Bosko

Today's Readings

The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.

First Reading

Job 42

Iov a răspuns Domnului, şi a zis: ,,Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gîndurilor Tale``. - ,,Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?`` -,,Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, cari sînt mai pe sus de mine şi pe cari nu le pricep.`` - ,,Ascultă-Mă, şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.`` - ,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te -a văzut. De aceea mi -e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi cenuşă.`` Dupăce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: ,,Mînia Mea S'a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentrucă n'aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov. Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov, şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n'aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.`` Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama s'au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov. Domnul a adus pe Iov iarăş în starea lui dela început, dupăce s'a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i -a dat înapoi îndoit decît tot ce avusese. Fraţii, surorile, şi vechii prieteni ai lui Iov au venit toţi să -l vadă, şi au mîncat cu el în casă. L-au plîns şi l-au mîngîiat pentru toate nenorocirile, pe cari le trimesese Domnul peste el, şi fiecare i -a dat un chesita şi un inel de aur. În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit dela Domnul mai multe binecuvîntări decît primise în cei dintîi. A avut patrusprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de părechi de boi, şi o mie de măgăriţe. A avut şapte fii şi trei fete; celei dintîi i -a pus numele Iemima, celei de a doua Cheţia, şi celei de a treia Cheren-Hapuc. În toată ţara nu erau femei aşa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le -a dat o parte de moştenire printre fraţii lor. Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani, şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi pînă la al patrulea neam. Şi Iov a murit bătrîn şi sătul de zile

Responsorial Psalm

Psalm 114

Cînd a ieşit Israel din Egipt, cînd a plecat casa lui Iacov dela un popor străin, Iuda a ajuns locaşul Lui cel sfînt, şi Israel stăpînirea Lui. Marea a văzut lucrul acesta şi a fugit, Iordanul s'a întors înapoi: munţii au sărit ca nişte berbeci, şi dealurile ca nişte miei. Ce ai tu, mare, de fugi, şi tu, Iordanule, de te întorci înapoi? Ce aveţi, munţilor, de săltaţi ca nişte berbeci, şi voi, dealurilor, ca nişte miei? Da, cutremură-te, pămîntule, înaintea Domnului, înaintea Dumnezeului lui Iacov, care preface stînca în iaz, şi cremenea în izvor de ape.

Second Reading

Romans 6

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr'o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr'o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentrucă nu sînteţi supt Lege, ci supt har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentrucă nu mai sîntem supt Lege ci supt har? Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să -l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, pentrucă, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit -o. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de subt păcat, v'aţi făcut robi ai neprihănirii. - Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pămînteşti: dupăcum odinioară v'aţi făcut mădulările voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădulările voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! Căci, atunci cînd eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine: pentrucă sfîrşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v'aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Gospel

Matthew 14

În vremea aceea, cîrmuitorul Irod, a auzit vorbindu-se despre Isus; şi a zis slujitorilor săi: ,,Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi deaceea se fac minuni prin el.`` Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi -l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; pentrucă Ioan îi zicea: ,,Nu-ţi este îngăduit s'o ai de nevastă.`` Irod ar fi vrut să -l omoare, dar se temea de norod, pentrucă norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc. Dar, cînd se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor, şi a plăcut lui Irod. Deaceea i -a făgăduit cu jurămînt că îi va da orice va cere. Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: ,,Dă-mi aici, într -o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!`` Împăratul s'a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i -l dea. Şi a trimes să taie capul lui Ioan în temniţă. Capul a fost adus într'o farfurie, şi dat fetei, care l -a dus la mamă-sa. Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat, şi s'au dus de au dat de ştire lui Isus. Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într'o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într'un loc pustiu. Noroadele, cînd au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s'au luat după El pe jos. Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s'a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi. Cînd s'a înserat, ucenicii s'au apropiat de El, şi I-au zis: ,,Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mîncare.`` ,,N'au nevoie să plece``, le -a răspuns Isus; ,,daţi-le voi să mănînce.`` Dar ei I-au zis: ,,N'avem aici decît cinci pîni şi doi peşti.`` Şi El le -a zis: ,,Aduceţi -i aici la Mine.`` Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti, Şi -a ridicat ochii spre cer, a binecuvîntat, a frînt pînile şi le -a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor. Toţi au mîncat şi s'au săturat; şi s'au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de fărămituri. Ceice mîncaseră, erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, pînă va da drumul noroadelor. După ce a dat drumul noroadelor, S'a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vîntul era împotrivă. Cînd se îngîna ziua cu noaptea (Greceşte: în a patra strajă.), Isus a venit la ei, umblînd pe mare. Cînd L-au văzut ucenicii umblînd pe mare, s'au spăimîntat, şi au zis: ,,Este o nălucă!`` Şi de frică au ţipat. Isus le -a zis îndată: ,,Îndrăzniţi, Eu sînt; nu vă temeţi!`` ,,Doamne``, I -a răspuns Petru, ,,dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.`` ,,Vino!`` i -a zis Isus. Petru s'a coborît din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, cînd a văzut că vîntul era tare, s'a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: ,,Doamne, scapă-mă!`` Îndată, Isus a întins mîna, l -a apucat, şi i -a zis: ,,Puţin credinciosule, pentruce te-ai îndoit?`` Şi după ce au intrat în corabie, a stat vîntul. Ceice erau în corabie, au venit de s'au închinat înaintea lui Isus, şi I-au zis: ,,Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!`` După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului. Oamenii din locul acela, cari cunoşteau pe Isus, au trimes să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cîţi s'au atins, s'au vindecat.

A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)

Today's readings, every morning

Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.