Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
Morning Prayer — First Lesson
Zephaniah 1
Cuvîntul Domnului, care fost spus lui Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda. ,,Voi nimici totul de pe faţa pămîntului, zice Domnul.`` ,,Voi nimici oamenii şi vitele, păsările cerului şi peştii mării, pietrele de poticnire, şi pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvîrşire pe oameni de pe faţa pămîntului, zice Domnul.`` ,,Îmi voi întinde mîna împotriva lui Iuda, şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvîrşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei, pe ceice se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurînd pe Domnul, dar cari jură şi pe împăratul lor Malcam, pe cei ce s'au abătut dela Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.`` ,,Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi -a sfinţit oaspeţii. În ziua jertfei Domnului voi pedepsi pe voivozii şi fiii împăratului, şi pe toţi cei ce poartă haine străine. În ziua aceea, voi pedepsi şi pe toţi cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie şi de înşelăciune casa stăpînului lor. În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la poarta peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii, şi un mare prăpăd de dealuri. Văitaţi-vă locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sînt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sînt nimiciţi cu desăvîrşire. În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare, şi voi pedepsi pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: ,Domnul nu va face nici bine nici rău!` Averile lor vor fi de jaf, şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.`` Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar. Ziua aceea este o zi de mînie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime, o zi în care va răsuna trîmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte. Atunci voi pune pe oameni la strîmtoare, şi vor bîjbăi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sîngele ca praful, şi carnea ca gunoiul! Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să -i izbăvească, în ziua mîniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.
Morning Prayer — Second Lesson
Matthew 17
După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i -a dus la o parte pe un munte înalt. El S'a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s'au făcut albe ca lumina. Şi iatăcă li s'a arătat Moise şi Ilie, stînd de vorbă cu El. Petru a luat cuvîntul, şi a zis lui Isus: ,,Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.`` Pe cînd vorbea el încă, iată că i -a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s'a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!`` Cînd au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pămînt, şi s'au înspăimîntat foarte tare. Dar Isus S'a apropiat, S'a atins de ei, şi le -a zis: ,,Sculaţi-vă, nu vă temeţi!`` Ei au ridicat ochii, şi n'au văzut pe nimeni, decît pe Isus singur. Pe cînd se coborau din munte, Isus le -a dat porunca următoare: ,,Să nu spuneţi nimărui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului din morţi.`` Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: ,,Oare de ce zic cărturarii că întîi trebuie să vină Ilie?`` Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Este adevărat că trebuie să vină întîi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.`` Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul. Cînd au ajuns la norod, a venit un om, care a căzut în genunchi înaintea lui Isus, şi I -a zis: ,,Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, şi n'au putut să -l vindece.`` ,,O, neam necredincios şi pornit la rău!`` a răspuns Isus. ,,Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi -l aici la Mine.`` Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s'a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis, deoparte: ,,Noi de ce n'am putut să -l scoatem?`` ,,Din pricina puţinei voastre credinţe``, le -a zis Isus. ,,Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ,Mută-te de aici colo`, şi s'ar muta; nimic nu v'ar fi cu neputinţă. Dar acest soi de draci nu iese afară decît cu rugăciune şi cu post.`` Pe cînd stăteau în Galilea, Isus le -a zis: ,,Fiul omului trebuie să fie dat în mînile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.`` Ucenicii s'au întristat foarte mult. Cînd au ajuns în Capernaum, ceice strîngeau darea pentru Templu (Greceşte: Cele două drahme.) au venit la Petru, şi i-au zis: ,,Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?`` ,,Ba da``, a zis Petru. Şi cînd a intrat în casă, Isus i -a luat înainte, şi i -a zis: ,,Ce crezi, Simone? Împăraţii pămîntului dela cine iau dări sau biruri? Dela fiii lor sau dela străini?`` Petru I -a răspuns: ,,Dela străini.`` Şi Isus i -a zis: ,,Aşa dar fiii sînt scutiţi. Dar, ca să nu -i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa, şi trage afară peştele care va veni întîi; deschide -i gura, şi vei găsi în ea o rublă (Greceşte: Un statir.) pe care ia -o şi dă-le -o lor, pentru Mine şi pentru tine.``
Evening Prayer — First Lesson
Zephaniah 2
Veniţi-vă în fire, şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine, pînă nu se împlineşte hotărîrea-ca pleava trece vremea-pînă nu vine peste voi mînia aprinsă a Domnului, pînă nu vine peste voi ziua mîniei Domnului! Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, cari împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mîniei Domnului.`` ,,Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua namiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din rădăcini. Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul Cheretiţilor! Aşa a vorbit Domnul împotriva ta, Canaane, ţara Filistenilor: ,Te voi nimici şi nu vei mai avea locuitori! Malurile mării vor ajunge izlazuri de păşunat, locuinţe pentru păstori, şi tîrle de oi. Malurile acestea vor fi pentru rămăsiţele casei lui Iuda; acolo vor paşte; se vor odihni seara în casele Ascalonului; căci Domnul, Dumnezeul lor, nu -i va uita, şi va aduce înapoi pe prinşii lor de război.` ,,Am auzit ocările Moabului şi batjocurile copiilor lui Amon, cînd defăimau pe poporul Meu, şi se ridicau cu trufie împotriva hotarelor lor. De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma, şi copiii lui Amon ca Gomora: un loc acoperit cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu vecinic; rămăşiţa poporului Meu îi va jăfui, rămăşiţa neamului Meu îi va stăpîni. Lucrul acesta li se va întîmpla pentru mîndria lor, pentru că au batjocorit şi au fost semeţi cu poporul Domnului oştirilor. Domnul va fi grozav împotriva lor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pămîntului; şi fiecare se va închina înaintea Lui în ţara lui, în toate ostroavele neamurilor.`` ,,Chiar şi voi, Etiopienilor, veţi fi străpunşi cu sabia Mea. El Îşi va întinde mîna şi spre miazănoapte, va nimici Asiria, şi va preface Ninive într'o pustietate, într'un pămînt fără apă ca pustia. În mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul şi ariciul vor rămînea noaptea pe coperişurile stîlpilor ei. La ferestre se vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag, căci căptuşala de cedru va fi scoasă. Iată dar cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere, şi zicea în inima ei: ,Eu şi niciuna afară de mine!` Vai! Cum s'a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce trec pe lîngă ea fluieră şi arată cu mîna!``
Evening Prayer — Second Lesson
1 Corinthians 1
Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos! Mulţămesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v'a fost dat în Isus Hristos. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări pînă la sfîrşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, care v'a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaş fel de vorbire, să n'aveţi desbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvîrşit într'un gînd şi o simţire. Căci, fraţilor, am aflat despre voi dela ai Cloei, că între voi sînt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!`` -,,Şi eu, al lui Apolo!`` -,,Şi eu, al lui Chifa!`` -,,Şi eu, al lui Hristos!`` Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? Mulţămesc lui Dumnezeu că n'am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, pentruca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu. Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. De fapt, Hristos m'a trimes nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: ,,Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.`` Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N'a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n'a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într'adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decît oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decît oamenii. De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi cari aţi fost chemaţi: printre voi nu sînt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sînt, ca să nimicească pe cele ce sînt; pentruca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.``
Readings follow the 1662 Book of Common Prayer (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
