Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Ezekiel 17

Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,,Fiul omului, spune o vorbă cu tîlc, spune o pildă casei lui Israel, şi zi: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Un vultur mare, cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestriţe, a venit în Liban, şi a luat vîrful unui cedru. A rupt ramura cea mai înaltă a lui, a dus -o într'o ţară de negoţ, şi a pus -o într'o cetate de negustori; a luat şi din sămînţa ţării şi a pus -o într'un pămînt roditor; a pus -o lîngă o apă mare, şi a sădit -o ca pe o salcie. Lăstarul acesta a crescut, şi s'a făcut un butuc de viţă întins, dar nu prea înalt; viţele îi erau îndreptate spre vultur, şi rădăcinile erau supt el. Astfel s'a făcut un butuc de viţă, a dat lăstari, şi a făcut mlădiţe. Mai era însă un alt vultur, mare, cu aripi lungi şi cu pene multe. Şi iată că din pămîntul unde era sădită, viţa aceasta şi -a întins rădăcinile cu lăcomie spre el, şi şi -a îndreptat ramurile spre el, ca s'o ude mai mult decît pe stratul în care era sădită. Viţa era sădită într'un pămînt bun, lîngă o apă mare, aşa ca să facă mlădiţe, să dea rod, şi să se facă o viţă minunată``. ,,Spune, zice Domnul, Dumnezeu, îi va merge bine ei oare? Nu -i va smulge vulturul dintîi rădăcinile, şi -i va tăia rodul, şi i se vor usca toate frunzele odrăslite? Se va usca şi nu va trebui niciun braţ puternic, nici multă lume, ca s'o scoată din rădăcinile ei. Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vîntul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit.`` Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,,Spune casei acesteia răzvrătite: ,,Nu ştiţi ce înseamnă aceasta?`` Şi spune: ,,Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul şi pe căpetenile lui, şi i -a dus cu el în Babilon. A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legămînt cu el, şi l -a pus să jure; dar pe mai marii ţării i -a luat cu el, ca împărăţia să rămînă smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-şi ţină legămîntul, rămînîndu -i credincios. Dar el s'a răsculat împotriva lui, şi a trimes soli în Egipt, ca să -i dea cai şi un mare număr de oameni. Celce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, ca scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legămîntul?`` ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în ţara împăratului care l -a pus să domnească, faţă de care şi -a călcat jurămîntul şi al cărui legămînt l -a rupt, lîngă el, în mijlocul Babilonului va muri! Aşa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să -l ajute în război, cînd se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete. El a nesocotit jurămîntul, pînă într'atît, că a rupt legămîntul, ba încă şi -a dat mîna, şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa! De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pe viaţa Mea că, întrucît a nesootit jurămîntul făcut în Numele Meu, şi a rupt legămîntul Meu, voi face să se întoarce asupra capului lui lucrul acesta. Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvîrşită de el faţă de Mine. Dar toţi fugarii din toate oştile lui vor cădea loviţi de sabie, şi ceice vor mai rămînea vor fi risipiţi în toate vînturile. Şi veţi şti că Eu, Domnul, am spus aceste lucruri.`` Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Eu însumi voi lua o rămurea din vîrful unui cedru mare, şi o voi pune la pămînt. Voi rupe din vîrful ramurilor lui o mlădiţă fragedă, şi o voi sădi pe un munte înalt şi ridicat. Şi anume, o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod, şi se va face un cedru măreţ. Păsări de tot felul se vor odihni supt umbra ramurilor lui. Şi toţi copacii de pe cîmp vor şti că Eu, Domnul, am pogorît copacul care se înălţa şi am înălţat copacul care era plecat; că Eu am uscat copacul cel verde şi am înverzit copacul cel uscat. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face.

Responsorial Psalm

Psalm 109

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Dumnezeul laudei mele, nu tăcea! Căci protivnicii au deschis împotriva mea o gură rea şi înşelătoare, îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă, mă înconjoară cu cuvîntări pline de ură, şi se războiesc cu mine fără temei. Pe cînd eu îi iubesc, ei îmi sînt protivnici; dar eu alerg la rugăciune. Ei îmi întorc rău pentru bine, şi ură pentru dragostea mea. Pe vrăjmaşul meu pune -l supt stăpînirea unui om rău, şi un pîrîş să stea la dreapta lui! Cînd va fi judecat, să fie găsit vinovat, şi rugăciunea lui să treacă drept un păcat! Puţine să -i fie zilele la număr, şi slujba să i -o ia altul! Să -i rămînă copiii orfani, şi nevastă-sa văduvă! Copiii lui să umble fără niciun căpătîi şi să cerşească, să-şi caute pînea departe de locuinţa lor dărîmată! Cel ce l -a împrumutat, să -i pună mîna pe tot ce are, şi străinii să -i jăfuiască rodul muncii lui! Nimeni să nu mai ţină la el, şi nimeni să n'aibă milă de orfanii lui! Urmaşii lui să fie nimiciţi, şi să li se stîngă numele în neamul următor! Nelegiuirea părinţilor săi să rămînă ca aducere aminte înaintea Domnului, şi să nu se şteargă păcatul mamei lui! Domnul să -i aibă totdeauna înaintea ochilor, ca să le şteargă pomenirea de pe pămînt, pentrucă nu şi -a adus aminte să facă îndurare, pentrucă a prigonit pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, pînă acolo încît să omoare pe omul cu inima zdrobită! Îi plăcea blestemul: să cadă asupra lui! Nu -i plăcea binecuvîntarea: să se depărteze de el! Se îmbracă cu blestemul cum se îmbracă cu haina lui, îi pătrunde ca apa înlăuntrul lui, ca untdelemnul în oase! Deaceea, să -i slujească de veşmînt ca să se acopere, de încingătoare cu care să fie totdeauna încins! Aceasta să fie, din partea Domnului, plata vrăjmaşilor mei, şi a celor ce vorbesc cu răutate de mine! Iar Tu, Doamne, Dumnezeule, lucrează pentru mine din pricina Numelui Tău, căci mare este bunătatea ta; izbăveşte-mă! Sînt nenorocit şi lipsit, şi îmi e rănită inima înlăuntrul meu. Pier ca umbra gata să treacă, sînt izgonit ca o lăcustă. Mi-au slăbit genunchii de post, şi mi s'a sleit trupul de slăbiciune. Am ajuns de ocară lor; cînd mă privesc ei, dau din cap. Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Scapă-mă prin bunătatea Ta! Şi să ştie că mîna Ta, că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta! Măcar că ei blastămă, Tu binecuvintează; măcar că se ridică ei împotriva mea, vor fi înfruntaţi, iar robul Tău se va bucura. Protivnicii mei să se îmbrace cu ocara, să se acopere cu ruşinea lor cum se acopăr cu o manta! Voi lăuda foarte mult cu gura mea pe Domnul, Îl voi mări în mijlocul mulţimii; căci El stă la dreapta săracului, ca să -l izbăvească de cei ce -l osîndesc.

Second Reading

I John 3

Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El. Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s'a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat. Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El S'a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L -a văzut, nici nu L -a cunoscut. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S'a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestirea, pe care aţi auzit -o dela început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era dela cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentruce l -a ucis? Pentrucă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentrucă iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămîne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n'are viaţa vecinică rămînînd în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi -a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămîne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că sîntem din adevăr, şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osîndeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decît inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile. Prea iubiţilor, dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom căpăta dela El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui. Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne -a poruncit El. Cine păzeşte poruncile Lui, rămîne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămîne în noi prin Duhul, pe care ni L -a dat.

Gospel

Luke 16

Isus a mai spus ucenicilor Săi: ,,Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pîrît la el că -i risipeşte averea. El l -a chemat, şi i -a zis: ,Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta, pentrucă nu mai poţi fi ispravnic.` Ispravnicul şi -a zis: ,Ce am să fac, dacă îmi ia stăpînul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi -e ruşine. Ştiu ce am să fac, pentruca, atunci cînd voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor.` A chemat pe fiecare din datornicii stăpînului său, şi a zis celui dintîi: ,Cît eşti dator stăpînului meu?` ,O sută de măsuri de untdelemn`, a răspuns el. Şi i -a zis: ,Ia-ţi zapisul, şi şezi degrabă de scrie cincizeci.` Apoi a zis altuia: ,Dar tu, cît eşti dator?` ,O sută de măsuri de grîu`, a răspuns el. Şi i -a zis: ,Ia-ţi zapisul, şi scrie optzeci.` Stăpînul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentrucă lucrase înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sînt mai înţelepţi decît fiii luminii. Şi Eu vă zic: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentruca atunci cînd veţi muri, să vă primească în corturile vecinice. Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n'aţi fost credincioşi în bogăţiile (Greceşte: Mamona.) nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n'aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpîni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt, sau va ţinea numai la unul şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.`` Fariseii, cari erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea, şi îşi băteau joc de El. Isus le -a zis: ,,Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentrucă ce este înălţat între oameni, este o urîciune înaintea lui Dumnezeu. Legea şi proorocii au ţinut pînă la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală. Este mai lesne să treacă cerul şi pămîntul decît să cadă o singură frîntură de slovă din Lege. Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurveşte. ,,Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in supţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărămiturile, cari cădeau de la masa bogatului; pînă şi cînii veneau şi -i lingeau bubele. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe cînd era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi -a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sînul lui, şi a strigat: ,Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimete pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta.` ,Fiule`, i -a răspuns Avraam, ,adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi -a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit. Pe lîngă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.` Bogatul a zis: ,Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimeţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.` Avraam a răspuns: ,Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.` ,Nu, părinte Avraame`, a zis el; ,ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.` Şi Avraam i -a răspuns: ,Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.``

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.