Today's Readings
The Scripture readings appointed for today, with the full text in your language. Follow the daily readings for your tradition, every morning, in the Bosko app.
First Reading
Isaiah 25
,,Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s'au împlinit cu credincioşie. Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într'un morman de pietre, cetăţuia cea tare într'o grămadă de dărîmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, şi niciodată nu va mai fi zidită. De aceea Te slăvesc popoarele puternice, şi cetăţile neamurilor puternice se tem de Tine. Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid. Cum domoleşti căldura într'un pămînt arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăduşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăduşite cîntările de biruinţă ale asupritorilor.`` Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite. Şi, pe muntele acesta, înlătură măhrama care acopere toate popoarele, şi învelitoarea care înfăşură toate neamurile; nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrămile de pe toate feţele, şi îndepărtează de pe tot pămîntul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea, vor zice: ,,Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mîntui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim, şi să ne bucurăm de mîntuirea Lui! Căci mîna Domnului se odihneşte pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar. În mijlocul acestei băltoace, el îşi întinde mînile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; dar Domnul îi doboară mîndria, şi face de nimica dibăcia mînilor lui. El surpă, prăbuşeşte întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbuşeşte la pămînt, în ţărînă.``
Responsorial Psalm
Psalm 115
Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta! Pentruce că zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. Idolii lor sînt argint şi aur, făcuţi de mîni omeneşti. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n'aud, au nas, dar nu miroase, au mîni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gîtlejul lor. Ca ei sînt cei ce -i fac; toţi cei ce se încred în ei. Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvînta, va binecuvînta casa lui Israel, va binecuvînta casa lui Aaron, va binecuvînta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari. Domnul să vă înmulţească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri! Fiţi binecuvîntaţi de Domnul, care a făcut cerurile şi pămîntul! Cerurile sînt ale Domnului, dar pămîntul l -a dat fiilor oamenilor. Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii, ci noi, noi vom binecuvînta pe Domnul, deacum şi pînă în veac. Lăudaţi pe Domnul!
Second Reading
Romans 7
Nu ştiţi, fraţilor, -căci vorbesc unor oameni cari cunosc Legea-că Legea are stăpînire asupra omului cîtă vreme trăieşte el? Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei cîtă vreme trăieşte el; dar dacă -i moare bărbatul, este deslegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, cînd îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă -i moare bărbatul, este deslegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celuice a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu. Căci, cînd trăiam supt firea noastră pămîntească, patimile păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi sîntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentruca să slujim lui Dumnezeu într'un duh nou, iar nu după vechea slovă. Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n'aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ,,Să nu pofteşti!`` Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi -a pricinuit moartea. Pentrucă păcatul a luat prilejul prin ea m'a amăgit, şi prin însăş, porunca aceasta m'a lovit cu moartea. Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi -a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi -a dat moartea printr'un lucru bun, pentruca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaş poruncă. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce -i drept, am voinţa să fac binele, dar n'am puterea să -l fac. Căci binele, pe care vreau să -l fac, nu -l fac, ci răul, pe care nu vreau să -l fac, iacă ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului.
Gospel
Matthew 15
Atunci nişte Farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus, şi I-au zis: ,,Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrînilor? Căci nu-şi spală mînile cînd mănîncă.`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre? Căci Dumnezeu a zis: ,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta;` şi: ,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreşit cu moartea.` Dar voi ziceţi: ,Cine va zice tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu,` nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel cuvîntul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre. Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, cînd a zis: ,Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.`` Isus a chemat mulţimea la Sine, şi a zis: ,,Ascultaţi, şi înţelegeţi: Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.`` Atunci ucenicii Lui s'au apropiat, şi I-au zis: ,,Ştii că Fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele, pe cari le-au auzit?`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Orice răsad, pe care nu l -a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. Lăsaţi -i: sînt nişte călăuze oarbe; şi cînd un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amîndoi în groapă.`` Petru a luat cuvîntul, şi I -a zis: ,,Desluşeşte-ne pilda aceasta.`` Isus a zis: ,,Şi voi tot fără pricepere sînteţi? Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pîntece, şi apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile cari spurcă pe om; dar a mînca cu mînile nespălate nu spurcă pe om.`` Isus, după ce a plecat de acolo, S'a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: ,,Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.`` El nu i -a răspuns nici un cuvînt. Şi ucenicii Lui s'au apropiat şi L-au rugat stăruitor: ,,Dă -i drumul, căci strigă după noi.`` Drept răspuns, El a zis: ,,Eu nu sînt trimes decît la oile pierdute ale casei lui Israel.`` Dar ea a venit şi I s'a închinat, zicînd: ,,Doamne, ajută-mi!`` Drept răspuns, El i -a zis: ,,Nu este bine să iei pînea copiilor, şi s'o arunci la căţei!`` ,,Da, Doamne``, a zis ea, ,,dar şi căţeii mănîncă fărămiturile cari cad de la masa stăpînilor lor.`` Atunci Isus i -a zis: ,,O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.`` Şi fiica ei s'a tămăduit chiar în ceasul acela. Isus a plecat din locurile acelea, şi a venit lîngă marea Galileii. S'a suit pe munte, şi a şezut jos acolo. Atunci au venit la El multe noroade, avînd cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţi bolnavi I-au pus la picioarele Lui, şi El i -a tămăduit; aşa că noroadele se mirau, cînd au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşează, şchopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le -a zis: ,,Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lîngă Mine, şi n'au ce mînca. Nu vreau să le dau drumul flămînzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.`` Ucenicii I-au zis: ,,De unde să luăm în pustia aceasta atîtea pîni ca să săturăm atîta gloată?`` ,,Cîte pîni aveţi?`` i -a întrebat Isus. ,,Şapte``, I-au răspuns ei, ,,şi puţini peştişori`` Atunci Isus a poruncit norodului să şadă pe pămînt. A luat cele şapte pîni şi peştişorii, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt, şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului. Au mîncat toţi şi s'au săturat; şi s'au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de fărămituri. Cei ce mîncaseră erau patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. În urmă Isus a dat drumul noroadelor, S'a suit în corabie, şi a trecut în ţinutul Magdalei.
A daily plan reading through Scripture in course. Bible text is in the public domain. (Cornilescu 1924)
Today's readings, every morning
Bosko brings the daily readings for your tradition to your day — with a reflection, the full Bible in 30 translations, and the liturgical calendar, in 18 languages.
