Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
Epistle
Ezekiel 1:10-14
Cît despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o faţă de leu, la stînga lor, toate patru aveau cîte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o faţă de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau pînă la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mîna duhul să meargă, într'acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, cari ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere. Făpturile vii însă cînd alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul.
Gospel
Luke 10:1-9
După aceea Domnul a mai rînduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i -a trimes doi cîte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El. Şi le -a zis: ,,Mare este secerişul, dar puţini sînt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său. Duceţi-vă; iată, vă trimet ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte, şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum. În orice casă veţi intra, să ziceţi întîi: ,,Pacea să fie peste casa aceasta!`` Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămînea peste el; altminteri ea se va întoarce la voi. Să rămîneţi în casa aceea, şi să mîncaţi şi să beţi ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblaţi din casă în casă. În oricare cetate veţi intra şi unde vă vor primi oamenii, să mîncaţi ce vi se va pune înainte; să vindecaţi pe bolnavii cari vor fi acolo, şi să le ziceţi: ,,Împărăţia lui Dumnezeu s'a apropiat de voi.``
Readings follow the 1962 Roman Missal (public domain). Scripture text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
