratul Irod acest lucru, s'a turburat mult; şi tot Ierusalimul s'a turburat împreună cu el. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle dela ei unde trebuia să Se nască Hristosul. ,,În Betleemul din Iudea``, i-au răspuns ei, ,,căci iată ce a fost scris prin proorocul: ,Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.`` Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi, şi a aflat întocmai dela ei vremea în care se arătase steaua. Apoi i -a trimes la Betleem, şi le -a zis: ,,duceţi-vă de cercetaţi cu deamăruntul despre Prunc: şi cînd Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.`` După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, pînă ce a venit şi s'a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Cînd au văzut ei steaua, n'au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s'au aruncat cu faţa la pămînt, şi I s'au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile, şi I-au adus daruri: aur, tămîie şi smirnă. În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s'au întors în ţara lor pe un alt drum. După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, şi -i zice: ,,Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămîi acolo pînă îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să -L omoare.`` Iosif s'a sculat, a luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. Acolo a rămas pînă la moartea lui Irod, ca să se împlineacă ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: ,,Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.`` Atunci Irod, cînd a văzut că fusese înşelat de magi, s'a mîniat foarte tare, şi a trimes să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, dela doi ani în jos, cari erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai dela magi. Atunci s'a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice: ,,Un ţipăt s'a auzit în Rama, plîngere, şi bocet mult: Rahela îşi jălea copiii, şi nu voia să fie mîngîiată, pentrucă nu mai erau.`` După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, şi -i zice: ,,Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit ceice căutau să ia viaţa Pruncului.`` Iosif s'a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, şi a venit în ţara lui Israel. Dar cînd a auzit că în Iudea împărăţeşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s'a temut să se ducă acolo; şi, fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii. A venit acolo, şi a locuit într'o cetate, numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prooroci: că El va fi chemat Nazarinean.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
