Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Ezekiel 24
În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,,Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim. Spune o pildă acestei case de îndărătnici, şi zi-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pune, pune cazanul, şi toarnă apă în el! Pune bucăţi de carne în el, toate bucăţile cele bune, coapsa şi spata, şi umple -l cu cele mai bune oase. Alege ce e mai bun din turmă, şi pune lemnele grămadă supt cazan; fă -l să fiarbă în clocot mare, şi să fiarbă şi oasele din el``. De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vai de cetatea cea setoasă de sînge, cazanul cel plin de rugină, şi de pe care nu se ia rugina! Scoateţi bucăţile din el unele după altele, fără să trageţi la sorţi. Căci sîngele pe care l -a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L -a pus pe stînca goală, nu l -a vărsat pe pămînt, ca să -l acopere apoi cu ţărînă. Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sîngele pe stînca goală, pentruca să nu fie acoperit. De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vai de cetatea cea setoasă de sînge! Vreau să fac un rug mare! Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele. Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se înferbînte arama, să i se topească murdăria din lăuntru, şi să i se şteargă rugina. Trudă de geaba! Căci rugina de care este plin nu se deslipeşte de el; rugina nu se va lua de pe el de cît prin foc, şi tu doreşti iarăş nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentrucă am vrut să te curăţ şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţită de spurcăciunea ta pînă Îmi voi potoli mînia asupra ta. Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întîmpla, şi Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta şi după faptele tale, zice Domnul, Dumnezeu.`` Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,,Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr'o lovitură ce ţi -e mai scump în ochi. Dar să nu te jăleşti, nici să nu plîngi, şi să nu-ţi curgă lacrămile pentru ea. Suspină în tăcere, dar nu plînge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba, şi nu mînca pînea de jale!`` Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi -a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise. Poporul mi -a zis: ,,Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceeace faci?`` Eu le-am răspuns: ,,Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel: ,,Spune casei lui Israel: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi pîngări Locaşul Meu cel sfînt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi; şi fiii voştri şi fiicele voastre, pe cari i-aţi lăsat după voi, vor cădea ucişi de sabie. Şi atunci veţi face cum am făcut şi eu. Nu vă veţi acoperi barba şi nu veţi mînca pînea de jale, veţi sta cu turbane pe cap şi cu încălţămintea în picioare, nu vă veţi jăli şi nici nu veţi plînge; ci veţi tînji pentru nelegiuirile voastre, şi vă veţi văita între voi. Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi cînd se vor întîmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeu. Tu, însă, fiul omului, în ziua cînd le voi răpi ceeace face tăria lor, bucuria şi fala lor, ce le este scump ochilor şi lucrul iubit de ei, pe fiii şi fiicele lor, în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale. În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi, şi nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei, şi vor şti că Eu sînt Domnul.``
Responsorial Psalm
Psalm 116
Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. Da, El Şi -a plecat urechea spre mine, de aceea -L voi chema toată viaţa mea. Mă înfăşuraseră legăturile morţii, şi m'apucaseră sudorile mormîntului; eram pradă necazului şi durerii. Dar am chemat Numele Domnului, şi am zis: ,,Doamne, mîntuieşte-mi sufletul.`` Domnul este milostiv şi drept, şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare. Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m'a mîntuit. Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi -a făcut bine. Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul dela moarte, ochii din lacrămi, şi picioarele de cădere. Voi umbla înaintea Domnului, pe pămîntul celor vii. Aveam dreptate cînd ziceam: ,,Sînt foarte nenorocit!`` În neliniştea mea, ziceam: ,,Orice om este înşelător.`` Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine? Voi înălţa paharul izbăvirilor, şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului, în faţa întregului Său popor. Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El. Ascultă-mă, Doamne, căci sînt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile. Îţi voi aduce o jertfă de mulţămire, şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor, în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudaţi pe Domnul!
Second Reading
Revelation 2
Îngerului Bisericii din Efes scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mîna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: ,,Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintîi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintîi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe cari şi Eu le urăsc. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celui ce va birui, îi voi da să mănînce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.`` Îngerului Bisericii din Smirna scrie -i: ,,Iată ce zice Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat: ,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sînt Iudei şi nu sînt, ci sînt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.`` Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.`` Îngerului Bisericii din Pergam scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: ,,Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni cari ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănînce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie. Tot aşa, şi tu ai cîţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc. Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curînd, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.`` Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celuice va birui, îi voi da să mănînce din mana ascunsă, şi -i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu -l ştie nimeni decît acela care -l primeşte.`` Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie -i: ,,Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sînt ca arama aprinsă: ,,Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale depe urmă, că sînt mai multe decît cele dintîi. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! Iată că am s -o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimet un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că ,,Eu sînt Cel ce cercetez rărunchii şi inima``: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui. Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, cari nu aveţi învăţătura aceasta, şi n'aţi cunoscut ,,adîncimile Satanei``, cum le numesc ei, vă zic: ,,Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, pînă voi veni! Celui ce va birui şi celui ce va păzi pînă la sfîrşit lucrările Mele, îi voi da stăpînire peste Neamuri. Le va cîrmui cu un toiag de fer, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere dela Tatăl Meu. Şi -i voi da luceafărul de dimineaţă.`` Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
Gospel
Luke 23
S'au sculat toţi, şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat. Şi au început să -L pîrască, şi să zică: ,,Pe omul acesta l-am găsit aţîţînd neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, şi zicînd că el este Hristosul, Împăratul.`` Pilat L -a întrebat: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?`` ,,Da``, i -a răspuns Isus, ,,sînt.`` Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: ,,Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.`` Dar ei stăruiau şi mai mult, şi ziceau: ,,Întărîtă norodul, şi învaţă pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, pînă aici.`` Cînd a auzit Pilat de Galilea, a întrebat dacă omul acesta este Galilean. Şi cînd a aflat că este de supt stăpînirea lui Irod, L -a trimes la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea. Irod, cînd a văzut pe Isus, s'a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să -L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să -L vadă făcînd vreo minune. I -a pus multe întrebări; dar Isus nu i -a răspuns nimic. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii stăteau acolo, şi -L pîrau cu înferbîntare. Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, dupăce şi -a bătut joc de El, şi L -a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L -a trimes înapoi la Pilat. În ziua aceea, Irod şi Pilat s'au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte. Pilat a strîns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod, şi le -a zis: ,,Mi-aţi adus înainte pe omul acesta ca pe unul care aţîţă norodul la răscoală. Şi iată că, dupăce l-am cercetat cu deamăruntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de cari -l pîrîţi. Nici Irod nu i -a găsit nici o vină, căci ni l -a trimes înapoi; şi iată că omul acesta n'a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi pune să -l bată, îi voi da drumul.`` La fiecare praznic al Paştelor, Pilat trebuia să le slobozească un întemniţat. Ei au strigat cu toţii într'un glas: ,,La moarte cu omul acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!`` Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală, care avusese loc în cetate, şi pentru un omor. Pilat le -a vorbit din nou, cu gînd să dea drumul lui Isus. Dar ei au strigat: ,,Răstigneşte -L, răstigneşte -L!`` Pilat le -a zis pentru a treia oară: ,,Dar ce rău a făcut? Eu n'am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, dupăce voi pune să -L bată, Îi voi da drumul.`` Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit. Pilat a hotărît să li se împlinească cererea. Le -a slobozit pe celce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, şi pe care -l cereau ei; iar pe Isus L -a dat în mînile lor, ca să-şi facă voia cu El. Pe cînd Îl duceau să -L răstignească, au pus mîna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea dela cîmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s'o ducă după Isus. În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei, cari se boceau, îşi băteau pieptul, şi se tînguiau după El. Isus S'a întors spre ele, şi a zis: ,,Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plîngeţi pe Mine; ci plîngeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Căci iată vor veni zile, cînd se va zice: ,Ferice de cele sterpe, ferice de pîntecele cari n'au născut, şi de ţîţele cari n'au alăptat!` Atunci vor începe să zică munţilor: ,Cădeţi peste noi!` Şi dealurilor: ,Acoperiţi-ne!` Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?`` Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele, cari trebuiau omorîţi împreună cu Isus. Cînd au ajuns la locul, numit ,,Căpăţîna``, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stînga. Isus zicea: ,,Tată, iartă -i, căci nu ştiu ce fac!`` Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgînd la sorţi. Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus, şi ziceau: ,,Pe alţii i -a mîntuit; să Se mîntuiască pe Sine însuş, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.`` Ostaşii de asemenea îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet, şi -I ziceau: ,,Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mîntuieşte-Te pe Tine însuţi!`` Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreeşti: ,,Acesta este Împăratul Iudeilor.`` Unul din tîlharii răstigniţi Îl batjocorea, şi zicea: ,,Nu eşti Tu Hristosul? Mîntuieşte-Te pe Tine însuţi, şi mîntuieşte-ne şi pe noi!`` Dar celalt l -a înfruntat, şi i -a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti supt aceeaş osîndă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n'a făcut nici un rău.`` Şi a zis lui Isus: ,,Doamne, adu-Ţi aminte de mine, cînd vei veni în Împărăţia Ta!`` Isus a răspuns: ,,Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.`` Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s'a făcut întunerec peste toată ţara, pînă la ceasul al nouălea. Soarele s'a întunecat, şi perdeaua dinlăuntrul Templului s'a rupt prin mijloc. Isus a strigat cu glas tare: ,,Tată, în mînile Tale Îmi încredinţez duhul!`` Şi cînd a zis aceste vorbe Şi -a dat duhul. Sutaşul, cînd a văzut ce se întîmplase, a slăvit pe Dumnezeu, şi a zis: ,,Cu adevărat, omul acesta era neprihănit!`` Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, cînd a văzut cele întîmplate, s'a întors, bătîndu-se în piept. Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile, cari -L însoţiseră din Galilea, stăteau departe, şi se uitau la cele ce se petreceau. Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Omul acesta s'a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. L -a dat jos de pe cruce, L -a înfăşurat într'o pînză de in, şi L -a pus într'un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului. Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s'au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s'au odihnit, după Lege.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
